Încă o jucătoare a echipei naționale de fotbal feminin depistată pozitiv cu coronavirus

O jucătoare din cadrul lotului naţional de fotbal feminin a fost depistată pozitiv la testul pentru noul coronavirus şi a fost izolată conform procedurilor DSP, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal.

„În urma testelor efectuate duminică dimineaţa, o jucătoare din cadru lotului a fost depistată pozitiv. Având în vedere măsurile de distanţare luate, precum şi ancheta epidemiologică efectuată, delegaţia României va efectua deplasarea în Croaţia. Jucătoarea depistată pozitiv, fiind suspectă de COVID SARS-2 în antecedente (fără test PCR), a fost izolată conform procedurilor DSP. Testarea de duminică a fost a 5-a din cadrul acestei acţiuni. Întreg lotul şi staff-ul tehnic au efectuat 4 testări PCR în prealabil şi o testare rapidă. De asemenea, pe parcursul întregului cantonament s-au luat toate măsurile de precauţie impuse: jucătoarele au dormit în camere single, respectându-se toate normele de distanţare socială”, precizează Federaţia Română de Fotbal pe site-ul oficial.

Naţionala de fotbal feminin a României a plecat luni dimineaţa spre Croaţia, unde urmează să întâlnească marţi selecţionata ţării gazdă în preliminariile Campionatului European din 2022.

Meci amânat din 1 decembrie

Meciul trebuia să aibă loc pe 1 decembrie, dar în urma depistării a două cazuri de COVID-19 în cadrul delegaţiei care urma să facă deplasarea în Croaţia, naţionala feminină nu a primit acordul de a părăsi ţara. Întreg lotul şi staff-ul tehnic au intrat în carantină, cu posibilitate de retestare după 7 zile, fiind consideraţi contacţi direcţi ai celor doi infectaţi. În urma prezentării acestor argumente la UEFA, s-a decis reprogramarea partidei.

Dacă nu va pierde în Croaţia, România va încheia grupa pe locul al treilea şi va fi în urna a treia la tragerea la sorţi pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2023, găzduită de Australia şi Noua Zeelandă.

În clasamentul Grupei H a preliminariilor, pe primul loc a încheiat Belgia, cu 21 puncte, urmată de Elveţia, 19 puncte, România este a treia, cu 9 puncte, Croaţia a patra, cu 7 puncte, iar Lituania este ultima, fără vreun punct.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...