Ilie Bolojan vrea să treacă Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior sub controlul Oanei Țoiu, la Ministerul de Externe
Premierul Ilie Bolojan este disperat să facă jocurile celor de la USR și, ca atare, a pregătit o mutare surprinzătoare cu o instituție-cheie a României.
PUTEREA a semnalat, de mai multe ori, că Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) este la ora actuală un sat fără câini, unde și-au găsit „culcușul” o mulțime de „specialiști” garantați politic, care taie frunze la câini prin străinătate, pe mulți bani publici.
Tot PUTEREA a semnalat că dirijorul din umbră al acestei agenții este secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, care pregătește trimiterea la posturile din străinătate a unor apropiați de ai săi.
Ilie Bolojan dansează pe muzica USR și va trece ARICE sub controlul Oanei Țoiu
Însă de câteva luni, USR a pus ochii pe această instituție și face presiuni asupra premierului Ilie Bolojan să o treacă sub controlul și coordonarea Ministerului de Externe condus de userista Oana Țoiu.
Ca atare, potrivit informațiilor noastre, premierul Ilie Bolojan va da o ordonanță de urgență prin care, efectiv, ARICE se va desființa, adică va trece sub controlul MAE. Practic, vor dispărea cele două funcții de președinte și vicepreședinte, iar atașații economici din străinătate vor trece sub coordonarea MAE, adică, mai exact, a ambasadorului din țara respectivă.
Astfel, Direcția promovare export va fi relocată la Direcția Expoziții Mondiale din MAE, unde directorul este Ferdinand Nagy; comerțul exterior va fi la Direcția Generală Diplomație Economică și Comerț Exterior, iar Direcția Investițiilor Străine ar putea fi transformată într-o direcție în cadrul Direcției Generale Diplomație Economică și Comerț Exterior.
Așadar, premierul Ilie Bolojan a făcut pe placul celor de la USR și a oferit pe tavă ministrei de Externe de la USR, Oana Țoiu, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, mai ales acum, când se discută trimiterea la posturile din străinătate a 36 de atașați economici ai României.