Hong Kong suspendă vaccinarea cu Pfizer/BioNTech

Publicat: 24 mart. 2021, 15:30, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Hong Kong suspendă vaccinarea cu Pfizer/BioNTech

Autorităţile din Hong Kong au oprit miercuri administrarea vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech, deoarece s-ar fi semnalat anumite probleme la capacele flacoanelor.

Suspendarea apare în contextul în care centrul financiar asiatic nu acceptă orice tip de vaccin, aceștia fiind ușor reticenți. Ei au încredere redusă în vaccinul chinezesc Sinovac şi întâmpină anumite temeri asupra reacțiilor adverse pe care le-ar putea prezenta după vaccinarea împotriva Covid-19.

Din precauţie, vaccinarea trebuie suspendată imediat pe perioada investigaţiei”, a transmis guvernul local într-un comunicat, citat de Agerpres.

Într-un comunicat emis marţi, guvernul a precizat că a primit o notificare de la compania Fosun Industrial (Hong Kong), distribuitorul vaccinului Pfizer/BioNTech în Hong Kong şi Macau, conform căreia au fost descoperite defecte de ambalare într-un lot de vaccinuri, legate de închiderea flacoanelor.

BioNTech şi Fosun Pharma nu au identificat niciun motiv de a crede că siguranţa produsului este la risc”, a afirmat guvernul.

Cu toate acestea, cele două loturi de vaccin Pfizer/BioNTech procurate de Hong Kong au fost suspendate şi toate centrele de vaccinare au oprit utilizarea acestui ser până la noi ordine. Aceeaşi decizie a fost luată miercuri şi în Macau.

Shanghai Fosun Pharmaceutical a anunţat că desfăşoară o anchetă împreună cu BioNTech.

Hong Kong a început vaccinarea locuitorilor săi cu serul chinezesc Sinovac în februarie şi cu cel de la Pfizer/BioNTech în martie.