Harkovul a fost din nou bombardat. Trei oameni și-au pierdut viața

Bombardamente ruse asupra Harkovului, mare oraş din nord-estul Ucrainei, s-au soldat luni cu cel puţin trei morţi, au anunţat autorităţile locale, a două zi după ce alte şase persoane şi-au pierdut viaţa în bombardamente, relatează AFP.

Potrivit Parchetului regional, un obuz căzut la sfârşitul dimineţii pe un teren de joacă pentru copii într-o zonă rezidenţială a provocat moartea unui bărbat şi a unei femei şi a avariat imobile.

Directorul unui centru de ajutor medical de urgenţă, Viktor Zabaşta, a declarat la rândul său pentru agenţia Interfax Ucraina că un tir asupra unui centru de distribuţie de ajutor umanitar de luni s-a soldat cu un mort şi şase răniţi.

Jurnaliştii France Presse de la Harkov au auzit o serie de explozii puternice în cursul dimineţii.

Bombardamentele de duminică asupra acestui oraş s-au soldat deja cu şase morţi şi 24 de răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ furnizat de biroul guvernatorului. Alte trei persoane au murit în bombardamente în regiune.

Al doilea oraş din Ucraina ca mărime înainte de război cu aproape 1,5 milioane de locuitori, Harkovul a fost ţinta unor atacuri susţinute timp de mai multe zile la începutul ofensivei ruse, dar a rămas în continuare sub controlul forţelor ucrainene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Viață de nabab. 9.200 de euro, remunerația lunară a sindicalistului Anton...

Unul dintre cei mai vocali lideri de sindicat din învățământ, Anton Hadăr, abonat la emisiunile TV unde își dă cu părerea despre totul și...