Incendiu la pensiunea El Ryo din Călimănești: un angajat a murit, patronul a fost rănit

Publicat: 04 feb. 2024, 09:52, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Incendiu la pensiunea El Ryo  din Călimănești: un angajat a murit, patronul a fost rănit

Pompierii au găsit o victimă la pensiunea El Ryo din Călimănești. Un angajat a murit. Patronul a fost rănit.

În această dimineață de duminică, 4 februarie 2024, în jurul orei 06.00, un incendiu a izbucnit la pensiunea El Ryo din centrul stațiunii Călimănești. Mai mulți turiști s-au autoevacuat, însă se pare că un angajat a rămas prins la mansardă, el fiind căutat minute bune de salvatori.

Angajatul a fost găsit inconştient cu arsuri la mâini, ulterior fiind declarat decedat. Un altul, venit să ajute la stingerea incendiului, are arsuri uşoare la nivelul braţelor, fiind dus la spital. Şi proprietarul pensiunii a fost transportat la spital, având tăieturi din cauza unei ferestre sparte. ISU a precizat că pensiunea deţine autorizaţie de securitate la incendiu.

La fața locului s-a intervinit forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.

“La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o clădire cu două etaje, cu degajări mari de fum. Din spusele proprietarului, care era în stare confuză și foarte agitat, în pensiune erau cazate 2 familii (4 adulți și 4 minori, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor) și ar fi posibil ca la mansardă să mai fie o persoană (un angajat). S-a intervenit cu celeritate și cu prioritate pentru căutarea persoanei respective, concomitent cu intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului. Ambulanță SAJ ajunsă la locul e evenimentului a preluat o victimă (proprietarul – prezenta tăieturi de la geamuri) și a transportat-o la UPU Vâlcea.

În acest moment incendiul este localizat, pericolul de extindere la alte clădiri din jur fiind îndepărtat. Se continuă acțiunile de căutare a eventualelor persoane posibil surprinse în interiorul pensiunii, precum și cele de stingere. Misiune în dinamică” – precizează căpitanul Albinaru Sorin, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.