Hidroelectrica prelungește cu două luni mandatele directorilor

Publicat: 29 iul. 2023, 19:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Hidroelectrica prelungește cu două luni mandatele directorilor

Cel mai mare producător de hidroenergie din Europa de Est, Hidroelectrica, prelungește, începând cu data de 7 august, cu două luni mandatele directorilor.

Anunțul a fost făcut la Bursa de Valori Bucureşti și vizează prelungirea mandatelor membrilor actuali provizorii ai Directoratului Hidroelectrica.

“Hidroelectrica informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în cadrul şedinţei din data de 28 iulie 2023, Consiliul de Supraveghere a hotărât prelungirea mandatelor membrilor actuali provizorii ai Directoratului Hidroelectrica, respectiv : dl. Bogdan-Nicolae Badea, dl. Marian Bratu, dl. Răzvan Ionuţ-Pataliu, dl. Andrei Dominic Gerea şi dl Cristian Vlădoianu, începând cu data de 7 august 2023, pe o durata de 2 luni sau până la desemnarea unor noi membri ai Directoratului Hidroelectrica selectaţi în condiţiile prevăzute de OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, daca selecţia se finalizează înainte de termenul menţionat”, se arată în anunțul transmis, vineri, la BVB.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, este proaspăt listată cu succes la Bursa de Valori București, în oferta publică.

În topul european

În domeniul hidroenergetic din Europa, grupul deține și operează 182 de hidrocentrale, cinci stații de pompare și un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt sucursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producție totală instalată a activelor hidroenergetice ale Societății este împărțită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei și stații de pompare.

Societatea deține un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW și o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.

Între 2018 și 2022, Hidoelectrica a avut o cotă de piață de aproximativ 29%, în ceea ce privește energia totală livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (“ANRE”)).

Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 și de 15 TWh în 2020 (toate cantitățile reprezentând producția brută). Producția din 2022 reflectă condițiile hidrologice mai puțin favorabile din cauza secetei severe.

Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe piețele de energie electrică angro și cu amănuntul din România. Cota de piață a Societății în ceea ce privește energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, conform ANRE.  

În 2022, societatea, cu capital majoritar de stat, a generat venituri consolidate în valoare de 9.452,0 milioane lei și un profit în valoare de 4.464,0 milioane lei.