Începe programul ”Litoralul pentru toţi”. Cât costă cazarea în perioada 22 mai – 18 iunie

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, începând cu data de 22 mai, o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”. Turiștii vor avea la dispoziție aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte cu preţuri cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, dar turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preţ ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus.

La Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, în timp ce în staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. În cazul pachetelor all inclusive, preţurile încep de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.

„Le recomandăm turiştilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate şi se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. La fel ca la ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, a mai precizat preşedintele FPTR.

Până vineri, erau înscrise în program 25 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului aşteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

Programul „Litoralul pentru Toţi” a ajuns la ediţia cu numărul 42 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate „turism, hoteluri restaurante”, având în componenţă societăţi comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

 



Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Achiziții șenilate de peste 12.000.000 de euro, cu dedicație, de la...

La scurt timp după ce a fost „uns” președinte al PNL Botoșani, afaceristul Valeriu Eftimie, care păstorește și echipa de fotbal FC Botoșani, și-a...

Lovitură pentru Tudorel Toader: Liviu Maha este noul rector al Universității...

Lovitură grea pentru Tudorel Toader,  fostul ministru al Justiției, care a pierdut funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fiind învins fără...