Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Nu s-au înregistrat victime

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Pompierii au intervenit, după ce au fost anunțați că pe casa scării unității medicale, la etajele superioare, este fum.

„La sosirea forțelor de intervenție s-a constat că fumul provenea dintr-un canal tehnic, cu suprafața de aproximativ 120 centimetri pătrați, prin care trec conductele de termoficare”, transmit pompierii.

Incendiul a fost lichidat, iar în urma acestui au ars izolația conductelor și deșeuri. Nu s-au înregistrat victime și nu s-au evacuat persoane, conform ISU Bacău.

Potrivit g4media, focul s-a aprins în Secția de Ortopedie. Sursa fumului a fost reprezentată de deșeuri aprinse (probabil de la o țigară) într-un canal colector ce are legătură cu bucătăria spitalului. Nu s-a impus evacuarea persoanelor din clădire, deoarece nu sunt încăperi afectate de fum.

„În această seară, la ora 20:40, pompierii militari băcăuani au fost anunțați despre faptul că pe casa scării a Spitalului Județean de Urgență Bacău, la etajele superioare este fum.

La sosirea forțelor de intervenție s-a constat că fumul provenea dintr-un canal tehnic, cu suprafața de aproximativ 120 centimetri pătrați, prin care trec conductele de termoficare.

Prin intervenția rapidă a forțelor de intervenție incendiul a fost lichidat. În urma acestui au ars izolația conductelor și deșeuri.

De menționat este faptul că în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime și nu s-au evacuat persoane. Pompierii vor rămâne la fața locului pentru a se asigura că nu mai există niciun risc”, a transmit ISU Bihor.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...

Diana Șoșoacă – schimbare „serioasă” de planuri: nu mai candidează la...

Senatoarea Diana Șoșoacă, cunoscută pentru ieșirile ei controversate și pozițiile extrem de critice față de autorități, pare să fi făcut o altă "mutare strategică"...