Ilie Bolojan a luat masa cu militarii români aflați în misiune în Bosnia și Herțegovina (VIDEO)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/bolojan-la-masa-cu-militarii.jpg)
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a efectuat vineri o vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina – EUFOR Althea, România preluând în ianuarie comanda acestei structuri. Bolojan a fost însoțit de șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad. La sosirea în Sarajevo, șeful statului a fost întâmpinat de ambasadorul României în Bosnia și Herțegovina, Anton Păcurețu, și de comandantul misiunii EUFOR Althea, general-maior Florin Barbu.
Ilie Bolojan a fost prezent, vineri, la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina, iar la final a luat masa cu militarii români aflați în misiune. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale transmis sâmbătă, vizita a vizat și baza militară.
La Cartierul General EUFOR, președintelui interimar al României i-au fost prezentate structurile de comandă ale misiunii, iar acesta a purtat discuții cu conducerea EUFOR despre situația din țara gazdă, provocările existente și rolul militarilor români în sprijinirea stabilității și securității în regiune, după cum precizează sursa citată.
La finalul vizitei, Ilie Bolojan a luat cina alături de militarii români prezenți la misiunea din Bosnia și Herțegovina.
În ianuarie 2025, România a preluat comanda Misiunii Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina – EUFOR Althea, consolidându-și astfel rolul activ în sprijinirea păcii și stabilității în regiune. Această misiune este cea mai importantă operație multinațională din Balcanii de Vest, desfășurată sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC).
România conduce în prezent două dintre cele nouă misiuni militare ale Uniunii Europene, cu participare în personal și tehnică.