Horoscop 16 decembrie 2023. Redescoperiri pentru zodiile de Pământ.

Publicat: 16 dec. 2023, 06:00, de Alina Cristea, în LIFESTYLE , ? cititori
Horoscop 16 decembrie 2023. Redescoperiri pentru zodiile de Pământ.

Nativii din Taur, Fecioară și Capricorn vor avea parte de o serie de evenimente și întâlniri care îi vor ajuta să redescopere bucuria și plinătatea vieții.

Berbec

Mercur retrograd îi va determina pe mulți Berbeci să își analizeze mai atent viața și profesia, ceea ce ar putea duce la alcătuirea unui plan de bătaie de lungă durată în ceea ce privește mai ales cariera. Unii nativi ar putea să se gândească la schimbarea macazului, inclusiv în privința vieții private.

Taur

Reîntâlnirea neașteptată cu un prieten sau o cunoștință de departe va aduce lumină și pe strada voastră. Nu numai că el vine însoțit de cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, dar vă va face cadou cel mai important lucru: încrederea într-un viitor mai bun, fiindcă are să vă dea o veste care vă ca schimba complet orizontul vostru de așteptare privind reușita financiară.

Gemeni

Unele lucruri pur și simplu v-au scăpat din vedere în ceea ce privește viața de familie, iar azi a venit scadența, partenerul are multe de reproșat, parțial este îndreptățit, parțial nu, dar voi trebuie să fiți calmi și diplomați pentru a nu transforma totul într-o ceartă fără sens.

Rac

Trecutul vine peste tine și îți va redeschide rănile inimii. Cineva din viața ta amoroasă anterioară își va face intrarea în scenă la o întâlnire cu prietenii și va învârti cuțitul în rănile mai vechi. Depinde doar de tine cum gestionezi situația pentru a nu intra în depresie și a nu-ți afecta actuala relatie sentimentală.

Leu

Pentru mulți nativi va fi o zi obișnuită de weekend, în care vă veți rezerva timp pentru a colinda magazinele pentru a căuta cadouri pentru cei dragi. Leii singuri, însă, vor ieși la vânătoare de inimi și au mari șanse să facă victime.

Fecioară

O serie de întâmplări și conjuncturi din ultimul timp, dar mai ales o întâlnire cu o persoană deosebită vor contribui toate la conștientizarea de sine și la autodescoperire. Asta vă va ajuta să înțelegeți cine sunteți și care sunt de fapt prioritățile voastre în viață pentru a vă simți împliniți sufletește.

Balanță

Cu multă muncă și stres pe cap, Balanțele simt cumva un dezechilibru în viața lor. Azi este o zi în care trebuie să luați pauză și să vă relaxați, altfel sănătatea vă poate fi grav afectată. Găsiți-vă acel hobby sau acea activitate care vă face plăcere și implicați-vă cu trup și suflet în realizarea sa, lăsând deoparte orice alte preocupări legate de carieră, serviciu sau chiar probleme domestice.

Scorpion

O zi de weekend de un calm relativ, îngrijorările financiare vă vor bântui un pic gândurile și discuțiile cu partenerul de viață, dar un prieten sau altă persoană binevoitoare vă va sări în ajutor și vă va scoate din impas, astfel încât weekendul vostru să devină unul liniștit.

Săgetător

O bârfă prinsă din zbor și auzită undeva la o șuetă v-ar putea pune pe gânduri în ceea ce privește relația voastră amoroasă actuală. Asta vă va cam strica ziua, dar nu e cazul să deveniți impulsiv și să dați totul pe față. Ar fi bine mai întâi să faceți câteva cercetări, să vedeți cât este adevăr în acea bârfă, cât e falsitate și cât sunteți voi dispuși să iertați.

Capricorn

Un cadou neașteptat de la cineva de pe alte meleaguri sau poate numai un mesaj primit de la o persoană dragă va da aripi trăirilor voastre interioare, iar asta e de bine pentru starea psihică a multor nativi ai zodiei Capricorn. Nici partenerul nu va rămâne indiferent și ziua va deveni cu adevărat una fericită pentru amândoi.

Vărsător

Un chef nebun de libertate va cuprinde pe mulți nativi din Vărsător, așa că este posibil să-și ia partenerii de viață și copiii și să dea o fugă în afara localității, mai ales la munte sau poate numai pe la niște prieteni de la țară. Numai și ideea că veți ieși din cotidianul mohorât al vieții casă-job-casă vă va entuziasma.

Pești

Ziua este perfectă pentru revederi și întâlniri, așa că Peștii vor adora să facă vizite sau să primească vizite. Pe scurt, dorința de socializare va fi atât de mare încât vor face orice numai să se afle în compania unor oameni la care țin foarte mult.