Indemnizație de maternitate diminuată pentru mamele care își plătesc singure asigurările de sănătate – proiect de lege

Indemnizația de maternitate, de care beneficiază viitoarele mame, ar putea fi plafonată la trei salarii minime brute pe economie, față de 12, cât este în prezent.

Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, toate persoanele care nu realizează venituri din salarii, se pot asigura opțional pe bază de contract pentru a beneficia de concedii și indemnizații, numai în limita sumei cuprinsă în declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate și aceasta nu poate depăși valoarea de 3 ori a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii.

Situația actuală prevede, ca în cazul persoanelor fizice, care nu sunt salariate, acestea se pot asigura opțional în sistem pentru a beneficia de concedii medicale și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, pe bază de contract de asigurare, prin care își asigură un venit lunar ales care nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și nici mai mare decât valoarea a de 3 ori a acestuia.

Există și o excepție si anume persoanele care optează pentru încheierea contractului de asigurare pentru a beneficia de concedii medicale și indemnizații pentru maternitate, pentru care venitul lunar nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și nici mai mare decât valoarea a de 12 ori a acestuia.

Mămicile pot ajunge la 36.000 brut, lunar

Dacă lucrurile ar rămâne neschimbate, pentru această din urmă situație, pentru anul 2023, plafonul maxim de asigurare ar fi de 36.000 lei (3000 lei x12). În practică, s-a constatat că aceste persoane se asigură pentru concedii și indemnizații doar pentru perioada necesară îndeplinirii stagiului de asigurare, respectiv 6 luni, pentru care plătesc o contribuție în cotă de 1% la venitul maxim, ceea ce înseamnă că pentru o lună contribuția datorată este de 360 lei, iar indemnizația brută lunară care se suportă din Fondul de Sănătate este în valoare de 36.000 lei. 

Din analiza efectuată de Ministerul Sănătății rezultă că ponderea majoritară a solicitărilor de încheiere a contractelor de asigurare o constituie componenta pentru sarcină și lăuzie, valoare asigurată fiind în majoritatea cazurilor situată la plafon maxim, chiar dacă persoanele se asigură pentru sănătate la nivelul unui salariu minim brut pe țară.

Totodată,  în această situație se mai află și persoane fizice, cu venituri relativ mici din salarii, indemnizație de șomaj, pensie de invaliditate sau urmaș, indemnizație de ajutor social, care solicită plătitorilor încetarea acestor drepturi în scopul asigurării pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate ca persoane fără venituri, prin încheierea unui contract de asigurare, ceea ce a condus la un impact semnificativ asupra bugetului de sănătate.

Bugetul asigurărilor de sănătate, în cădere liberă

În concluzie, Ministerul Sănătății dorește reglementarea în mod nediscriminatoriu a unor măsuri care să conducă la echilibrarea între veniturile alocate bugetului FNUASS și costurile reale suportate de fond pentru plata indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, se propune diminuarea bazei maxime de calcul al indemnizațiilor de maternitate de la 12 salarii minime brute pe țară lunar, la 3 salarii minime brute pe țară lunar, în cazul persoanelor fizice care se asigură opțional pentru concedii și indemnizații de maternitate.

Plăți de circa 20 de ori mai mari decât încasările

Potrivit datelor statistice, în perioada 2021 – 2022, la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în ceea ce privește persoanele fizice care au încheiate contracte de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate s-a constatat că sumele încasate au fost aproape 20 de ori mai mici decât cele plătite ulterior pentru concedii.

PerioadaSume încasatePlăți efectuate
01.01.2021-31.12.20219.183,78 mii lei167.836,16 mii lei
01.01.2022-31.08.20227.118,12 mii lei119.217,44 mii lei

Prin urmare, potrivit proiectului indemnizația brută lunară care se suportă din FNUASS nu va mai depăși valoarea de 9.000 de lei, cel puțin până nu va fi făcută o nouă majorare a salariului minim pe țară.

Informații suplimentare incluse în cardul de sănătate

Printre modificările cuprinse în proiectul de ordonanță se introduc noi date în modulul „Sumar de urgență” din cadrul Dosarului electronic de sănătate al pacientului „pentru a evita erori privind medicația şi intervențiile necesare pacienților”, se arată în nota de fundamentare publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.

Astfel, pe lângă datele și informațiile aflate în prezent (alergii şi intoleranțe diagnosticate; proteze şi alte dispozitive medicale interne; transplant; fistulă arterio-venoasă; diagnostice şi proceduri relevante pentru urgenţă; grup sanguin şi factor Rh), acesta va cuprinde și „informații aferente ultimelor 6 luni referitoare la diagnostice, proceduri, investigații și tratamente, precum și informații referitoare la medicația eliberată”.

Beneficii asemănătoare pentru ucraineni și apatrizi

O altă noutate, prevăzută de proiectul de ordonanță este aceea că străinii sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din Ucraina să beneficieze de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în aceleași condiții și cu finanțare din aceleași surse ca pentru asigurații români.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ascensiunea necoafată a directorului Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...