Huawei este recunoscut ca angajator de top 2023 în România și în Europa

Compania Huawei este recunoscută ca angajator de top în România pentru prima oară și pentru a patra oară consecutiv în Europa, în cadrul Top Employers 2023 anunțat recent. 

Obținerea certificării Top Employer demonstrează angajamentul organizației de a contribui la o lume mai bună pe piața forței de muncă, care se manifestă prin excelență în politicile și practicile aplicate față de resursele umane.

Programul Top Employers Institute certifică organizații de top în ceea ce privește practicile privind forța de muncă, pe baza participării și a rezultatelor obținute la Sondajul HR Best Practices, care cuprinde 6 domenii de HR, alcătuite din 20 de direcții, printre care: strategia privind resursele umane, mediul de lucru, atragerea talentelor în domeniu, învățare, bunăstare, diversitate și incluziune.

Premiile obținute de Huawei la aceste categorii i-au oferit poziția de lider în cadrul celor mai bune companii în care oamenii pot lucra, atât la nivel național, cât și la nivel european.

David Plink, CEO al Top Employers Institute, a declarat: „Adaptându-se la provocările și cerințele din acest an care, asemenea anului precedent, au avut un impact semnificativ asupra organizațiilor din întreaga lume, Huawei continuă să demonstreze că prioritizează implementarea unor practici excelente pentru angajați la locul de muncă.

Angajatorii de top continuă să se confrunte cu provocările unei lumi în care piața muncii este în continuă schimbare, în timp ce lucrează constant pentru a avea un impact pozitiv asupra vieții angajaților lor. Suntem încântați să sărbătorim și să aplaudăm organizațiile care au fost certificate ca angajatori de top în țările lor în acest an.”

Programul a certificat și a recunoscut 2.053 de angajatori de top din 121 de țări/regiuni de pe cinci continente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine a participat la petrecerea clanului Bădălău de Paște

Petrecere pe lux și opulență la salonul de fițe Monato din Bolintin Vale. Chiar dacă unora le bate pușcăria la ușă, membrii clanului Bădălău...

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...