INCREDIBIL. Alaiul ministrului Marcel Boloș, mai mare decât trupa premierului Nicolae Ciucă

Publicat: 09 apr. 2023, 12:30, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
<strong>INCREDIBIL. Alaiul ministrului Marcel Boloș, mai mare decât trupa premierului Nicolae Ciucă</strong>

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, se crede adevăratul premier al cabinetului Ciucă, fapt pentru care vorbește cu aroganță de totul sau despre nimic și tratează cu sictir presa cât și pe ceilalți colegi din Guvern.

37 de persoane în slujba lui Boloș

La ora actuală, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, are o echipă mai numeroasă decât cea a premierului Nicolae Ciucă. Practic, el are în subordine, atenție, șapte secretari de stat, doi subsecretari de stat, un secretar general și încă patru secretari generali adjuncți. La această trupă de demnitari se mai adaugă o armată de colaboratori, adică vreo 24 de consilieri, șapte directori de cabinet și vreo doi curieri. Adică, aparatul lui Boloș are 37 de persoane. Însă, toți acești zece demnitari, dar și înalții funcționari publici dispun și de mașină de serviciu cu șofer. Dar ministrul Marcel Boloș a refuzat să precizeze pentru PUTEREA ce atribuții se serviciu are fiecare secretar de stat, subsecretar de stat ori secretar general adjunct. De fapt, a dat un răspuns la mișto, într-o limbă de lemn, precizând că ”În realizarea atribuțiilor specifice delegate și în limita mandatului conferit, aceștia au competențe de reprezentare pentru structurile și domeniile coordonate și semnează, în numele și pentru ministrul investițiilor și proiectelor europene, documentele aferente acestor activități”. Oare, chiar tot alaiul lui Boloș de secretari de stat și subsecretari de stat au la ora actuală atribuții de serviciu cât de cât clare? Greu de crezut!

Consilierii lui Boloș, la secret, ai lui Ciucă la vedere

În schimb, Marcel Boloș, preotul ajuns ministru cu ajutorul unui șef de serviciu secret,  a refuzat să precizeze pentru PUTEREA cine sunt consilierii săi și ai celorlalți demnitari din ministerul său. De ce? Că vezi Doamne sunt date cu caracter personal, dar sunt persoane publice remunerate din fonduri publice. Însă, consilierii primului ministru Nicolae Ciucă sunt nominalizați fiecare pe site-ul Guvernului. Și supriză! Premierul Nicolae Ciucă are doar cinci secretari de stat, 13 consilieri de stat și 10 consilieri onorifici, adică 28 de persoane. Asta înseamnă că ministrul Marcel Boloș are o echipă mai numeroasă la MIPE decât premierul Nicolae Ciucă la Palatul Victoria! Asta da șmecherie! Și Marcel Boloș joacă perfect acest rol (Saltimbancul în sutană al fondurilor europene).