În comă după ce-a fost înțepat de peste 20.000 de albine

Publicat: 03 sept. 2022, 08:40, de Nina Marcu, în SOCIAL , ? cititori
În comă după ce-a fost înțepat de peste 20.000 de albine

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din apropiere de Cincinnati, SUA, Austin Bellamy a fost protagonistul unei întâmplări nu doar neobișnuite, dar și imprevizibile, din cauza căreia a stat patru zile în comă la Centrul Medical al Universității din Cincinnati.

S-a întâmplat așa: tânărul a fost rugat de niște prieteni să-i ajute să taie ramurile unui lămâi de la o casă din Union Township din Brown County, la aproximativ 50 de mile sud-est de Cincinnati. Când era în toiul trebii, a fost atacat de un roi de albine africane. Cel puțin 20.000 de albine l-au înțepat!

Și-a pierdut cunoștința și a fost dat jos din lămâi de un pompier. Apoi, transportat cu avionul la Centrul Medical al Universității din Cincinnati, pentru că starea lui era foarte gravă. Toată lumea se temea de un șoc anafilactic.

Patru zile a fost în comă. Și-a revenit acum două zile. Încă umflat și tumefiat de la atâtea înțepături, încă respirând cu greutate, dar bine. Medicii spun că-și va reveni în timp. Ce-a fost mai greu, a trecut.