Încă un retailer majorează salariile angajaților și crește valoarea tichetelor de masă

După Kaufland și Lidl, și Mega Image majorează, începând cu 1 iunie, salariile angajaților din magazine cu 5% şi creşte valoarea nominală a tichetului de masă la 20 de lei. În urma creșterii valorii nominale a tichetului de masă oferit de companie, de la 15 lei la 20 de lei, angajaţii din magazinele Mega Image vor primi, în medie, bonuri de masă în valoare de 400 de lei lunar.

De asemenea, salariile individuale vor crește în medie cu 5% față de nivelul actual pentru toți angajații din magazine, în funcție de poziția deținută și rezultatele obținute.

Astfel, venitul minim primit de un vânzător din București la 6 luni de la angajarea în companie ajunge la o medie lunară de peste 4.110 lei brut, respectiv 2.550 lei net,  în timp ce venitul minim  pentru un lucrător comercial ajunge la peste 3.870 lei brut, respectiv 2.410 lei net pentru o lună întreagă lucrată. Suma include salariul, tichetele de masă, primele anuale de Paşte şi de Crăciun, precum şi alte tipuri de bonusuri şi sporuri.

„Deși ultimul an a fost unul dificil și atipic, am reușit să rămânem un loc sigur la cumpărături prin efortul întregii echipe, al fiecărui coleg, dar mai ales al celor din linia întâi, care au fost prezenți zi de zi în magazine și au prioritizat siguranța noastră, alături de clienți. Este important să avem motivația să mergem mai departe, iar majorarea salariilor este încă un pas pe care îl facem pentru a rămâne în continuare o echipă de încredere,” spune Mircea Moga, CEO Mega Image.

Bonusurile salariale și beneficiile extra salariale rămân neschimbate.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 875 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani, Oradea, Sibiu şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diana Șoșoacă – schimbare „serioasă” de planuri: nu mai candidează la...

Senatoarea Diana Șoșoacă, cunoscută pentru ieșirile ei controversate și pozițiile extrem de critice față de autorități, pare să fi făcut o altă "mutare strategică"...
Un fost poltist de frontiera, care facea contrabanda cu tigari peste Prut cu o lanseta, condamnat cu suspendare

Un fost polițist de frontieră, care făcea contrabandă cu țigări peste...

Instanța de la Judecătoria Târgu Bujor s-a pronunțat în dosarul fostului polițist de frontieră Neculai Graur, de la IJPF Galați, condamnându-l la 2 ani...