Inflaţia din Turcia a ajuns la nivelul halucinant de 61,14%

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a atins un nou maxim istoric de 61,14% în luna martie, în creştere cu 5,46 puncte procentuale de la o lună la alta, agravată de războiul din Ucraina, arată cifrele oficiale publicate luni de Institutul Naţional de Statistică din Turcia (Tüik), informează AFP.

Deprecierea lirei şi creşterea preţurilor la energie şi alimente a dus inflaţia la 54,4% în luna februarie, cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, în pofida reducerilor de taxe la produsele de bază şi a subvenţiilor guvernamentale pentru unele facturi la electricitate.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, doi importanţi parteneri comerciali ai Turciei pentru aprovizionarea cu energie (gaz şi petrol) precum şi cu cereale dar şi pentru industria sa turistică, are un efect negativ considerabil asupra economiei turceşti. Economiştii turci şi străini acuză Institutul naţional de statistică din Turcia (Tüik) că subestimează creşterile de preţuri.

Indicele preţurilor de consum a crescut exploziv în Turcia începând din toamna anului trecut, pe măsură ce lira s-a depreciat ca urmare a politicii de reducere a dobânzii de bază demarată de Banca Centrală. În 2021, lira turcească a pierdut 44% din valoare în raport cu dolarul.

La mai puţin de 15 luni de la următoarele alegeri prezidenţiale, programate a avea loc în luna iunie 2023, războiul din Ucraina generează îngrijorări cu privire la noi creşteri de preţuri, care se adaugă unei situaţii deja dificile prin care trece economia Turciei. Analiştii se aşteaptă ca inflaţia să rămână la un nivel ridicat pentru restul anului din cauza problemelor din regiune, astfel că prognozele privind inflaţia la final de an variază între 32% şi 75%.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care face eforturi pentru a promova negocieri directe între preşedinţii rus şi ucrainean, a anunţat săptămâna trecută o reducere a cotei de TVA, de la 18% până la 8%, la produsele de igienă şi restaurante pentru a veni în sprijinul concetăţenilor său. Turcia a redus încă din luna februarie TVA la produse alimentare şi de primă necesitat, de la 8% până la 1%, fără a reuşi totuşi să pună capăt tendinţei de creştere a preţurilor care a şters, parţial, majorările salariale acordate la 1 ianuarie.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Sorin Grindeanu se joacă cu patrimoniul Spitalului Clinic C.F. nr.2 București

Graba disperată a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de a transfera gratis baronilor PSD și PNL cele 15 spitale CFR s-a transformat într-o sarabandă de...

Nu vă lăsați păcăliți! Politicienii nu sunt mesageri divini

Nicolae Ciucă a invocat inspirația divină când a decis să formeze alianța cu PSD. ”Dumnezeu ne-a luminat mintea”, a declarat el. Gabriela Firea este...