Ilie Bolojan anunţă măsurile din al doilea pachet fiscal. Este vizată administraţia locală (VIDEO)
Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, pachetul numărul doi de măsuri fiscale care vizează reforma în administrația locală.
Ilie Bolojan: „Pachetul conține trei direcții importante“
Se propune un pachet de reforme în administrația publică locală, structurat pe trei direcții: eficiență, dezvoltare și politici de descentralizare, simplificare și digitalizare.
Va fi plafonat numărul de angajați din administrațiile locale, în funcție de populația deservită și alte criterii obiective.
Se va modifica norma privind poliția locală și se vor evita suprapunerile de atribuții cu Poliția Națională, prin dispecerate comune și responsabilități clare.
Totodată, se va introduce o grilă de salarizare unică pentru localitățile care nu își pot acoperi cheltuielile de personal din venituri proprii.
„Astăzi vă prezentăm principalele propuneri pe care, începând de săptămâna viitoare, le vom discuta împreună cu reprezentanții autorităților locale și cu toți cei interesați, astfel încât până la finalul lunii, adică în săptămânile următoare, să avem pachetul finalizat. Administrația locală este esențială, pentru că România nu se schimbă doar din București, ci din fiecare județ, din fiecare reședință de județ, din toate orașele și comunele țării.
Pachetul conține trei direcții importante. Prima este creșterea eficienței și responsabilității în administrația publică locală. A doua vizează întărirea capacității administrative de a rezolva probleme și de a susține dezvoltarea, astfel încât primăriile să devină motoare ale progresului local. A treia direcție ține de politici publice privind descentralizarea, simplificarea și digitalizarea administrației, pentru a aduce decizia cât mai aproape de cetățean și pentru a lucra în mod modern și eficient.
În privința eficienței administrative, una dintre principalele măsuri este plafonarea numărului de angajați din primării și consilii județene, în funcție de mărimea localității. Pentru primării, criteriul va fi numărul de locuitori, iar pentru consiliile județene se vor lua în calcul și alți factori precum numărul de unități administrativ-teritoriale sau dacă au în subordine spitale județene. Această măsură vine ca răspuns la situațiile în care primării cu populație similară au număr dublu sau triplu de angajați, fără a oferi servicii mai bune cetățenilor.
Măsura nu va afecta autoritățile locale care deja funcționează cu un număr optim de angajați. Dimpotrivă, acestea vor avea flexibilitatea de a-și stabili organigramele după nevoile proprii. În același sens, se propune modificarea normei privind poliția locală, prin majorarea raportului de un polițist local la 1000 de locuitori, întrucât sunt orașe cu un polițist la 2000 de locuitori care funcționează eficient și altele cu personal supradimensionat, fără beneficii evidente.
Se urmărește evitarea suprapunerii de atribuții între Poliția Națională și Poliția Locală, prin dispecerate comune, camere de supraveghere gestionate unitar și responsabilități clare. Primarii vor avea un rol mai important în coordonarea acestor structuri, iar organizarea va fi mai eficientă.
Se propune și stabilirea unei grile unice de salarizare la nivel național pentru localitățile care nu își pot acoperi cheltuielile de personal din venituri proprii. Aceste localități, majoritatea comune, primesc bani de la Guvern, deci este firesc ca statul să reglementeze nivelul maxim al salariilor. Celelalte unități administrativ-teritoriale, cu venituri proprii suficiente, își vor putea păstra autonomia în stabilirea salariilor”, a transmis Ilie Bolojan.
Fondurile guvernamentale, în funcţie de eficienţa colectării de taxe
De asemenea, premierul Ilie Bolojan a anunţat că fondurile guvernamentale vor fi alocate în funcție de eficiența colectării taxelor și impozitelor locale. Totodată, se propune posibilitatea ca funcționarii publici să lucreze în mai multe primării și să fie partajate servicii și personal între localități.
Guvernul dorește şi reducerea numărului de angajați în cabinetele aleșilor locali, pentru a reduce cheltuielile.
„O altă măsură este legată de eficiența în colectarea taxelor și impozitelor locale. Alocarea fondurilor guvernamentale se va face proporțional cu gradul de colectare, conform prevederilor Codului finanțelor publice locale, care până acum au fost amânate.
Pentru primăriile mici, se propune posibilitatea ca funcționarii publici să lucreze cu normă parțială la mai multe primării. De exemplu, un contabil sau un secretar poate deservi două primării, iar serviciile precum salubritatea pot fi împărțite între localități vecine. Se încurajează și partajarea bibliotecarilor între comune, pentru a menține deschise bibliotecile în mediul rural.
O altă măsură vizează reducerea cabinetelor aleșilor locali. În prezent, un primar de comună are doi angajați în cabinet, iar un președinte de consiliu județean poate avea patru. La nivel național, numărul acestor posturi depășește zece mii. Se dorește reducerea acestora pentru a avea o administrație mai eficientă și mai puțin costisitoare”, a mai spus premierul.
Totodată, Bolojan a anunţat că nu vor mai fi finanţate toate proiectele din Programul „Anghel Saligny”.
„Suntem în situaţia în care nu mai putem asigura toate finanţările pentru prioiectele asigurate din bugetul de stat. Programul „Anghel Saligny” e un program important, dar investiţiile vor fi prioritizate. Vor fi finanţate doar proiectele într-un stadiu avansat de finalizare“, a spus Ilie Bolojan.