Husqvarna lansează un nou concept store premium la București

Publicat: 15 iun. 2021, 18:15, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Husqvarna lansează un nou concept store premium la București

Husqvarna anunță lansarea celui de-al doilea concept store premium, la București, în urma unei investiții de 120.000 de euro. Până la finalul anului 2023, compania intenționează să ajungă la 10 astfel de magazine la nivel național.

Magazinul, amplasat în sectorul 2 al Capitalei, pe o suprafață de 250 de metri pătrați, este a doua investiție a Husqvarna pe acest segment, primul concept store premium cu produse destinate întreținerii spațiilor verzi fiind deschis anul trecut, în Bistrița.

Estimăm că magazinul din București va fi vizitat, lunar, de aproximativ 500 de clienți. Tehnologiile inovate de marca Husqvarna le pot aduce clienților noștri multiple beneficii în termeni de timp liber câștigat, zgomot redus, mediu înconjurător și ergonomie. Produsele noastre smart oferă utilizatorilor numeroase opțiuni de conectivitate și interacțiune cu alte instrumente inteligente din casele lor”, declară Emil Țînț, CEO al subsidiarei locale a Husqvarna.

În oferta noului magazin se va găsi toată gama Husqvarna, adică peste o sută de produse de profil. Echipa care se va ocupa de acest spațiu va acoperi activitățile de vânzare și service, cât și partea de consiliere pentru potențialii clienți. După Bistrița și București, următorul pas pentru dezvoltarea proiectului în plan local, care vizează un total de 10 concept store-uri Husqvarna pe segmentul premium, în următorii aproape trei ani, este Cluj-Napoca. Aici, lucrările de amenajare sunt în plină desfășurare, finalizarea lor fiind plănuită până la finalul anului în curs.

Clienții noștri sunt din ce în ce mai receptivi față de tendințele globale ce pun accent pe protecția mediului. În cazul nostru, sunt două mari categorii de produse care au avut o creștere accentuată și evidentă în preferințele de cumpărare ale consumatorilor – mașinile robotizate de tuns gazon și produsele cu acumulatori. Ambele sunt nepoluante, intuitive și dotate cu diverse opțiuni de conectivitate”, mai declară Emil Țînț, CEO-ul subsidiarei locale a Husqvarna.

Înființată în anul 1689, Husqvarna produce o gamă largă de utilaje şi accesorii pentru pădure, parc, grădină și domeniul construcțiilor, de la motoferăstraie şi mașini de tăiat cu disc, până la maşini robotizate pentru tuns gazonul.