„Hoțul strigă hoții”. Soldații ruși din Ucraina se plâng că agenții FSB le confiscă bunurile furate

Publicat: 23 apr. 2022, 16:00, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
„Hoțul strigă hoții”. Soldații ruși din Ucraina se plâng că agenții FSB le confiscă bunurile furate

Agenții FSB le confiscă soldaților ruși din Ucraina „prada de război” sau cel puțin așa se plâng aceștia nevestelor la telefon, susțin ucrainenii care le interceptează convorbirile. Nu este, însă, clar dacă acțiunea FSB-iștilor este făcută pentru a-și însuși „marfa” sau pentru a-i învăța „bunele maniere”.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a publicat o conversație dintre un soldat rus și soția sa, care se desfășura în stilul următor: „Aveam 63 de telefoane iPhone, le-au luat, nu voi mai avea nimic”, s-a plâns soldatul nevestei aflate în Rusia.

Potrivit datelor furnizate de SBU Ucrainean, FSB ar „jefui jefuitorii”, astfel că soldații ruși se află într-o ipostază bizară de tip „hoțul striga hoții”, arată AlephNews.

„Erau 63 de iPhone-uri, 13,512 GB, Pro Max. Ce bune erau!”, îi transmite soldatul soție. „Și unde sunt? Ce ai făcut cu ele? Cum ați împărțit?”, l-a chestionat soția curioasă. Răspunsul e dezamăgitor pentru amândoi: „FSB ne-au luat tot”.

SBU arată că după ieșirea în masă a mărcilor occidentale de pe piața rusă, FSB a primit o nouă sarcină strategică de „substituție a importurilor”, iar acesta ar fi adevăratul motiv pentru care marfa furată este furată, potrivit presei ucrainene.

„Ei bine, o schimbare puternică în funcționalitatea serviciilor speciale inamice. Dar le reamintim jefuiilor din Lubianka că toată prada va trebui să se întoarcă sau să compenseze daunele”,  se arată într-un comunicat al SBU.