Ilie Bolojan a blocat demisia lui Dragoș Anastasiu
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/anastasiu-bolojan-ID313341_INQUAM_Photos_Malina_Norocea.jpg)
Controversatul Dragoș Anastasiu și-a anunțat duminică demisia din funcția de viceprim-ministru al României, după scandalul uriaș în care a fost implicat, dar premierul Ilie Bolojan nu vrea ca acesta să plece încă de la Palatul Victoria.
Afaceristul Dragoș Anastasiu a fost presat să demisioneze duminică, 27 iulie 2025, din funcția de vicepremier în urma scandalului prin care a mituit timp de opt ani un funcționar ANAF. Dar, potrivit informațiilor noastre, Dragoș Anastasiu și-a depus luni dimineața demisia la cabinetului premierului Ilie Bolojan.
Dar, surprinzător, Ilie Bolojan nu și-a făcut timp să trimită, conform legii, președintelui Nicușor Dan demisia lui Dragoș Anastasiu.
De ce oare trage de timp premierul Ilie Bolojan să vacanteze postul lui Dragoș Anastasiu, rămâne un alt mister ca și numirea afaceristului susținut de Nicu Gheară pe această funcție?