Ilie Bolojan stabilește prioritățile investițiilor PNRR. Cum vor fi alocate fondurile europene
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/08/original_govr1129-scaled.jpg)
Premierul Ilie Bolojan a reluat consultările cu ministerele pentru prioritizarea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În cadrul întâlnirilor de la Palatul Victoria, Guvernul a analizat proiectele ce vor continua să primească finanțare europeană și a discutat soluții alternative pentru cele neeligibile.
Ilie Bolojan, despre optimizarea alocării fondurilor
Marți, consultările premierului Ilie Bolojan s-au concentrat pe Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării, cu scopul de a identifica proiectele care vor continua să fie finanțate prin PNRR și de a găsi surse alternative pentru cele care nu se încadrează în mecanismul european.
Proiectele de transport și de dezvoltare locală care urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, precum și investițiile asumate de România în cadrul PNRR, vor beneficia în continuare de finanțare europeană.
Pentru alte proiecte considerate vitale, Guvernul va căuta soluții în cadrul Programului Operațional Sectorial Transporturi, Fondului de Modernizare, Fondului Social European sau alte surse naționale și europene.
Radiografia investițiilor, esențială pentru economie
Prim-ministrul a subliniat că pentru mediul economic și pentru ritmul implementării proiectelor este crucial să existe o imagine clară a stadiului de realizare a investițiilor și a finanțărilor. El a declarat că fiecare ministru are libertatea de a stabili portofoliul și etapizarea proiectelor, respectând principii clare de dezvoltare strategică și încadrarea în anvelopa de finanțare. Obiectivul Guvernului este menținerea unui nivel ridicat al investițiilor.
„Pentru mediul economic și pentru dinamica implementării proiectelor este esențial să avem o radiografie clară a stadiului de realizare a investițiilor și a finanțărilor asigurate. Fiecare ministru are deplină libertate să stabilească portofoliul de proiecte și etapizarea lor, pe baza unor principii clare de dezvoltare strategică, cu încadrarea în anvelopa de finanțare. Obiectivul nostru ferm este să menținem un nivel cât mai ridicat al investițiilor”, a afirmat Ilie Bolojan.
Focus pe transport și dezvoltare locală
În domeniul transporturilor, discuțiile s-au axat pe infrastructura rutieră, cu prioritate pentru Autostrada Moldovei – A7, și pe proiectele de modernizare a rețelei feroviare.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a discutat despre componente precum „Valul Renovării”, achiziția de vehicule nepoluante pentru comunitățile locale și susținerea mobilității urbane durabile.
La întâlnirile de marți au participat vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna, miniștrii Transporturilor și Dezvoltării, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, precum și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.