Iar am ajuns de râsul lumii. Biciclete ale echipei de ciclism a Italiei, furate și aduse în România

Publicat: 11 dec. 2021, 14:00, de Otilia Caloian, în ACTUALITATE , ? cititori
Iar am ajuns de râsul lumii. Biciclete ale echipei de ciclism a Italiei, furate și aduse în România

Doi indivizi de 18 şi 19 ani au fost condamnaţi la 18 luni de închisoare pentru că au participat în octombrie, în oraşul Lille din nordul Franţei, la furtul a 22 de biciclete ale echipei italiene de ciclism pe pistă, biciclete ce au fost duse apoi de către alţii în România.

Tribunalul a ordonat menţinerea în detenţie a celor doi acuzaţi, Valerijo H., un italian de 19 ani, şi Franko T., francez de 18 ani, informează AFP.

În noaptea de 22 spre 23 octombrie, echipa Italiei de ciclism pe pistă, care participa la Campionatul Mondial din Roubaix, s-a trezit fără 22 de biciclete, fără materiale de suport şi fără o cafetieră, furate dintr-un camion tehnic aflat în parcarea hotelului unde era cazată, în Marcq-en-Baroeul. Uşa era spartă.

Prejudiciu de 400.000 de euro

Prejudiciul a fost estimat iniţial la 400.000 de euro, însă de atunci aproape toate materialele furate au fost găsite în România, unde au fost arestaţi patru indivizi.

Ancheta a permis rapid identificarea amprentelor lui Franko T. în camion, apoi, datorită telefoniei, s-a ajuns la Valerijo H.

În timpul percheziţiilor întreprinse la locuinţele celor doi în Franţa, anchetatorii au găsit inclusiv un ambalaj în culorile echipei italiene, o camionetă utilizată în timpul jafului şi o cafetieră identică.

Arestați erau “aurolaci”, plătiți de un alt român cu 200 de Euro

Cei doi arestaţi au relatat că au fost abordaţi în acea zi, lângă un parc unde inhalau gaz ilariant, de către „un român”, care le-a propus „să descarce şi să încarce biciclete pentru 200 de euro”.

Urcaţi la bordul unei camionete, ei s-au dus cu „acest bărbat şi nepotul lui” să scoată bicicletele din furgoneta „deja deschisă”, au povestit cei doi vineri. Comanditarul le-a cerut să păstreze bicicletele „câteva ore”, apoi a venit să le recupereze a doua zi.

Reprezentanta Parchetului a cerut 30 de luni de închisoare pentru acest furt „comis în cadrul unei organizaţii extrem de rodate”, împreună cu şi de către „indivizi deja condamnaţi în mai multe rânduri pentru furt”.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele