Harghita: Turiştii aflaţi în Salina Praid au ieşit la suprafaţă; accesul în subteran, oprit în urma unei infiltraţii

Publicat: 23 iul. 2022, 20:01, de Ziarul Puterea, în SOCIAL , ? cititori
Harghita: Turiştii aflaţi în Salina Praid au ieşit la suprafaţă; accesul în subteran, oprit în urma unei infiltraţii

UPDATE Turiştii care se aflau sâmbătă în Salina Praid au ieşit la suprafaţă în siguranţă, după ce accesul în subteran a fost oprit din cauza unei infiltraţii în galeria de coastă.

Directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, a declarat, pentru AGERPRES, că există o infiltraţie mai abundentă cu nămol, în zona galeriei de coastă, prin care intră autobuzele în subteran.

În această situaţie, de la ora 14,00 a fost oprit accesul în subteran.

Turiştii aflaţi în salină au putut ieşi fără probleme.

„Din perete a apărut o infiltraţie mai abundentă cu nămol în zona galeriei de coastă, unde circulă autobuzele cu care sunt transportaţi turiştii în subteran. Este ţinută sub control şi sper ca mâine să putem fi deschişi din nou. (…) Nu trebuie să se creeze panică, este un lucru care se mai întâmplă, dar pe care îl ţinem sub control”, a precizat Seprodi Zoltan.

Harghita: Accesul în Salina Praid, oprit în urma infiltrării apei într-o galerie

Accesul în Salina Praid din judeţul Harghita a fost oprit, sâmbătă, în urma infiltrării apei într-o galerie.

Directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, a declarat, pentru AGERPRES, că există o infiltraţie în zona galeriei prin care intră autobuzele. În această situaţie, de la ora 14,00 a fost oprit accesul în subteran.

Conform aceleiaşi surse, oamenii care se aflau deja în subteran au putut să iasă „fără probleme”.