Infantino vrea un Mondial cu 64 de echipe. Încă puțin și se califică inclusiv România

Gianni Infantino a găsit soluția pentru naționalele care nu mai reușesc să ajungă la Cupa Mondială: în loc să le ceară să joace mai bine, mărește Cupa Mondială până când încap toate.

Președintele FIFA a declarat că extinderea turneului final la 64 de echipe va fi analizată după ediția din 2026.

Ideea ar putea fi aplicată chiar la Mondialul din 2030, ediția centenară, găzduită în principal de Spania, Portugalia și Maroc.

Argumentul oficial sună frumos: fiecare națiune trebuie să poată visa.

LIFESTYLE

Shakira – „Dai Dai”: Cupa Mondială începe din șolduri

Argumentul real sună și mai frumos în contabilitatea FIFA: mai multe meciuri, mai multe bilete, mai multe drepturi de televizare, mai mulți sponsori și mai multe federații fericite.

Mondialul a crescut deja de la 32 la 48 de echipe

Turneul din 2026 a fost primul cu 48 de participante.

Formula anterioară, cu 32 de echipe, fusese folosită din 1998.

Extinderea a produs 12 grupe de câte patru echipe. Primele două clasate și cele mai bune opt formații de pe locul trei au mers în faza eliminatorie.

Cu alte cuvinte, faza grupelor a avut rolul de a elimina 16 echipe și de a ajunge din nou la un tablou de 32.

O construcție complicată, cu clasamente între locurile trei, calcule de golaveraj și scenarii în care o echipă putea ajunge mai departe după trei meciuri aproximative și două goluri marcate din ricoșeu.

Formula cu 64 de echipe ar fi măcar simplă

Un Mondial cu 64 de participante ar putea avea 16 grupe de câte patru echipe. Primele două clasate ar merge mai departe, iar faza eliminatorie ar începe direct cu 32 de formații.

Formatul ar fi mai limpede. Competiția ar deveni însă și mai lungă, cu aproximativ 128 de partide.

Practic, Cupa Mondială ar începe înainte ca omul să-și termine concediul și s-ar încheia când acesta uită deja cine a marcat în meciul inaugural.

Infantino vorbește despre visul națiunilor mici

Președintele FIFA susține că selecționatele mici trebuie să primească șansa de a participa la turneul final. În lipsa acestei perspective, spune el, federațiile ar putea pierde motivația de a investi și de a progresa.

Exemplele invocate sunt Curaçao, Capul Verde și Haiti, naționale care au ajuns la ediția cu 48 de echipe.

Ideea are o logică sportivă.

Participarea la un Mondial poate schimba fotbalul unei țări, poate atrage investiții, copii către academii și atenție internațională.

Numai că FIFA practică generozitatea în exact acele zone în care generozitatea produce și cele mai mari venituri.

Fiecare vis vine cu un contract de televiziune

Un turneu mai mare înseamnă automat mai multe meciuri. Iar fiecare meci înseamnă bilete, publicitate, audiență, sponsorizări și pachete comerciale.

FIFA poate spune, perfect justificat, că ”deschide fotbalul” către întreaga lume. În același timp, deschide și alte zeci de ferestre în grilele televiziunilor.

Infantino transformă accesul la Mondial într-o formă de democratizare fotbalistică. O democratizare cu loje VIP, parteneri globali și prețuri atent calculate.

Europa va cere mai multe locuri

Marea problemă va fi împărțirea celor 64 de poziții între confederațiile continentale.

UEFA are 16 locuri la actualul format cu 48 de echipe.

La un turneu cu 64 de participante, Europa ar putea solicita 20, 22 sau chiar mai multe locuri.

Aici începe să devină interesant și pentru România.

Naționala noastră se află într-o zonă în care un turneu mai mare i-ar putea crește serios șansele.

România rămâne departe de marile puteri, dar se află suficient de aproape de plutonul european secund pentru a spera la unul dintre ultimele bilete.

România a ratat și formula cu 48 de echipe

Extinderea actuală nu ne-a rezolvat însă problema.

România a terminat grupa preliminară în urma Austriei și Bosniei și Herțegovinei, apoi a ajuns la baraj datorită traseului din Liga Națiunilor. Acolo, aventura s-a terminat în fața Turciei.

Prin urmare, Mondialul cu 48 de echipe s-a dovedit încă prea mic pentru fotbalul românesc.

Aceasta este performanța distinctă a naționalei: FIFA lărgește ușa, iar noi reușim să trecem pe lângă ea.

La 64 de echipe intrăm în zona Lesotho-Andorra

Dacă turneul ajunge la 64 de participante, calificarea României devine cu adevărat plauzibilă.

Vom primi, probabil, adversari europeni mai accesibili și un traseu mai simpatic. Diferența dintre locurile de calificare și zona noastră valorică se va reduce.

Și astfel apare marele orizont strategic (geofotbalistic!) al fotbalului românesc:

să ajungem la Mondial pentru a ne măsura forțele, în deplină egalitate, cu naționale de talia Andorrei, dacă aceasta prinde și ea un culoar european favorabil, ori cu Lesotho, dacă africanii își câștigă biletul continental.

Odată ajunși acolo, putem visa la o grupă care să transforme sloganul „meciuri la cel mai înalt nivel” într-o formulare foarte flexibilă.

În sfârșit, România ar putea întâlni adversari în fața cărora să pornească fără complexe.

După care am descoperi, probabil, că Lesotho aleargă mai mult, iar Andorra stă mai bine în teren.

Vom avea din nou grupa ”accesibilă”

Scenariul românesc poate fi anticipat încă de pe acum:

Vom primi o grupă considerată bună.

Vom spune că locul doi este la îndemână.

Vom calcula punctele înaintea primului meci.

Vom anunța că generația actuală are talent și caracter.

Apoi vom face egal acasă cu un adversar care nu mai câștigase de șapte meciuri, vom pierde deplasarea decisivă și vom bate ultima clasată cu 6-0, după ce calificarea va depinde deja de alte trei rezultate.

La final, selecționerul va vorbi despre procesul de reconstrucție aflat în plină desfășurare, federația despre continuitate, iar jucătorii despre lecțiile învățate.

Fotbalul românesc este întotdeauna la începutul unui proiect care are nevoie de răbdare.

Calificarea riscă să devină formalitate

La 64 de echipe, aproape o treime dintre federațiile membre FIFA ar participa la turneul final.

Performanța calificării s-ar dilua. Pentru multe naționale puternice și medii, preliminariile ar deveni o formalitate prelungită.

Turneul final ar conține mai multe meciuri dezechilibrate, mai multe echipe defensive și mai multe rezultate largi.

FIFA mizează însă pe poveștile frumoase produse de outsideri. Iar fotbalul oferă, din când în când, asemenea surprize.

Problema apare când excepția spectaculoasă devine pretext pentru extinderea permanentă a competiției.

Mondialul pentru toată lumea

Infantino merge constant în direcția unui fotbal mai mare, mai lung și mai comercial.

Liga Campionilor are mai multe meciuri.

Mondialul Cluburilor are mai multe echipe.

Cupa Mondială a crescut la 48 și ar putea ajunge la 64.

În acest ritm, calificarea va deveni treptat o procedură administrativă. Federația trimite lotul, confirmă culorile echipamentului și declară că deține suficiente mingi.

Pentru țările mici, participarea va rămâne o sărbătoare.

Pentru FIFA, va fi o afacere tot mai mare.

Pentru marile naționale, primele partide vor semăna uneori cu antrenamente televizate.

Pentru România, extinderea poate deveni ultima șansă de a reveni la un Mondial înainte de a reînvăța să joace fotbal.

Dacă nici așa nu intrăm, rămâne formula cu 211 echipe

Un turneu cu 64 de participante ar trebui să ne aducă suficient de aproape de linia calificării.

Dacă nici această formulă nu ne ajută, FIFA va trebui să facă următorul pas logic: Cupa Mondială cu toate cele 211 federații membre.

Fără preliminarii, fără baraje, fără emoții. Fiecare primește o grupă, un ecuson și dreptul de a visa.

România s-ar califica automat. Yay!

Deși, cunoscând talentul nostru organizatoric, există riscul să trimitem lista jucătorilor după termen.