Incendiu la Brazi: Pompierii vor continua intervenția și pe timpul nopții

Publicat: 02 iun. 2021, 21:45, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Incendiu la Brazi: Pompierii vor continua intervenția și pe timpul nopții
Incendiu Eco Burn

Intervenţia pompierilor la incendiul care a izbucnit în urmă cu 19 ore la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi va continua şi pe timpul nopţii, în interiorul halei cuprinse de flăcări fiind încă mai multe focare izolate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă au rămas la faţa locului pentru a continua misiunea de stingere pe parcursul nopţii.

În incinta halei cuprinse de incendiu mai sunt încă focare izolate la care apa ajunge foarte greu sau aproape deloc, astfel că, joi dimineaţă, dacă se va putea realiza accesul în hală în siguranţă, se va acţiona cu un utilaj care va ridica materialele pentru ca apa să ajungă până la ultimele focare.

Anterior, ISU a anunţat că materialele combustibile din interiorul halei sunt depozitate pe platforme, unele deşeuri atingând şi până la 10 m înălţime.

Incendiul de la incineratorul de deşeuri periculoase Eco Burn, care se află pe platforma Parcului Industrial Brazi, a izbucnit în jurul orei 2,30, manifestându-se iniţial pe circa 400 de metri pătaţi, cuprinzând apoi întreaga hală.

Peste 50 de pompieri au acţionat pentru lichidarea focului, intervenţia fiind în continuare în derulare.

Întrucât în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, se ia în calcul ipoteza că în interiorul halei a fost surprinsă o persoană, însă pompierii nu au putut intra, întrucât construcţia a fost extrem de mult degradată, planul ei s-a prăbuşit şi nu prezintă siguranţă.

În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum, cetăţenii din zonă primind mesaj de tip RO-ALERT.

„Incendiu major produs la SC Eco Burn SRL cu degajări masive de fum. Evitaţi zona. Eliberaţi căile rutiere pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie. Menţineţi ferestrele locuinţelor închise. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi de autoprotecţie”, este mesajul RO-ALERT trimis de ISU Prahova.

La faţa locului s-au deplasat ministrul Mediului, Tanczos Barna, preşedintele Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, George Gârbacea.