Inflația vine: și nu singură

Până recent, se vorbea de provocarea unei dileme în politicile publice: avem de ales între două alternative. Mai mult, s-a avansat și termenul de trilemă: cum se poate alege între trei alternative? Economia globală este însă cert pe un drum aparent clar: inflația. Iar posibilitatea de a mai alege pare a fi tot mai redusă.

Rapoartele privind dinamica inflație existente pe plan internațional nu relevă o situație foarte optimistă pentru următoarea perioadă: în marile economii ale lumii, rapoartele economice prezintă o creștere substanțială precum și o prognoză care confirmă o evoluție în aceeași direcție în viitorul apropiat.

La un nivel superficial, dinamica inflației din prezent pare a fi determinată în primul rând de dinamica prețurilor la energie. Conform Băncii Centrale Europene, rata inflației de circa 5% din decembrie 2021 existentă la nivelul zonei euro pare a fi determinată în primul rând de creșterea de circa 26% a prețurilor le energie. Aceeași dinamică se poate observa și în economia americană: un 7% anualizat în decembrie, cauza fiind, de asemenea, un nivel superficial crescut al prețurile la energie. Acest lucru se vede și în economia românească: Banca Națională a României a emis rapoarte care prognozează o rată de circa 8,5% la mijlocul anului 2022, un nivel record pentru ultimii 10 ani cel puțin.

Să nu avem nici un dubiu: este cea mai ridicată rată a inflației înregistrată de la lansarea monedei euro. Și cea mai mare din ultimii 10 ani din economia americană. Opiniile optimiste argumentează că scăderea consumului de energie ar putea duce la o reducere a inflației în perioada de după iarnă dar există și alți factori, structurali, care ar putea duce la o menținere a unor presiuni inflaționiste. Până la urmă, creșterea prețului unui bun economic nu înseamnă neapărat presiuni inflaționiste în măsura în care o asemenea creștere – cuplată, să presupunem, cu o inelasticitate a cererii pentru bunul respectiv, ar putea duce la o scădere a cheltuielilor cu alte bunuri din bugetul personal. Astfel, chiar cu o scădere a prețurilor acestora. Deci nu neapărat inflație.

Aparent, acest lucru nu se întâmplă în prezent, fapt care ne conduce la probabil principala cauză a inflației actuale: expansiunea monetară masivă din ultimul deceniu din marile economii ale lumii. Între decembrie 2019 și august 2021, masa monetară din economia americană (indicatorul M2) a crescut cu circa 35%, ceea ce este o valoare spectaculoasă. Iar această dinamică vine după o dublare, în ultimii 10 ani. În Europa, tendința a fost similară, deși mai temperată: circa 50% creștere a masei monetare în ultimii 10 ani.

Practic, expansiunea monetare a fost atât de puternică încât lucrurile par a se fi stabilizat pe un singur scenariu: o perioadă de inflației ridicată pentru viitorul pe termen scurt și mediu. Iar consecințele vor fi implacabile. Marile bănci centrale precum cea americană și cea europeană vor trebui mai devreme sau mai târziu să ia în considerare o creștere a ratelor dobânzilor. Această măsură este anticipată atât în SUA cât și în Euro-zonă în 2021. Fapt care va duce, în mod direct, la o creștere a dobânzilor nominale. Iar acest efect se va propaga, indirect, în toate direcțiile, inclusiv în economii precum cea a României. Altfel spus, și deja Banca Națională a României a demarat acest proces, dobânzile nominale vor fi în creștere în România în perioada următoare.

Marea întrebare însă care se naște, în acest context, este nivelul la care se va ajunge cu aceste creșteri. Ele pot fi relevante dar modeste, dacă inflație se va stabiliza, sau majore dacă inflația va continua să crească. Ori, această întrebare ne duce cu gândul la mărimea dezechilibrului din spatele acestei dinamici a inflației. Personal consider că în sistemul monetar actual sunt condiții pentru a urma o perioadă comparabilă cu anii 70 și criza energetică din acea perioadă, respectiv inflații în marile economii de peste 10% pe an.

Interpretările pot fi multiple și, bineînțeles, toate un element anticipativ și speculativ. Cu toate acestea, factorii cauzali din spatele lor nu par a fi strict conjuncturali. Ei sunt sistemici, legați atât de politicile monetare ale marilor bănci centrale din ultimele decenii cât și de creșterea riscului politic la nivel global, asociat cu criza din Ucraina dar mai ales cu relația Occidentului cu Republica Populară Chineză. Dacă acestea vor merge în aceeași direcție, lucrurile nu au cum să se rezolve de la sine.

Cu alte cuvinte, în plan concret, vor urma cel mai probabil creșteri ale costurilor de împrumut pentru toate statele și mai ales cele care nu sunt în zona euro. Iar acest lucru nu va însemna decât, la finalul zilei, necesitatea de a adopta măsuri de austeritate. Iar dacă apreciem impactul actualei crize mai mare decât cel asociat cu precedenta criză financiară globală, la nivel politic vom intra într-un roller-coaster destul de palpitant în următorii 2 până la 5 ani.

Statele care vor evita un blocaj financiar și al datoriei publice vor fi cele care acum vor începe să facă ceva. Peste 1 an sau 2, va fi prea târziu.  

Autor: Radu Mușetescu