Iarna face prăpăd în țară. Școlile vor fi închise luni în 4 județe

Publicat: 26 nov. 2023, 17:00, de Florentin Lucaniuc, în News , ? cititori
Iarna face prăpăd în țară. Școlile vor fi închise luni în 4 județe
Sursă foto: newspascani.com

Iarna a dat peste cap activitățile normale din mai multe județe, iar în Constanța, Călărași, Brăila și Galați, cursurile vor fi suspendate luni.

Conform ISU Brăila, prin hotărâre de CJSU, luni sunt anulate cursurile în toate unităţile de învăţământ din judeţ.

Judeţul Brăila se află sub cod roşu de ninsori şi viscol până duminică seară, toate drumurile naţionale fiind închise pe durata avertizării.

„Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în data de 27.11.2023, în județul Brăila, inclusiv municipiul, se vor suspenda cursurile unităților de învățământ în format fizic, iar acolo unde există posibilitatea, se vor desfășura în format online”, a transmis Adin Boboc, subprefectul județului Brăila, pe Facebook.

Măsuri asemănătoare ar putea fi luate și în alte județe afectate de viscol și ninsori. Codul roșu de vreme rea vizează județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați. Acesta este în vigoare până duminică, la ora 16.00.

Ulterior, va fi în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului, temporar zăpadă viscolită. Acesta va fi valabil de duminică seara până luni dimineața.

Și autoritățile gălățene au stabilit că luni, toate școlile din județul Galați vor fi închise din cauza viscolului și zăpezii. O măsura similară a fost luată în județul Brăila.

„Având în vedere faptul că județul Galați se află sub avertizare de cod Roșu până la ora 16:00, prefectul județului Galați, domnul Claudiu – Sorin Gavril, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul ședinței CJSU s-a stabilit ca în data de 27 noiembrie 2023 să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați”, a anunțat prefectura Galați.

Orele vor fi recuperate în funcție de cum va stabili Inspectoratul Școlar Județean Galați, a mai comunicat Prefectura gălățeană.

O măsura similară a fost luată în județul Brăila. Și acolo, luni vor fi închise toate unitățile de învățământ.

Şi autoritățile din județul Călăraşi au decis să suspende cursurile școlare luni.

”Având în vedere avertizările meteorologice, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi a hotărât suspendarea cursurilor din toate unităţile de învăţământ din judeţul Călăraşi”, a transmis Prefectura Călăraşi.

Ministerul Educației, ședință de urgență. S-au suspendat cursurile luni

Ministerul Educației a organizat astăzi, 26 noiembrie, o videoconferință la care au participat Ministrul Educației, Ligia Deca, Secretarul de Stat Sorin Ion și inspectorii școlari generali din județele afectate de condițiile meteorologice nefavorabile, pentru evaluarea situației din teritoriu și pentru stabilirea pașilor ce vor urma în ceea ce privește activitatea din unitățile de învățământ.

Date fiind condițiile meteorologice nefavorabile care au generat închiderea unor drumuri și întreruperea alimentării cu energie electrică în localități din mai multe județe, prin hotărârea Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență/la solicitarea Inspectoratelor Școlare Județene, cu aprobarea Ministerului Educației, luni, 27 noiembrie, se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Brăila, Constanța, Călărași, Galați și Tulcea.

Recuperarea activității didactice pentru ziua de 27 noiembrie se va face la decizia Inspectoratelor Școlare Județene, cu consultarea unităților de învățământ și informarea Ministerului Educației.

În restul județelor țării, conform informațiilor primite de la inspectorii școlari generali, activitatea didactică nu este afectată.

Având în vedere că situația este dinamică, Ministerul Educației ține permanent legătura cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene.
Vom comunica detalii referitoare la eventuale schimbări privind gradul de afectare a activității din unitățile de învățământ, dacă evoluția situației o va impune.