ONU, după anunțul lui Putin: Ideea unui conflict nuclear în Europa este „de neconceput”

Publicat: 27 feb. 2022, 21:49, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
ONU, după anunțul lui Putin: Ideea unui conflict nuclear în Europa este „de neconceput”

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat, după anunţul făcut de preşedintele rus Vladimir Putin privind plasarea în alertă a forţelor de descurajare ruse, că ideea unui conflict nuclear în Europa este „de neconceput”.

„Simpla idee a unui conflict nuclear este pur şi simplu de neconceput”, a declarat purtătorul de cuvânt, întrebat despre reacţia secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la anunţul preşedintelui rus.

Acesta a stârnit un val de revoltă şi condamnarea multor ţări, în special din partea SUA, care au denunţat o escaladare „de neconceput”. NATO a calificat de asemenea conduita Moscovei drept „iresponsabilă”, potrivit AFP.

Unii experţi au apreciat că declaraţiile ruse se înscriu în cadrul unei voinţe „de a impresiona” adversarul, asigurând că aceste arme nucleare nu vor fi utilizate.