În prima săptămână, Podul de la Brăila a fost tranzitat de 50.000 de autovehicole

Publicat: 14 iul. 2023, 19:11, de Florentin Lucaniuc, în ECONOMIE , ? cititori
În prima săptămână, Podul de la Brăila a fost tranzitat de 50.000 de autovehicole

Se conturează deja efectele economice ale construirii podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, numărul mare al autovehicolelor care tranzitează zilnic podul demonstrând eficiența noii rute de transport între Dobrogea și restul țării.

Potrivit datelor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în prima săptămână de la inaugurare podul suspendat peste Dunăre a fost tranzitat de aproximativ 50.000 de autovehicule.

„În medie, au fost în jur de 7.000 de autovehicule pe zi care au tranzitat podul suspendat peste Dunăre, în această primă săptămână de la inaugurare”,a declarat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Este un trafic cu mult mai mare decât cel înregistrat până acum între zona Brăila – Galați și localitățile riverane din județul Tulcea, pentru că traversarea Dunării cu bacurile către Dobrogea de către societățile Navrom Bac Galați și Romnav Brăila nu putea asigura decât traversarea unui număr mic de autovehicole.

Noua rută este importantă din punct de vedere economic pentru că asigură o legătură mai scurtă în transportul de mărfuri între regiuni din nordul și estul țării și Portul Constanța și vămile cu Bulgaria, dar este avantajoasă și pentru cei care vor să își petreacă vacanțele pe Litoral sau în Delta Dunării.

Dacă până acum drumul spre și dinspre Litoral și Deltă prin zona Galați-Brăila nu era o opțiune atrăgătoare, deoarece traversarea Dunării cu bacurile la Galați și Brăila dura cel puțin o oră, dar în perioadele estivale așteptarea la coadă se putea prelungi și până la 2-3 ore, acum Dunărea va fi traversată în 2 minute.

Cu siguranță că noua rută va fi preferată de către conducători auto și în condițiile în care până în 2028 traversarea podului va fi gratuită, nefiind percepută o taxă de pod.

În această perioadă există totuși o restricție. În perioada 17 iulie – 30 noiembrie, circulaţia pe podul suspendat peste Dunăre se va închide în timpul nopţii, între orele 21.00 și 6.00, de luni până vineri, pentru finalizarea lucrărilor de demontare a macaralelor utilizate la construirea podului.

Inaugurarea podului a scăzut tarifele la trecerile cu bacul de la Galați și Brăila

Deschiderea circulației pe podul de la Brăila a adus și o scădere a tarifelor celor două societăți care asigură traversarea Dunării cu bacurile.

Traversarea Dunării între Galați și localitatea tulceană IC Brătianu este asigurată de Navrom Bac Galați, iar traversarea de la Brăila la Smârdan (Tulcea) este asigurată de Romnav Brăila.

Navrom Bac Galați a anunțat că începând de pe data de 15 iulie reduce tarifele pentru autoturisme, de la 30 la 20 de lei, tariful pentru pasageri fiind de 2 lei de persoană.

Traversarea Dunării cu bacurile între Galați și IC Brătianu se efectuează din jumătate în jumătate de oră, de pe ambele maluri, între orele 6.00 și 22.00.