În premieră, au fost descoperite microparticule de plastic în sângele uman

Publicat: 25 mart. 2022, 17:00, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
În premieră, au fost descoperite microparticule de plastic  în sângele uman

Pentru prima dată, oamenii de știință au identificat microparticule de plastic în sângele uman, transmite The Guardian.

Această descoperire demonstrează că particulele de plastic pot migra în corpul omului și se pot depune în unele organe. Cercetătorii nu au încă dimensiunea consecințelor asupra sănătății, dar sunt îngrijorați având în vedere impactul acestora asupra celulelor. Pentru a evalua impactul oamenii de știință fac comparația cu  particulele din aerul poluat care ajung în organism, fiind la originea a milioane de decese premature.

Oamenii de ştiinţă au analizat probe de sânge prelevate de la 22 de donatori anonimi, toţi adulţi sănătoşi. Autorii studiului au identificat particule de plastic la 17 dintre aceştia. În jumătate dintre probe au depistat tereftalat de polietilenă (PET), utilizat în mod obişnuit pentru sticlele de băuturi, în timp ce o treime conţinea polistiren, folosit pentru ambalarea alimentelor şi a altor produse. Un sfert din probele de sânge conţineau polietilenă, din care sunt fabricate pungile de plastic.

Profesorul Dick Vethaak, ecotoxicolog la Vrije Universiteit din Amsterdam, co-autor al studiului, este de părere că ”trebuie să extindem cercetarea şi să creştem dimensiunile eşantioanelor, numărul de polimeri evaluaţi etc.”, a precizat el, adăugând că sunt deja în curs studii suplimentare efectuate pe mai multe grupuri.

„Marea întrebare este ce se întâmplă în corpul nostru”, a spus prof. Vethaak. „Sunt aceste particule reţinute în organism? Sunt transportate către anumite organe, trec de bariera hemato-encefalică? Şi sunt aceste niveluri suficient de ridicate pentru a declanşa o afecţiune? Trebuie urgent să finanţăm cercetări suplimentare pentru a putea afla”, a precizat prof. Vethaak.

Studiul a fost publicat în revista Environment International.