Ianis Hagi a făcut pasul cel mare imediat după meciul cu Andora

Publicat: 16 oct. 2023, 21:00, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Ianis Hagi a făcut pasul cel mare imediat după meciul cu Andora

Ianis Hagi a avut o performanță remarcabilă în meciul împotriva Andorrei, iar în următoarea zi a organizat o petrecere de logodnă, eveniment ce a avut loc astăzi, în Constanța.

Ianis Hagi și Elena Tănase au celebrat logodna într-un mediu intim, având alături familia și prietenii apropiați. Kira Hagi, sora lui, și vărul Nicolas Popescu nu au putut să lipsească de la această festivitate. Evenimentul a avut loc în Constanța, orașul de origine atât al lui Ianis Hagi, cât și al partenerei sale.

Ianis a purtat un sacou în nuanța de albastru și a dansat pe ritmurile muzicii macedonene alături de invitații săi. Viitoarea sa soție, Elena Tănase, a strălucit la acest eveniment, captând atenția tuturor într-o elegantă rochie de culoare roșie.