Incendiul – principalul risc asigurat care afectează companiile din România

Publicat: 16 iul. 2022, 12:01, de Aurel Drăgan, în ECONOMIE , ? cititori
Incendiul - principalul risc asigurat care afectează companiile din România

Cele mai mari 50 de despăgubiri plătite anul trecut de Membrii UNSAR în baza asigurărilor de bunuri și proprietăți destinate companiilor au însumat aproximativ 108 milioane de lei (22 milioane euro), reiese dintr-o analiză realizată la nivelul asociației.

Riscul care a afectat în cea mai mare proporție activitatea companiilor asigurate din România a fost incendiul. Astfel, 69% din totalul acestor despăgubiri achitate de societățile de asigurare pentru companii a fost pentru acoperirea daunelor cauzate de incendii, valoarea lor ridicându-se la peste 74,4 milioane de lei. Pe locul secund s-au situat fenomenele atmosferice (furtuni, trăsnet), care au provocat daune ce au dus la plata unor despăgubiri de peste 11,1 milioane de lei. Topul celor mai mari 50 de despăgubiri plătite anul trecut este completat de riscurile legate de avarii accidentale ale echipamentelor / utilajelor (8,7 mil. lei), furt (5,2 mil. lei) și explozie (2,2 mil. lei).

În acest context, UNSAR lansează noua ediție a demersului #BusinessSOS,  având sprijin instituțional pentru educație financiară  de la ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară și în parteneriat cu BVB – Bursa de Valori București. Scopul proiectului este de a oferi celor interesați mai multe informații utile cu privire la asigurările dedicate companiilor. Prin intermediul materialelor puse la dispoziția antreprenorilor, aceștia pot afla care sunt principalele riscuri la care poate fi expusă o companie pe parcursul dezvoltării ei. Practic, această ediție #BusinessSOS evidențiază importanța existenței unui plan de asigurări care să însoțească un business în evoluția sa și care să asigure continuitatea unei afaceri și în cazul producerii unor evenimente neprevăzute.

#BusinessSOS este susținut de următoarele organizații și instituții: AAFBR – Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România, APAPR – Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România, APPA – Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor, ARA – Asociația Română de Actuariat, ARB – Asociația Română a Băncilor, CCIFER – Camera Franceză de Comerț și Industrie în România, CCIpR – Camera de Comerț Italiană pentru România, FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților, FSAB – Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci, ISF – Institutul de Studii Financiare, PIAR- Patronatul Industriei Asigurărilor din România, PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, RBL – Romanian Business Leaders și UNSICAR – Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări.

”Indiferent de tipul de activitate desfășurat sau de stadiul de dezvoltare al unei companii, este important să existe un plan de asigurări care să răspundă întocmai nevoii de protecție a business-ului respectiv. În orice călătorie antreprenorială este important să avem parteneri de încredere alături, iar asigurarea se numără cu siguranță printre ei. Aceasta este esența #BusinessSOS. Mulțumim cu această ocazie tuturor instituțiilor și organizațiilor care s-au alăturat și care sprijină acest demers”, a declarat Adrian MARIN, Președinte UNSAR.

“Un antreprenor mai informat este cu siguranță unul mai pregătit pentru a face față riscurilor. #BusinessSOS vine în sprijinul managerilor cu informații utile despre asigurările de bunuri și proprietăți, răspunderi profesionale, manageriale, asigurări pentru riscuri financiare sau cibernetice. Existența unui plan de asigurare face ca o afacere să fie mai rezilientă în fața riscurilor și să se concentreze pe dezvoltare și pe siguranța angajaților“, a declarat Alexandru CIUNCAN, Director General UNSAR.