Începe ședința decisivă la PSD. Victor Negrescu: Nimeni nu amenință cu nimic. Vrem decență, responsabilitate, dialog (VIDEO)
Ședință crucială cu liderii PSD. Formațiunea politică decide azi dacă iese sau nu de la guvernare, în contextul tensiunilor apărute recent în coaliție. Nemulțumiri sunt legate și de măsurile adoptate până acum de Executivul Bolojan, de la începutul mandatului. Victor Negrescu, europarlamentar PSD, a declarat că în cadrul întâlnirii vor fi abordate mai multe subiecte, inclusiv relația pe care partidul o are cu colegii de coaliție. De asemenea, el a făcut apel la responsabilitate și calm.
Iese sau nu PSD de la Guvernare? Victor Negrescu explică nemulțumirile din interiorul partidului
Victor Negreu, europarlamentar PSD, a declarat că în cadrul ședinței de astăzi cu conducerea partidului vor fi abordate mai multe subiecte, printre care și poziția social-democraților față de deciziile din Guvern. El a precizat că există însă și alte puncte importante față de care trebuie luate decizii, inclusiv cele legate de pensii și situația economică a României.
„O să discutăm despre prezentarea noastră la guvernare, o să analizăm ceea ce au realizat miniștrii noștri, sunt chiar anumite aspecte care au putut fi implementate foarte corect de către colegii mei miniștrii, pe zonă de sănătate, pe zonă de muncă, pe zonă de transporturi, însă este o realitate faptul că în interiorul Partidului Social-Democrat au loc multe discuții despre prezentarea noastră la guvernare și modul în care reușim să transpunem în actul guvernamental obiectivele pe care le are Partidul Social-Democrat. Sunt anumite decizii cu privire la care ar fi trebuit să existe consultări mai ample știți foarte bine deciziile care privesc pensiile în mod special, deciziile care privesc puterea de cumpărare, deciziile care privesc programul Angel Saligny”, a declarat social-democratul.
Totuși, afirmă el, există posibilitatea ca ședința Biroului Permanent Național al PSD să se încheie cu o decizie definitivă.
„Nu mă aștept la o decizie astăzi, pentru că orice decizie presupune consultarea Consiliului Politic Național și a membrilor de partid, însă este bine că există această discuție astăzi. Foarte important pentru noi este și maniera în care Partiul Social-Democrat este tratat de către colegii și partenerii noștri de guvernare”, a adăugat acesta.
Apel la responsabilitate, decență și respect
În cadrul aceleiași declarații, Victor Negrescu a vorbit despre responsabilitate, decență și respect, pe care social-democrații le așteaptă de la partenerii de coaliție. Mai mult, spune el, Guvernul ar trebui să se concentreze nu doar pe măsuri de austeritate, și ci să identifice oportunități și să găsească soluții pentru dezvoltarea țării.
„Partidul Social-Democrat este, conform rezultatelor date de ultimele legile parlamentare, cel mai mare partid politic din România și, în consecință, dorim decență, respect și dialog pentru a găsi soluțiile cele mai bune. Eu cred că nu trebuie să ne uităm la declarații, am intrat la guvernare pentru că suntem un partid responsabil, înțelegem miza momentului, responsabilitatea momentului, dificultățile pe care România le întâmpină în prezent. Totodată noi avem un program pe care l-am prezentat România atunci când au fost votați. Credem foarte mult în nevoia de a dezvolta România, de a crește România, nu doar de a veni cu măsuri de austeritate. Aceste subiecte au fost prezentate premierului, credem într-un dialog constructiv cu premierul României. Totodată, vrem ca o bună parte din aceste idei pe care noi le avem să fie discutate constructiv, nu să mergem de pe poziții reziduale”, a spus Negrescu.
Europarlamentarul a spus că în cadrul ședinței vor fi analizate și mai multe propuneri ale social-democraților în ceea ce privește măsurile luate până acum de Guvernul Bolojan.
„După cum vedeți, dezbaterea în interiorul Partiului Social-Democrat este una deschisă, amplă, ceea ce dată că Partiul Social-Democrat este un partid viu. De aceea mă aștept ca în săptămânile care urmează să continue acest dialog. O să vedem evident diferite voci. Nimeni nu amenință cu nimic. Partiul Social-Democrat a mers în fața românii cerendele votul pentru o serie de obiective și dorim ca aceste obiective să fie implementate în actul de guvernare. Ne avem o responsabilitate față români, față de România”, a declarat acesta.
Negrescu a explicat și care sunt așteptările social-democraților pentru a nu ieși de la guvernare, criticând tensiunile de până acum și săgețile recente lansate din interiorul coaliției.
„Am acceptat un premier care nu face parte din Partiul Social-Democrat deși pont de la noastră politică este mult mai mare. Vrem decență, responsabilitate, dialog. Nu vrem să pornim de pe poziții radicale, așa cum fac anumiti oameni politici care susțină acest guvern. Trebuie să revenim la calm, dar, în același timp, să revenim cu baze concrete, cu proiecte concrete asumate care, la finalul zilei, sunt susținute de români”, a încheiat euparlamentarul.