Încă o „performanță” marca Mîndrescu: de mai bine de o jumătate de an, plecarea, dar mai ales sosirea, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, fost Otopeni, a devenit un calvar pentru cei care călătoresc în străinătate sau vin în țară.
Nu ajungi cu cel puțin trei ore în aeroport, pierzi avionul
Managementul dezastruos al tandemului care conduce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, adică Sorin Grindeanu-Bogdan Mîndrescu, se poate vedea cel bine pe Aeroportul Otopeni. Zi de zi, cei care călătoresc stau cu orele la cozi interminabile ca să poată zbura în străinătate pentru că preluarea bagajelor se face foarte greu din lipsă de personal. Practic trebuie să ajungi în aeroport cu cel puțin trei ore înainte de decolare că altfel riști să pierzi avionul.
Batjocură: O oră și jumătate ca să-ți recuperezi bagajele
Însă, marele calvar al celor care aterizează pe Aeroportul Otopeni începe din momentul când trebuie să-ți recuperezi bagajele. Ca să-ți recuperezi bagajul trebuie să te înarmezi cu răbdare și să ai nervi de oțel. Când vin trei-patru avioane cam în același timp este dezastru, mai ales noaptea.
Călători obosiți și nervoși, cu fețele trase de nesomn și ochii în orbite, copii care plâng și țipă, femei agitate care înroșesc telefoanele, dar mai ale bărbați care se uită resemnați la cei din jur și turbează de furie că nu are cui să-i ceară explicații pentru bătaia de joc la care sunt supuși. Cam aceasta este oglinda zilnică a ceea ce se întâmplă la recuperarea bagajelor de pe Aeroportul Otopeni. Practic, o oră, o oră și jumătate, cam atât durează calvarul celui care așteaptă să-și recupereze bagajul.
Paralelii lui Mîndrescu de la Otopeni
De ce este acest haos incredibil pe Aeroportul Otopeni? Pentru simplu fapt că noul director al aeroportului, Sorin Radu Păun, impus de Mîndrescu și Grindeanu, este paralel cu activitatea de la Aeroportul Otopeni. La fel de paralel ca Păun sunt și câțiva dintre cei opt directori, în frunte cu finul lui Mîndrescu- Dumitru Marius Cociaș, ajuns director al Departamentului Implementare Proiecte.
Dar șeful suprem al paralelilor de la Aeroportul Otopeni este președintele Consiliului de Administrație Eduard Bachide, secretarul de stat de la Ministerul Apărării Naționale, licențiat în management agroturistic. Cu asemenea ”profesioniști” garantați de Mîndrescu, cel care răspunde de domeniul aviației la Ministerul Transporturilor, nu este de mirare că aeroportul Otopeni arată permanent ca unul luat cu asalt de refugiați!







Pai tot agroturismul a terminat și Mindrescu și este secretar de stat la transporturi și Răspunde și de Aviație!!!
Poate cu Bachide se stiu de la facultate!!!
Tot CA -ul pus de Mindrescu sunt niște incompetenți, dar au un avantaj, sunt prieteni sau rude cu el!
Dacă va uitați pe cv urile lor nu au nicio treaba cu Aviația!
Acest mindrescu și a întins tentaculele in tot ministerul transporturilor, și cere șpagă pt orice… de la numiri la plăti anticipate…
Domnul Cocias, finul lui Mindrescu face presiuni sa se externalizeze toate sercviciile de proiectare către o firma de casa, cu toate ca in cadrul aeroportului exista un birou de proiectare care exact asta face! Mai mult titularul biroului de proiectare este Gabriel Bulgaru, director tehnic cu preluare de atribuții de la biroul de proiectare! Bulgaru a fost angajat și promovat de Mindrescu de la Ipatana, firma de proiectare a MT, el fiind de specialitate inginer proiectant!
F imp este ca niște contracte de proiectare, unde Cocoas a făcut caietul de sarcini, au fost câștigate de o firma cu un singur angajat fără sa aibă birou. Cand au fost contactați pentru niște solicitări , la adresa menționata era o clinica stomatologica. După ce au fost contactați telefoni au spus ca doresc sa comunice prin mail, neavând un birou !
Aceștia au subcontractat mai departe serviciile de proiectare unei firme, oprindu și taxa de șmecherie!
Cam astea sunt combinațiile lui Mindresci cu finul la CNAB!
Hallo, dați l afară oameni buni. E posibil așa ceva? Chiar s a pus birul pe noi? Ciucă, domnu Ciucă se aude? Cui ai dat nene transporturile?
Dar de Păun și Dinu nu vb nimeni?
Maria Dinu este omniprezenta in biroul lui păun. Aceasta se erijează in toată compania ca fiind purtătorul de mesaje a Directorului General. Cere dif hartii și situații departamentelor ce nu se afla in subordinea ei! Cand este întrebata de ce spune ca asa a zis DG!
Peste tot se lauda ca dacă vine PNL la minister ea va fi DG!
In prezent are biroul de director deși ea nu este director, acest lucru fiind cu permisiunea lui Păun!
Lucrează împreuna cu Bambache, la noua organigrama spunând ca va fi director comercial, la contrapartida promițându-i lui bambache ca ii va numi soțul consilierul Directorului General și pe ea o va pune sef resurse umane unde a mai fost și a comis numai ilegalitați!
Umilește și înjosește toti directorii ea fiind sef serviciu dar nimeni nu ii zice nimic pt ca este omul lui păun! In ultima perioada este MECA l ea in birou!!!
Pe toți îi interesează numai banul.
Mindrescu un infractor la costum!!!
Unde sunt Bogdanele pretenasii tai, care te protejau? Dar prietenul tău care e cu BAIETZII ?!!
Degeaba te ai închis in birou și nu mai Primești pe nimeni ca soarta e una!
Și cu tine va fi nemiloasa pt ce faci și ai făcut!!!
Fura cu Grindeanu de mâna acest Mândrescu dar și cu acordul tacit a lui Ciolacu !!!!
S au prezentat atâtea spete atât la tv cât și in presa de acest Mindrescu și nu s a întâmplat nimic! Atât timp cât îl tine Ciolacu in brațe nu va păți nimic! Pana Ciolacu nu se va convinge și nu va merge cineva sa ii spună real ce face acest Mindrescu, nu ii va face nimeni nimic! In Minister este haos și teroare din cauza lui, iar lui Grindeanu cand ii se spune de el ridica din umeri și schimba subiectul, dovada fiind ca Mindrescu este peste capul lui!
Poate după ce va ajunge la DNA, sau îl va prinde in flagrant, atunci se vor convinge, dar va fi prea tz pt ca ii va trage pe toti după el. Mindrescu are un caracter infect și o atitudine sfidătoare către toată lumea!
Bravo băieți! Țineți l in continuare și o sa mai vedeți voi voturi câte o sa ca aducă el!
O mare parte din problemele actuale ale aeroportului sunt cauzate de incompetenta directorului operational Adrian Vasilescu si a directorului tehnic Gabriel Bulgaru. Benzile de bagaje, inclusiv cele proaspat modernizate nu functioneaza. Pentru a acoperii aceasta realitate se inventeaza tot felul de acuza la adresa companiilor de handling (nu manipuleaza bagajele corect, nu opereaza benzile corect).
Mai mult dl Vasilescu face un evident abuz de putere dispunand personalului din subordine sa retraga autorizatiile de circulatie pe platforme a personalului de handling. Fapt care reduce in mod evident capacitatea de procesare a pasagerilor.
Cu alte cuvinte domnul Vasilescu saboteaza in mod voit activitatea operationala a aeroportului. De ce oare este tinut in functie un asemenea personaj.
Atat Vasilescu cat si Tanase sunt tinuti in functie de DG la recomandarea lui Miruna Dinu (consiliera de baza a DG).
Acestia au facut o intelegere sa nu faca scandal cu conditia sa fie lasati in pace.
Mai mult Vasilescu i-a promis lui Dinu ca la rotativa cand va prelua pnl-ul o v-a sustine impreuna cu Alexe, Bondar si Tanase sa prinda un post de director.
Oare Paun nu vede ce jocuri se fac pe la spatele lui?
Nu e vorba sa aibă ceva cu aviația, doar un bun manager trebuie sa fie, n ai nevoie de aviație k sa organizezi un aeroport, dar nici cu asta nu are treaba…
Vasilescu ataca companiile de handling mai putin Menzies, fiind in relatie de nas-fin cu directorul acesteia.
Tot Vasilescu a fost cel care a semnat cedarea serviciului de tractari aeronave catre compania Menzies.
Acum incearca sa acopere proasta functionare a benzilor modernizate fiind intr-o relatie de prietenie cu Oprita, reprezentatul firmei care a efectuat modernizarea si fost director de operatiuni la aeroportul otopeni.
Caracatita este mare. De ce nu intervine dna-ul? Oamenii astia isi bat joc de milioane de euro din banii statului si de nervii milioanelor de pasageri care sunt nevoiti sa suporte consecintele
Vasilescu, Bondar, Alexe , tanase , Șerban, veșnicii directori la aeroport! Se tot rotesc pe funcții intre ei și dacă ii intrebi ei nu stiu nimic și de vina sunt tot alții. Au 10 ani de cand sunt pe aceleași funcții și aeroportul arată asa datorită lor!
Reușesc de fiecare data sa prosteasca noul Dg cu minciuni, dar de fapt ei sunt singurii responsabili!
Dacă te uiți in declarațiile lor de avere nu au nimic dar vin la serviciu cu Audi a8, Mercedes gle, Mercedes G , VW, Touareg? De unde mașinile astea!
De inde au bani sa construiască blocuri și case!
Toti locuiesc in sector 1 la casa împreuna cu fostul dg Liviu Radu!
Toată viața au lucrat la stat, la aeroport!!
De inde atâtea milioane de euro pe care le învârt?
Intre timp s au înrudit și nășit , cumetrie cu patronii firmelor de handling pe care ei le vf!!!
Nu e de mistere ca s a ajuns aici, cand ei fac milioane cu furnizorii, prejudiciind grav aeroportul!!
Vasilescu, Boldor, Tanase, Iordache, Bondar, voinopol, bambache, jidav!!!
Toti au salarii de peste 25.000 RON net cu încălcarea gravă a ccm ului! Mai mult sunt si directori toti Salariul maxim pe grila este de 10.650 RON BRUT nu NET!
Acești infractori și au făcut salarii preferențiale cu acordul sindicatului, si anume cu acordul lui Voinopol, trompeta lui Mindrescu care merge si sifonează toată ziua la minister la Mindrescu ce se întâmpla la aeroport!
Voinopol are o firma câte face documentații obligatorii pt toti ce au ctr cu aeroportul si încasează câte 5000 euro pe documentație, plus abonament lunar intre 100 si 500
Euro pe perioada contractuala ca sa fie bine!
Are rudele angajate si fini la firmele cu spațiile comerciale din aeroport!
Încrengătura depășește orice imaginație la aeroport!
Dacă intra DNA UL trebuie sa ii ia cu autobuzul ca atât de multi sunt!!!
Spuneti fraților tot ce știți aici sa se termine odată cu acești infractori si șpăgari!!!
Speram sa vadă si domnul Păun si sa verifice dacă mințiți noi cu ceva!
Este doar o chestiune de voința nu de putința!!!
Ce a devenit C.N.A.B., e de nedescris. O adunătură de amante,”prieteni” și rude. Pentru o corectă informare a opiniei publice nu trebuie uitată mostenirea lăsată companiei de dl. Petrescu eternul șef de la ORNISS ,care pe langa angajarea copiilor în cadrul companiei a adus- o că șefă resurse umane pe ibovnica dânsului( așa spun gurile rele) Dna Balcan,șefă resurse umane,și secretară de consiliu de administrație( un bănuț in plus nu strică). Și știți ce e tragic? Că seria poate continua…Nu ar trebui omisă „marea blonda” cum este numita prin birouri dna Elena Năstase o alta metresă( așa spun tot gurile rele) care și-a început cariera în Ministerul Transporturilor ca apropiată a fostului secretar de stat Galiatatos, mare iubitor al sexului frumos. Carieră continuată cu succes ca consilieră de taina a câtorva directorii unde alt undeva decât la CNAB,loc călduț și bine platit..Una peste alta, aeroportul este condus de „găști” și grupuri de interes mai mici sau mai mari care nu vor decât propria bunăstare. Ne întrebăm…. AVIAȚIE când și cum se mai face? ( așa cum vedem în acest articol, din păcate)
Adevărat 1000%!!!
Alta chestie!
Voinopol a vândut procesul pe care angajații îl aveau cu Pestesan , fostul director general pus de USR! Pestesan a tăiat primele angajator și aceștia au dat in judecată prin sindicat! Voinopol a luat un avocat pe care l a plătit cu ATENȚIE 20.000 EURO din cotizațiile la sindicat și a făcut blat cu pestesan asigurându l ca nu va avea pb doar ca sa își păstreze funcția!!!!
Ba Mircea , 20.000 de euro?! Nu ți e Rușine???
Asta le ai spus oamenilor ca tot dai Comunicate , dar asta ți a scăpat!!!
Spui ca ești cel mai calificat!!! Ai făcut excursii de zeci de mii de euro in toată lumea pe banii CNAB , cică cursuri! Ce curs ai făcut tu ma la new york, las vegas, Singapore , Paris????
Și mai termina ma cu “fraților” ca noi nu am fost cu tine ca o familie mare ce suntem! Și nici nu suntem acționari in firma ta!!!
MARS!!!
Poate cineva sa explice cum Alexe este director peste o directie cu 10 oameni in subordine. Sunt birouri care au mai multi angajati. Ca sa nu mai vorbim de servicii.
Totul este pe fata. Au atata putere incat sfideaza pe oricine.
Pot eu!!! Marius Cocias, finul lui Mindrescu are o Direcție cu 8 oameni și un singur serviciu!!! Alexe e șmecher cu 10!!!
Alexe cu Bondar are salariul cât toti oamenii lui!!! Și Bondar e subalternul lui și sef! De ci sunt 8 oameni! Și la Cocias dacă nu numeri șefii sunt 6!
Dar au mașini de serviciu, birouri secretare, prime , etc!!!
Cocias are sute de hectare și tot cumpara !! Pb din salariul lui de director!!!
Puterea e data de bani!!!
Omul e milionar la stat!!!
Blocuri sector 1 construite de el și vândute!!!
Vine la serviciu din pasiune!
N are treaba ca da permise de platforma angajaților firmelor de handling care nu au permis de conducere și încasează 300 euro șpagă pe permis!!!
Sau ca a cumpărat utilaje neconforme care stau in garaje la aeroport și nu se pot folosi!!!
Utilaje care au costat milioane de euro!
Buboiul e mare rău de tot…
Stimate Prim-Ministru, in armata am invatat sa ne aparam Patria si Poporul!!! Aveti cea mai inalta functie si pregatire militara, chiar nu puteti sa faceti ordine in acest Minister al Transporturilor , este in subordinea dumneavoastra ???
Va rugam sa dati dovada de respect fata de acest popor, fiti modele pentru ei. Asa am fost educati!!!!
Viorele, te ai activat?
Vezi ca mai ai 15 zile de Directorat și gata!!!
Mai buna spune tu cât stai pe la birou la Baneasa! De fapt spune ca nu stai! Vii dimineața îți bei cafeaua și mai vi la 4 sa pontezi!
Ești supărat ca te a lăsat Dinu fără birou și nu mai poti sa minți ca mergi la Otopeni ca ai niște treaba???
Mindrescule!!! Jura tu ca nu știi nimic din toate astea! Ai fost președintele consiliului de administrație și director general! Acum ești secretar de stat!
Asa e cand Primești ceva lunar! Nu poti sa le mai zici nimic!!!
Ia zi ne tu ce mai face Lascut! Îl înjuri peste tot cand de fapt tu ești pe blat cu el!
Șefii tai stiu?
Eu pun pariu ca nu!
Faci regii cand te întâlnești cu el la minister ca nu vb cu el, cand de fapt sunteti frați!!!
Asta asa pt prostii care erau cu tine, de ochii lumii!!!
Noi știm adevarul Bogdanele!!!
Pe noi nu ne poti păcăli cum o faci acolo cu colegii!!!
Bine ca astepti bagajele o ora sau o ora jumate asta e bine fata de sa nu le ai dupa o luna si o sapt😡😡😡😡😡😡😡😡😡
Marius Cocias
Finutule
Exista o lucrare care numai ce s a închis acum l tine
Spune tu sincer, ai încasat ceva de la prestator?si nu pt companie, pe persoana fizica vorbesc!
Ce faci dacă e adevărat?
Colegii tai directori vorbesc ca ai fost f vehement sa nu, și dintr o data ai zis comisiei hai sa ii ajutam sa terminam o data! Și chiar i ai ajutat ca ți ai schimbat pct de vedere scris
Cum asa schimbare peste noapte? Cică erau euro, asta asa ca sa știi ca știm
O sa îți spunem noi mai multe
Lui Nașu i ai dat ceva din ce faci?
Bulgaru gabriel se visează Director general! El are combinații cu firma PKF de unde și încasează lunar! A intervenit chiar și in comisia de evaluare făcând tot posibilul pt ei!
Gabi , crezi ca lumea nu știe și tu ești deștept? Toată lumea vede cum te dai peste cap pt ei și cum ii protejezi!
Plus ca PKF ul spune tuturor ca ești omul lor și dau asigurări ca cu tine “se face treaba buna”
Apropo, tot acolo va vedeți ? Cică ți a făcut un coleg poze
Spune ca nu e adevărat actualului Dg și o sa vezi dacă blufat sau nu!!!
Dar du te acum si recunoaste, ca nu știi chemau știm si mai avem!
Si încă ceva, stai linistit ca nimeni nu vrea sa îți ia locul, decât poate Matache
Succes ca o sa i nevoie!
Alooo
Dar faptul ca Niculie de la achiziții, a fost omul lui Dorobanțu și Dutulescu care au fost demiși pt ilegalitați nu spuneti!
Ca aia doar nu le au făcut singuri și au semnat tot ei achizițiile?!
Sau de faptul ca acum Niculie e omul lui Dinu și fac amândoi combinații cu achizițiile directe ! Și chiar fac!
Ce caută toată ziua la Dinu in birou?
Sa vf cineva sa vadă pe Sicap cum apare anuntul e doar cate o firma care se mulează fix pe cerințe
Parca ar știi dinainte…
Traiasca Mindrescu!!!
Șeful la toți combinatori!
Asta păstorește el! Hoții , combinații, furtișaguri, cumetrii și multe parandărături către el!
Altfel cum credeți voi ca ii tolerează!
Știți cine este in consiliul de administrație la Romprest din partea CNAB cu indemnizație de 1000 euro lunar?!
Doamna Valentina Harabor, omul lui de încredere de la juridic!
Oare are Mindrescu combinații la ROMPREST?!
Altcineva in tot aeroportul nu s a găsit!
Cică mai este și in comitetele de asociere cu duty free urile din aeroport!
Cică..
Propun sa se scrie o carte despre succesul lui Mindrescu!
Domnule Damian… vezi ca Mindrescu nu ți e prieten
Mai întreabă și u in stânga și in dreapta ce vb depre tine…asa ca INFO … deloc frumos
Numai bine!
Îl face TARAN CU PANTOFII DE CARTON pe Damian
Îl face TARAN CU PANTOFII DE CARTON pe Damian
Ce prietenie avem aici?
Mindrescule
Dar numirile la autoritatea aeronautica civilă pe 4 ani fără respecarea legii! Poate ne explica care este experiența similară de minim 5 ani in domeniul de activitate al membrilor CA și a directorului general nicu stoica, prietenul tău de pahar
Aaa
Am uitat
Și tu ești in CA și nici u nu ai experiența similară
Nu mai spune ca ai scos criteriul asta pt fratele lui Paul Stanescu ca MINȚI
AI FĂCUT O DOAR PT TINE!
Asta asa ca sa îl obligi și pe Stanescu ca vai ce ai făcut u
Ești in infractor mincinos !!!
Doar de tine te interesează!
Te folosești de nume doar pt interesul tău !
Marș la DNA!
La pușcărie ți e locul!
La următorul ministru o sa ai o duba Dr plângeri golanule!!!
Sa vedem cum nu o sa le dea curs sate apere!
Atunci sa vezi tu probleme nu acum cand crezi ca ești intangibil ca îl ai pe ciolacu in spate!
Tic tac tic tac
Abea te așteptăm !!!
Acum o sapt domnul Mindrescu era f agiatat la Direcția Coorporatista din Minister, care se ocupa de CA URI
Dorea pt a doua oară sa o schimbe pe Bumbac din CA ul de la aeroport dar se pare ca și a luat o in freza!
Bogadanele nu mai vb de Bumbac, chiar dacă e prietena cu felix, ca nici felix nu te poate scapă de orice!
Ai fost u cu ea sa vezi cu cine ce și cum ca sa zici! Pt necunoscători mindrescu susțină ca bumbac e amanta lui stroe de la CT !
Domnule secretar de stat pe Aviație Bogdan Mindrescu!
Cu ce drept circulați in Weekend la mare ai l a munte cu mașini de la RAR ȘI CATBURANT TOT DE ACOLO IN INTERES PROPRIU???
Acesta nu este prejudiciu!
La CFR Curtea de conturi a stabilit prejudicii pt fapte similare!
Nu cumva prejudiciati statul roman prin Arogantele Dvs?
Duster ul din doatare e bun doar sa va vadă lumea ca veniti cu el la birou!
Sunteti o căpușa pt statul roman!
Câștigati peste 50.000 RON net lunar și nu aveți bani sa va luați o mașina ca vad ca in declarația de avere nu aveți!
Cu ce mergeti in concediu și la plimbare?
Cu mașini de la RAR pe banii proștilor ca noi!!!
Demiteți odată acest infractor! Câte trebuie sa mai facă și cât sa mai fure sa îl schimbați! Nu face decât sa provoace indignare și frustrări angajaților simpli și după va mirați ca apar plângeri la DNA. Și miniștrii ajung martori!!!
Dar apartamentul care nu se regăsește in declarația lui mandrescu???
Ca doar BAIETZII buni stiu ca a rezolvat o autorizație la AACR pt regimul de înălțime cu tovarășul nicu stoica! Și Nicușor are unul acolo, ca doar nu e mai prost decât mindrescu!
O fi fost legală autorizația!
Înțeleg ca stoica vrea sa vadă personal toate Autorizațiile ce se dau pt construcții și nu deleagă nici o competentă , ni cumva sa piardă vreo spaguta!
Ca trebuie sa mănânce și gura lui ceva și morișca e mare!
Așteptăm cu interes sa vedem și inde locuiește mindrescu ca e sărac lipit!
ar apartamentul care nu se regăsește in declarația lui mandrescu???
Ca doar BAIETZII buni stiu ca a rezolvat o autorizație la AACR pt regimul de înălțime cu tovarășul nicu stoica! Și Nicușor are unul acolo, ca doar nu e mai prost decât mindrescu!
O fi fost legală autorizația!
Înțeleg ca stoica vrea sa vadă personal toate Autorizațiile ce se dau pt construcții și nu deleagă nici o competentă , ni cumva sa piardă vreo spaguta!
Ca trebuie sa mănânce și gura lui ceva și morișca e mare!
Așteptăm cu interes sa vedem și inde locuiește mindrescu ca e sărac lipit
ATENȚIE
https://www.realitatea.net/stiri/economie/traseul-tenebros-al-mariei-dinu-la-cnab-dovada-ca-se-intinde-mai-mult-decat-ii-este-plapuma-secretul-scos-la-iveala-dupa-ce-a-fost-luata-la-bani-marunti_63c59f958052e81e8d32daf3
Ce-mi plac mie curajosii astia anonimi. Daca Serea asta voia toate astea, asa de proasta o fi sa-si puna pe facebook? Cine sa fie oare de fapt ala/aia care vizeaza toate cele?
Atât de proasta!!!
Și a pus o și la what up!
Exista print screen hahalero!
Raluco, sa mor dacă nu ești chiar tu!
Încerci sa pari elevata dar tot proasta ești!!!
Cum de te au prins iar!
Sunt ăștia rai, u aveai asta postata la stare la whatup și ăștia zic ca pe Facebook
Niște răutăcioși !
Pai Serea vrea in locul ei:)))
Sau Director Comercial ca e cea mai pregătită:) are si ea niște povesti cu Nașu
Grasule, lumea trebuie sa știe cine ești!!!
Noua nu poti sa ne vinzi povesti!
Cand ai văzut mocheta aia pufoasa care ți au pus o in birou, prima data te ai descălțat și ai lăsat pantofii in secretariat! Vuitton de la Petre Ungurean , știi tu…
Marș!!!
Asa se întâmpla cand se urca scroafa in copac!
Nu uitați de OANA POPESCU!!!!
Protejează spațiile de reclama pentru TEILOR!!!
Oana, s a primit in “grame”???
Și uite asa, de zeci de ani în haeroport se perindă zeci și zeci de directori puși politic cu mi de euroi pe luna plus prime de alte zeci de mi de euro lunar, ȘI ?? Hautoritatili, kanci, miliția, kanci, DNA, kanci. Aaa, uitasem, șefii și sefuti aproape cât muncitorii, 100 cu mapa, 10 cu munca.
Da, cand ești umilit și aștepți cu orele bagajele, casetele teilor iti rup ochii in doua!!! Au bani de factura? S au plateste aeroportul?
Nu mai spun de usile de la iesire bagaje, in beznaaa aia de nu vezi pe unde se iese, sunt toate colantate cu teilor….
O bataie de joc si o mizerie
Miruna Dinu fosta sefa la cadastru ! A cerut șpagă și și a trimis adjunctul sa o ia! Cand a venit DNA ul l a turnat pe Adj și a dat declarație împotriva lui, scăpând basma curată !
O sifonara ,spagara, îmbârligătoare și mincinoasa notorie!
A furat de i a venit rău și la primărie și făcea pe mironosița, cand ea era “rupta” de toti care vroiau. O sg condiție era și anume sa ai funcție peste ea și cascaval! Ca după ce se ardea urma sa ceara împrumut niște bani pe care nu ii mai vedeai!
Ea tot timpul avea pb dar cheltuia mii de euro pe luna! Avea mașina de 100.000 de euro și ea lucra la stat. Bineînțeles din salariu!
Ce o recomanda pe acesta duduie sa fie mâna dreapta a lui Păun?
Ca de combinații se tine prin aeroport. Peste tot merge și vb in numele lui Păun. Domnule Director general,întrebați va directorii și șefii dacă le a cerut Miruna hartii și dif lucruri pt Dvs pt ca veți fi surprins ce veți afla!
Ia întrebați o pe Miruna dacă are blat cu firma de curatenie?
Sau dacă a primit vreun telefon iPhone de la firma StarPro? Ca ei asa zic
Dar pe domnul Ignațiu care e săritor și rezolva tot, omul lui Dinu! Au furat cu star pro de le a venit rău ! Cand au apărut pb și s au cam term banii Ignațiu a fugit și a pasat ctr, dar 4 ani a fost bn!
Acum vreo 2 luni MIRUNA DINU a apărut cu un ROLEX nou la mâna!
Pai dacă are datorii mai mari decât salariul, de inde ROLEX NOU?
Firma star pro este și acum pe aeroport nu știu cum nu este data afara ca nu mai prestează servicii de mentenanță și intretinere clădiri din lipsa de oameni nu au fost plătite salariile de 3 luni și nu mai lucrează, oamenii pe aeroport la întreținere dinainte de craciun iar firma încasează facturi în continuare nu au materiale gresii sparte pereti murdari uși sparte cine tine aceasta firma pe aeroport nu niște oameni puși sus din cnab ce faceți domnule grindeanu și mai vrem în Schengen rușine
Dinu a fost condamnata pentru înșelăciune la 2 ani cu suspendare!!!
Puteti vedea in comunicatul DNA!
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=3950
Pe Maria Dinu o mai cheama si Mirela. Condamnarea aia e pe Maria Dinu, deci n-are cum sa fie CNABista.
Sunt singurul sau mai sunt si altii ca mine care vad tot felul de acuze si lamentari de la unii care doar vor sa ia locul altora la spaga despre care se pomeneste aici. Oare spaga asa o fi sau e doar o estimare facuta de aia care nu ajung la ea, dar la atat ar fixa-o daca ar fi ei la butoane.
Intreb si eu.
Dar vai ce informați suntem!
Ma nucumva ești chiar tu Maria Mirela Dinu!
De unde știi tu atâtea ?
Poate ne spui și nou cum faci din 10.000 RON salariu sa plătești 13.000 RON datorii, neavând alte venituri!
Întreb și eu pt un prieten …
Va înșelați
Cea care scrie este chiar Raluca Serea!!!!
Pun pariu!!!
Și din ce plătești asigurarea la mașina, întreținerea la casa, ca doar ți ai luat casa mare, cu ce mănânci, cu ce te îmbraci, etc
Ultima oară cand am vf toate costau bani!!!
Tot din aia 10.000 RON salariu???
Marș!
Tanase, martalogule penelist, marele mason de la william preston nu mai comanda articole despre aeroport. Lasa femeia sa poarte ceasul la mana. Nu iti mai ajunge spaga? :)))))))
Ai furat si ai mancat de la romprest si de la asocierea CNAB ului ani de zile si acum ai ramas fara caimac?
Parcarea nu ai fost in stare sa o dezvolti cat ai fost director. Ai asteptat sa faca tovarasii tai una nou moderna unde sa iti angajezi fetita directoare.
Hotuleee!
Ai uitat ca ai adus Star pro tu si cu Adam? Te ia dupa el curand!!! :))
Și ți ai făcut și dinții pe banii aeroportului, domnule Viorel Tanase! Mai exact te a sponsorizat CNAB!
Acum capul tău privit la luna seamănă cu un cap de P.LA!!!
Ești și chel!!!!
Lui Vasilescu i a expirat astăzi numire de Director Operațional!
Dacă și maine va fi numit iar, după tot ce se știe despre înseamnă ca sunt toti părtași la praduieli!
Domnule Păun, mai bine lăsați direcția fără director și o conduceti Dvs decât sa îl puneți iar pe infractorul asta!
Va sabotează peste tot din toate punctele de vedere! Citiți ce au scris colegii mai sus!
Vasilescu are ce are numai cu RAS, cu Menzies nu!
Vasilescu le ia permisele și Alexe le da pe cascaval și ei sunt frați de concedii(vezi Facebook) ca sunt și prosti
Nu vi se pare nimic dubios!!!
Mindrescu anul trecut se vedea cu denunțătoarea de la starpro prin oraș!
Zi ne Bobo! Te punem iar sa juri ca nu i asa?
Îți spunem noi ca asa e! Sunt și poze! O sa livezi cand o sa vina urm ministru, ca acum nu au efect!!! Și crede ma ca nu merg la cacealma!!!
Apropo , nu mai rade de Grindeanu ca cine rade la urma rade mai bn!
Brontozaur mic și rău!!!
Uneori talentul, bunatatea sau geniul reprezinta o povara.
Un observator mai bun al fenomenului a spus ce pericol mare este scara rulanta sau parcarea si brusc au devenit mai primejdioase decat trotineta pe contrasens. Am invatat ca a fi neam prost e o virtute a profesiei.
Daca s-ar face Dallas azi si s-ar turna Aeroport , uni l-ar interpreta pe eroul planetei. J.R. s-a certat din nou cu Bobby si Sue Ellen era din nou obosita crita. Sue Ellen – o consumatoare rezonabila. După fiecare maraton întra la odihna și refacere zece episoade. Victoria Principal, adica Pamela noastra. Pamela era cumintica pe ecran si drgastoasa în viața personala.
Siguuur, nu generalizăm, da, da, da, ati uitat pe uni din amnezie si duiosie sau jucati in hora asta mare care tine de la Parcare pana la Burduf. Este asa mare incat sunt la a III a generatie pe acolo de la Romatsa pana la Tarom si invers. ( CA uri, familie fara nume ca viata fara poezie e pustiu si prietenia e pe interes acum etc ) „uni” care au mai fost si pe vremea …… lu…sau fiul/fica lu….. si „altele” care au fost si cu si au fost si cu si pe vremea ….. lu….. sau pusi de …. sau care doar ei sunt „generatia de aur” a ipocriziei .
Asta e situația, pentru unii flamura, pentru alții flegma. Amnezie și duioșie. Singura industrie profitabila din Romania e inmultirea postacilor de elita.
100% nu a scris asta un director din executiv pentru ca la noi sunt semianalfabeti, cu burțile mari, și plini de ei! Și după proverbul”prostul dacă nu e fudul, nu e prost destul” este caracterizarea perfecta pt conducerea de acum!!!
Cu mici excepții!
Mindrescu are lucrarea de dizertație la master pe transporturi făcută de un coleg de al nostru!!! Și el se da mare expert in Aviație și transporturi!
Ce pretenții poti sa mai ai!
Bai Tobi , ajutor de câine lup ce ești! Îți toaca ăștia aici șeful și nu zici nimic?!
Ai ratat șefia la comercial, am auzit ca acum te ai reorientat!Ti a dat voinopol banii inapoi ca nu te a rezolvat, sau ți a zis ca se rezolva și sa mai aștepți !
La grătar v ați distrat?
Pt oamenii din sindicat faci și u ceva in afara de faptul ca îți mai arunca si tie Voinopol câte un os sa rozi?
Ce Primești u de la el , pt el sunt fisele pe care nu le iei rest de la supermarket!
Furați banii cotizanților si tu semnezi!!!!
Succes!
Te rog sa nu-i mai spui pe nume, foloseste nikname-ul Visarion Alexa!
Tobi Îl pupă sub burtă pe Mândrescu, ii place cand merge sa se impartaseasca la minister!!
NĂZDRĂVANULE!!!
Cât Sorinacio și Marxel ma protejează , nici in P..a nu ma doare de voi și de ce comentați .. 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤪🤪🤪🤪🤪
Cât Sorinacio și Marxel ma protejează nici in P..a nu ma doare de voi și de ce comnentați 🤣🤣🤪🤪🤪🤪🤗
Dinu lucrează la organigrama cu Bambache! Își face post de Director Comercial! In rest se reorganizează absolut totul și majoritatea posturilor se desființează și se reinfinteaza altele pt a se putea face noi numiri! Acest cancer la CNAB ului trebuie sa dispară! Interesul ei este sa se ocupe de noul contract de asociere pt firmele duty free și mâncare!!!
Bambache se lauda peste tot ca lucrează cu Dinu și o sa se întoarcă pe o poziție de conducere!!!
A comentat si Tobi “acoperit” sub burta lui Mândrescu!!! Năzdrăvanule!!!
Tobi, câinele lui Voinopol, și mâna dreaptă cu care se sterge la fund Baciu, te asteapta Niculie la achiziti, să dai ca la lăutari cu “dedicație” fără număr!!!
Intrebare la Radio Erevan:
– Care este diferenta dintre un sifon si un avertizor de integritate?
Raspuns:
– Este sensibil egala cu diferenta dintre un cacat moale(diaree) si Ion Teleanu!
P.s. Concluzie:
– Vremea cacatilor tari a apus. Au ramas numai spârcâielile posesoare de condei prelatit!
Preplatit, ai vrut sa zici. Fix ce-mi place mie.
Domnule Păun! Chiar o lăsați pe Dinu sa se ocupe de organigrama cu infractoarea de Bambache!
Dinu este numai pe cascaval și zeciuieste tot ce prinde! Și a creat imaginea ca este omul lui Păun și se folosește de numele lui pt a face combinații!
Toată lumea crede pt ca nimeni nu are curajul sa îl intrebe pe Păun dacă este adevărat !
In companie s a creat o frustrare imensa din cauza acestei Mirune Dinu! Toată lumea care vrea sa vb cu DG trece întâi pe la ea și dacă vrea ea ajunge și la DG! Asa ajung informațiile filtrate și trunchiate la DG!
Dinu este numai pt ea! Cand va fi sa pățească ceva, DG ului i se va trage de la Dinu!
O panarama a ajuns sa facă legea in CNAB!
Degradant!
Din pacate angajatii cnab sunt asa de obisnuiti de ce se intampla in aeroport, incat se amuza la “dezvaluirile” asta, lume din afara companiei este ingrozita de ce aude! Angajatii simpli fara interes ajung bataia lor de joc si sunt invatati sa se supuna intereselor lor, asa ajung sa se prostitueze pentru ei!!!
Dinu promite funcții la toată lumea și ca ii ajuta sa rămână ca sa ii tina calzi pe toti! Dacă e sa rămână din inerție, i a ajutat ea, dacă e sa nu rămână , ea a încercat și a vorbit dar nu vrea Păun! Face asta numai pt a i face datori și sa poată sa le ceara după favoruri!
Este purul adevăr domnule Director General!
Rămâne după masa pana plecați Dvs nu ca are treaba, nu cumva sa intre cineva la Dvs și sa va spună ceva de ea ce face sau ce i s a cerut!
Zara și gadau precum și multi alții și a făcut casa din contractul cu Romprest care a fost la CNAB!
Gadau a furat documentele ca sa piardă Cnab procesul! Toat lumea știe dar nimeni nu zice nimic! Spuneti fraților adevarul!!!
Acolo dacă vf cineva sa vadă câte case a construit romprestul la angajații care s au ocupat de contract!
Dinu spune ca dacă va veni PNL ul la transporturi ea va fi DG! Asta ca își apropie fraierii! Asa mult îl ajuta și îl susține pe PĂUN!
A activat toate fosilele din aeroport ca sa o vorbească de bine! Și a luat biroul lângă Dg doar pt aparente! Erau atâtea birouri la 2 care erau libere dar ea l a vrut fix pe ăla ca aici e cutuma ca ăla e birou de DG ADJ!
Oare Mindrescu știe de ea sau o susține?!
Ca la cum se poarta e fix pe calapodul lui!
Zic și eu…
Au ajuns cu.vele si șpăgarii CNAB sa ne conducă INDIFERENT DE REGIM! Bv băieți!
Apropo, cică Cocias are un subcontractor băgat la PORR de inde ciuguleste!!!
Din greșeala am postat!!!
https://www.realitatea.net/stiri/economie/traseul-tenebros-al-mariei-dinu-la-cnab-dovada-ca-se-intinde-mai-mult-decat-ii-este-plapuma-secretul-scos-la-iveala-dupa-ce-a-fost-luata-la-bani-marunti_63c59f958052e81e8d32daf3
VAAAIII! Pai ce avem noi aici?!
Dacă și Dinu și Bulgaru vor sa ajungă DG, cum facem?!
O sa îl pună Mindrescu pe Finu Cocias ca sa nu se mai certe!!
Gabitzu, nu mai promite ctr ca degeaba ai faci! Și nu îl mai înjură pe PĂUN!!!
Salut!
Sunt eu, Vio! Pensionar cu 10.000 RON și salariu de 12.000 RON ca director la baneasa
Mi a luat Miruna biroul, dar eu nu sunt supărat ! Înțeleg ca asa merg lucrurile ca și eu i l am luat lui Smadu!
O toc pe la PNL , dar ăștia nu ma prea asculta, ca ea are păsărica și eu nu am și nu pot sa ciripesc ca ea!
Sunt supărat ca mi a luat caimacul, dar trebuie sa mănânce și ea, ca din salariu nu își plătește nici ratele!
Offf, o sa ajung eu DG!!!
Numai bine!
SA TRĂIȚI !!!
Domnule Păun!
Unde e hotărârea aga prin care s a aprobat vânzarea tuturor acțiunilor CNAB? Aici ma refer la ROMPREST, Dnata , ras , etc
Știuca știți f bine știe și Mindrescu pt ca a mai încercat o data!
Vedeți ca exista obligația sa o publicați pe site , dar se pare ca fix asta ați uitat sa o publicați! Nu cumva o țineți ascunsa pt ca faceți ceva nasol și va e frica de scandal?
Credeți ca dacă știe și Mindrescu o sa fie bn?
Parca e un dosar la DNA cu vânzarea acțiunilor Romprest?!
Angajații stiu ce faceți?
Nu va vad bine !!! Știți ca Miruna s a întâlnit cu un reprezentant de la Romprest? Și nu l a birou! Știți ca i a spus ca ea se va ocupa de procedura? Nu cred ca știți !
Mda…
Domnule Păun!
Unde e hotărârea aga prin care s a aprobat vânzarea tuturor acțiunilor CNAB? Aici ma refer la ROMPREST, Dnata , ras , etc
Știuca știți f bine știe și Mindrescu pt ca a mai încercat o data!
Vedeți ca exista obligația sa o publicați pe site , dar se pare ca fix asta ați uitat sa o publicați! Nu cumva o țineți ascunsa pt ca faceți ceva nasol și va e frica de scandal?
Credeți ca dacă știe și Mindrescu o sa fie bn?
Parca e un dosar la DNA cu vânzarea acțiunilor Romprest?!
Angajații stiu ce faceți?
Nu va vad bine !!! Știți ca Miruna s a întâlnit cu un reprezentant de la Romprest? Și nu l a birou! Știți ca i a spus ca ea se va ocupa de procedura? Nu cred ca știți !
Mda…
Curg coletele la Dinu!
Cred ca le ia tot pe datorie!!!
Dinu asta o sa ii îngroape pe toti și ea tot o sa pice in picioare!
O mincinoasa notorie! Minte cum respira! Oricum ea va arde la DG și după va cheama la cafea sa spună ca vb ea sa va scape!
Ați picat toti in plasa ei !
Dar tot sunt curios, ce are ea de împărțit cu Serea!
Lumea zice ca închirierea clădirilor și terenurilor, ca amândouă sunt lipitori pe cascaval!
Serea și a mai pus și la stare pe whatup articolul cu Dinu! Au colegii dovada! Miruno știi u inde sa intrebi sa vezi dacă asa e !
Apropo , doamna Serea, cică la noua organigrama dispăreți in final
O sa îl pună pe domnul prieten cu Mindrescu , pe care acum îl țineți aproape, și cand a fost nu ati vrut sa îl luați in serviciu și nici sa ii faceți post!
Cum e viața asta!
BAMBACHE !!! Hai cu organigrama aia ca tu știi de toate! Vezi ca nu o sa fie consilier soțul tău ca te minte Miruna! Director nici atât, și nici sef:))))
Tu lucrează acolo ca poate pleci cu ea o data!!!
Apropo, casa aia in care stați mai aveți vreo dovada cum a apărut?! Ca se cam strânge latul! Sau e ca și a lui Zara? Ce mai face Sorinel! Și la actualul DG e murdar sub birou dar nu ai tu cum sa i faci curat cum ii făceai lui Sorinel!!!
Poate ii face Miruna!!!
Pam pam
Tic tac
Bambache este omul lui Infractorul de Mindrescu!!!
El o promovează prin Miruna!!!
La pușcărie cu voi!!
Și pe Harabor cine o promovează dacă nu tot Mindrescu! 1000 de Coco pe luna de la Romprest din CA DE LA ROMPREST
Ca nu cred ca s a gândit asa dg sa o pună din senin!
Mindrescule marș ma!
Dinu marș ma!
Bambache marș ma!
Cocias marș ma!!!
Nu va mai ajunge!!!
Propun sa vb cu sindicatele sa facem o petiție ! Credeți ca va semna cineva!
Eu am curajul sa o inițiez și sa mi o și asum!
O semnați sau sunteti toti șmecheri doar aici?
Putem începe prin a publica salariile unora sa vadă toată lumea cât câștiga ce fac și ce au făcut!
Salarii de 25.000 RON net
Sunt vreo 14
Ce ziceți?
Și ce prime încasează ei pt ctr pt care muncim noi
Inclusiv anul trecut au fost permiati cand noi nu am luat nimic!
Ia zi voinopol! Te bagi?
Dacă nu jur ca o sa fac public ce o sa ne spui!!!
Tot ce se spune aici este o facatura!! Nimic nu este adevarat!!!! Nu va lasati pacaliti de toata mizeria asta!!!
Tănase, tu ești mă? 😁
Toma , marele sef de club aeroport !
Parca contestai organigrama pt oameni! Cum ți au dat inapoi club armeroport sa mai combini ceva pe acolo te ai domolit!
Bv Toma!
Ești cu noi!
Dar in concedii nu ne iei și pe noi?
Mindrescule!!!
Ești cu noi?
Ce îți mai place de nicu stoica!!!
Te a încărcat!!! Știi tu…
Ești lacom rău..
Nu te vad bn!!!
DNA. Anca ALEXANDRESCU
Va solicit respectos sa l prindeti pe Pinocchio!!!
Alooo, Augustin Duțulescu!!!
Stă cu capu la cutine, ai intrat in cotețu lui!!!
A marit salariu angajatilor in functie de cata pasarica a primit, doamna stie???
Pe doamna a facut-o sefa…înseamnă că de la ea a primit cea mai multa pasarica.
Dutulescu-le mai lasa si pe altii sa fure. Nu te-ai saturat? Sau sunt prea scumpe gentile si pantofii?
Mădălina , Mădălina…..
Una mai scumpa daca se poate, Madalina momentan are o amarata de Guess 😂😂😂
Firma star pro care da șpăgi la unii sus puși angajați din cnab este firma care are contractul de reparații clădiri. Nu mai are angajați pe aeroport pt ca nu a plătit salariile de 3 luni ale angajaților dar este în continuare în aeroport și încasează facturi chiar dacă nu prestează servicii domnu președinte prim ministru ce a ajuns cel mai mare aeroport al tarii ce se alege din banii publici
A fost mare întâlnire astăzi la minister cu Mindrescu și Directorii!
După tot ce s a scris sa vedem ce repercursiuni vor fi! Dacă nu se va lasa cu demiteri sau cel putin un corp de control înseamnă ca și Mindrescu este părtaș la tot ceea ce se întâmpla și are parte și el de șpăgi!
Despre angajări de persoane care nu au nici o treaba cu postul pentru care a fost angajat. Criterii ce nu sunt respectate, ca la SISA
Ce dracu mai peste tot la fel
Nu va mai certati. Nu revine nici Maria Dinu si nu o sa poata sa il mai cheme pe Sorin Paun in biroul ei si nu o sa revina nici Vio Tanase ca sa isi puna inca o data dintii aia de cal pe banii cnab si sa isi mai angajeze din nou fata directoare la parcarea Olimpia. O sa revin si o sa il pun din nou pe combinatorul Alexe director general adjunct si papusar pe conformitate si pe piticul Bondar director de safety, pe smenarul laa de Iordache inapoi director la Baneasa si sef prin logistic, pe malaimare Vasilescu adjunct din partea cnab al lui Cristian Paris pe Otopeni, pe blonda de la drept consiliera cu mine cate o ora singuri in birou. O sa va bag din nou in somaj pe toti dar Alexe Bondar Vasilescu, Iordache Tanase si blonda de la Drept iar nu o sa faca somaj ca ei o iar sa fie gaura din covrig dar lumea va face somaj in afara de ei.
Bai Pestesane..nu îți e rușine,ce ai făcut tu cu whisky Baciu, și colegii tai de partid nu a făcut NIMENI in aeroport. Ai tăiat banii oamenilor,i- ai trimis în șomaj,ai nenorocit lumea că așa primisei tu ordin ,bine că ne- ai adus aminte de specimene ca tine.. Și voi voinici de carton, unde sunteți? Va- ți ascuns în spatele banilor de ore suplimentare ( premiera ultimilor 15 ani)și a primutei data să vă adoarmă simțurile .. Bune și opiniile astea sun masca anonimatului,..mai detensionează din frustrări…dar rezultatele vor fi din pacate minimale.. Aeroportul a fost, este și va fi o vaca de muls pentru toate partidele. Va fi locul de munca perfect pentru toate amantele, pentru toți lipitori de afișe ș pentrui rudele apropiate.Fiecare director cel puțin din ultimii ani,au venit cu alaiul lor de pile, pilute ,pe care le- au lăsat cu nerusinare pe spatele aeroportului să sugă și ele din lăpticul dulce. Totul e pe bani sau pe favoruri sexuale..Treziti- va( daca mai puteți) și chiar dacă nu schimbăm multe faceți totuși ce simțiți…. scrieți, țipați.aratati cu degetu. JOS CU „PESTESANII”!!!!!
Tot nu va potoliti cu angajarile aranjate?
Emil Jernoiu inca face manevre la angajarile de pe Baneasa. E in functie de multi ani si nu se atinge nimeni de el? Cu cine face parte?