Ilie Bolojan, pus la zid de șefii de Consilii Județene. Avertismentul PSD: „Nu se poate guverna fără noi”
Premierul Ilie Bolojan a avut parte de o nouă zi tensionată, miercuri, când s-a aflat față în față cu preşedinţii de Consilii Judeţene din ţară, reuniți în cadrul Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR). După ce, cu o zi înainte, fusese criticat vehement de primari din cauza măsurilor de reformă administrativă, șeful Executivului a primit avertismente dure și din partea liderilor județeni social-democrați.
Discuțiile au vizat legea bugetului de stat pe anul 2026 și impactul măsurilor de austeritate asupra activității locale. Deși prim-ministrul a declarat în deschidere că își dorește un dialog „colegial” cu șefii de consilii județene, atmosfera a fost una încărcată. Președintele UNCJR, Alfred Simonis, a încercat să calmeze spiritele, atrăgându-le atenția colegilor săi că „nu vrem scandal, dispute, nu vrem să creăm deliciul presei. Ne dorim soluții concrete”.
Tensiuni majore: „Nu e corect să se ia decizii fără PSD”
Apelul la calm nu a funcționat însă în cazul tuturor participanților. Președinții PSD de Consilii Judeţene s-au arătat revoltați de modul în care Guvernul condus de liberalul Ilie Bolojan gestionează reforma, acuzând lipsa de consultare. Cel mai vocal a fost Gheorghe Şoldan, președintele CJ Suceava, care i-a reproşat premierului direct că ignoră partenerul de coaliție.
„Nu se poate guverna fără PSD, nu se poate ca un partid cu mai mulți parlamentari să fie condus de un partid cu mai puțini parlamentari. Să fim cu scaun la cap. Nu e corect să fie luate decizii fără PSD”, a spus Gheorghe Şoldan.
La rândul său, președintele CJ Vâlcea, social-democratul Constantin Rădulescu, a ridicat miza, sugerând că PSD își va reevalua poziția în guvernare în funcție de forma finală a bugetului pentru 2026.
„Ca lider al PSD, aștept mai întâi bugetul, apoi vom discuta. Inclusiv în primării este nevoie de oameni. Din câte înţeleg, Guvernul încă lucrează la cifre. Pe noi ne interesează să fie aprobat bugetul cât mai repede, pentru că deja este târziu. Pentru judeţul Vâlcea, aproximativ 70% din buget merge către dezvoltare, nu către salarii. Şi în majoritatea primăriilor situația este similară”, a adăugat şeful CJ Vâlcea.
Strategie schimbată: Reformă prin OUG, nu prin asumarea răspunderii
Confruntat cu opoziția primarilor și a șefilor de județe, Guvernul pare să își schimbe tactica legislativă, deși nu renunţă la fondul problemei: tăierea bugetelor de salarii şi concedierile din administrația locală. Ilie Bolojan nu mai intenționează să adopte reforma administrației publice prin asumarea răspunderii în Parlament, procedură care ar fi expus Executivul riscului unei moțiuni de cenzură, ci vrea să promoveze măsurile printr-o ordonanţă de urgenţă (OUG).
Această schimbare de strategie vine și pe fondul unui avertisment de la Ministerul Justiției, care a semnalat că anumite prevederi ar putea fi declarate neconstituționale dacă nu sunt adoptate prin lege. Totuși, calea OUG-ului este îngreunată birocratic. Pentru ca reforma să fie adoptată sub această formă, sunt necesare zece avize, care ar putea fi obținute cel mai devreme la sfârşitul acestei săptămâni.
Calculul politic din spatele acestei mutări este legat de controlul constituționalității. O ordonanţă de urgenţă poate fi atacată direct la CCR doar de Avocatul Poporului, limitând astfel pârghiile prin care opoziția sau partenerii nemulțumiți ar putea bloca actul normativ.