În cartierele Galațiului, 6,5 ha de „păduri urbane”. Așa se rezolvă și deficitul de muncitori la întreținerea spațiilor verzi

Publicat: 23 iul. 2025, 19:41, de Sorin Costea, în Administratie , ? cititori
În cartierele Galațiului, 6,5 ha de „păduri urbane”. Așa se rezolvă și deficitul de muncitori la întreținerea spațiilor verzi

Primăria Galați a anunțat atribuirea contractului de lucrări de amenajare a peste 65.000 de metri pătrați de „păduri urbane”, o investiție de peste 2,1 milioane de lei realizată cu fonduri obținute prin PNRR.

La Galați este pus în practică un nou concept în amenajarea spațiilor edilitare prin înființarea unor suprafețe de „păduri urbane” în cartierele orașului. Dar nu este vorba numai de lansarea unui nou concept, ci și de rezolvarea unei probleme destul de complicate cu care se confruntă municipalitatea, deoarece nu găsește muncitori pentru întreținerea spațiilor verzi și această criză e rezolvată parțial prin transformarea unor suprafețe de spații verzi în pâlcuri de pădure.

Primăria Galați a anunțat finalizarea procedurii de licitație pentru atribuirea contractului de lucrări de amenajare a peste 65.000 de metri pătrați de „păduri urbane”, o investiție de peste 2,1 milioane de lei cu fonduri obținute prin PNRR.

Contractul în valoare de 2.179.000 lei vizează realizarea de lucrări de pregătire a terenului pentru plantare, împădurirea propriu-zisă, combaterea dăunătorilor puieților, întreținerea plantației, precum și completări în plantația nou creată în al 2-lea și al 3-lea an de după plantare.

Lucrările vor fi realizate de firma SC Green Tree Brăila SRL, termenul de finalizare a împăduririlor din cartierele orașului fiind 30 iunie 2026.

Primarul Ionuţ Pucheanu susține că această investiție va contribui la îmbunătățirea calității aerului din oraș, „oricum foarte bună”, fiind încă o etapă în conturarea unui oraș prietenos cu mediul:

„La Galaţi, ne preocupă constant calitatea vieţii şi protejarea mediului, iar calitatea aerului – oricum foarte bună în oraşul nostru – este un indicator important. Prin acest proiect special, finanţat prin PNRR, venim cu un plus semnificativ: vom avea păduri urbane care vor contribui direct la creşterea spaţiilor verzi şi la menţinerea unui aer curat pentru toţi gălăţenii”

„Pădurile urbane” care vor apărea în cartierele Galațiului însumează 65.260 de metri pătrați și vor fi amenajate în special în zonele unor unități școlare, la Școala nr. 26 „Ion Creangă” (722 mp), la Școala nr. 29 „Sfânta Ana” (1.577 mp), pe Bulevardul Galați, în zona Universității „Danubius” (7.743 mp) și pe Drumul de Centură colț cu Bulevardul Galați (55.218 mp).

O „pădure urbană” de 5,5 ha este chiar o pădure în toată regula și mulți gălățeni se pot întreba de ce pe generoasa suprafață de 5,5 ha nu a fost amenajată o zonă de agrement, municipalitatea optând exclusiv pentru înființarea unei păduri.

„Pădurile urbane” reprezintă soluția salvatoare pentru Primăria Galați, care nu găsește muncitori pentru întreținerea spațiilor verzi
Potrivit anunțului primăriei, „se vor planta arbori nativi, potriviţi pentru condiţiile climatice din Galaţi, cum ar fi stejar, frasin, tei, paltin, corn etc, care au beneficii multiple: sunt deja adaptaţi la climă, necesită mai puţină întreţinere decât multe alte specii şi creează un mediu propice pentru păsări şi insecte”.

Referirea la faptul că „necesită mai puţină întreţinere” este esențială în cazul Primăriei Galați care reușește cu greu să administreze spațiile verzi din oraș.

SC Gospodărire Urbană SRL, societatea de administrare a domeniului public a Primăriei Galați, se confruntă cu o criză a forței de muncă, din cauză că nu găsește muncitori pentru cositul vegetației de pe spațiile verzi din oraș. În anii trecuți, au fost angajați la „spații verzi” zeci de muncitori din Nepal și Bangladesh, dar după o perioadă în care au muncit la Galați au plecat în Germania, unde sunt mai bine plătiți.

Primarul Ionuț Pucheanu a spus de mai multe ori că nu sunt șanse de realizare a întreținerii spațiilor verzi atâta timp cât mulți gălățeni care sunt apți de muncă și ar putea să se angajeze, preferă să se descurce din ajutoarele sociale, iar din același motiv – lipsa forței de muncă, au eșuat și încercările de a externaliza unor firme locale activitățile de întreținere a spațiilor verzi:

„Am externalizat. Am avut o experiență cu cineva care, acum doi ani, a preluat un astfel de contract, de cosit iarba, dar după o lună a renunțat pentru că nu găsea oameni să angajeze. Așa cum nu găsim nici noi.

Am adus din Nepal două serii de muncitori. Știți câți au rămas? Dacă ar fi rămas măcar unul la sfârșit, cred că eram mulțumiți. Fug! Iar noua legislație le permite, odată intrați în spațiul comunitar, să călătorească, pentru că au intrat cu viză de muncă. Pot presta în Germania”.