Impactul întoarcerii la școală asupra elevilor: Părerea prof. dr. Daniel David

Publicat: 05 feb. 2021, 15:00, de Roxana Roseti, în ACTUALITATE , ? cititori
Impactul întoarcerii la școală asupra elevilor: Părerea prof. dr. Daniel David

Prof. dr. Daniel David, preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a specificat ce poate însemna începerea cursurilor faţă în faţă pentru elevi.

Cred că cei mai mulţi elevi se întorc cu optimism la şcoală, ei şi-au dorit să se întoarcă. Însă, ca psiholog aş spune, atenţie, că orice schimbare de rutină şi de context poate să devină un factor stresant.

Atunci, i-aş încuraja pe profesori, învăţători, să fie atenţi la răspunsurile, la reacţiile comportamentale şi emoţionale pe care le au elevii, mai ales că-i cunosc dinainte de pandemie, şi dacă observă schimbări importante, împreună cu părinţii, să-i orienteze spre servicii de consiliere psihologică„, a afirmat Daniel David pentru Agerpres.

Daniel David a adăugat că stresul generat de schimbarea de rutină poate să ducă la probleme psihologice.

Și cadrele didactice se pot confrunta cu aceeaşi problemă

„Fiindcă, aşa cum am spus, schimbarea de rutină poate să devină factor stresant şi dacă devine factor stresant, poate să genereze probleme psihologice în cazul elevilor. Dar ei, sigur, se întorc cu optimism, şi să sperăm că organizarea care se va face şi sub aspectul siguranţei şi sănătăţii o să fie una bună şi că treptat vom intra în normalitatea pre-pandemie”, a spus Daniel David.

Potrivit acestuia, şi cadrele didactice se pot confrunta cu aceeaşi problemă generată de schimbarea de rutină.

„Şi profesorii pot să fie în aceeaşi situaţie, şi pentru ei se schimbă rutina. De aceea e important să-şi facă şi ei o autoanaliză şi dacă simt că schimbarea aşa bruscă a modului de lucru îi afectează din punct de vedere psihologic, să apeleze şi ei la consiliere psihologică. Dar eu cred că toţi vin cu optimism, iar dacă lucrurile sunt bine organizate, stresul nu va fi atât de mare. Dar să-l monitorizăm, totuşi, să fim atenţi al el”, a conchis Daniel David.