INFO Trafic: Restricții de circulație pe DN7, DN 64 și DN 7A

Publicat: 15 iun. 2021, 10:15, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
INFO Trafic: Restricții de circulație pe DN7, DN 64 și DN 7A
politia română

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, 15 iunie, în funcție de condițiile meteorologice, pe  DN 7 Pitești-Sibiu, DN 64 Slatina – Râmnicu Vâlcea și DN 7A Brezoi-Petroșani, traficul se desfășoară restricționat, după cum urmează:

DN 7, km. 165+500 de metri – 166+500 de metri, pe raza localității Blidari, au loc lucrări de reparații asfaltice, între orele 08:00 – 18:00. Traficul rutier se desfășoară pe 1/2 din  cale, dirijat de piloți de circulație;

DN 7, km. 224 – 225 și 228 – 229, pe raza localităților Robești și Câineni, se lucrează la decolmatarea șanțurilor, între orele 08:00 – 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din  cale, dirijată de piloți de circulație;

DN 64, km. 93+900 de metri – km. 96, pe raza localității Băbeni, se execută lucrări de asfaltare, între orele 08.00-18.00. Circulația rutieră se desfașoară pe ½ din cale, dirijată prin piloți de trafic;

DN 7A, km. 78 – 79, pe raza localității Voineasa, se desfășoară lucrări de reparații asfaltice, între orele 08.00-18.00. Circulația rutieră se desfașoară pe ½ din cale, dirijată prin piloți de trafic.

Totodată, pe DN 65 Pitești-Slatina, la kilometrul 58, în localitatea Valea Mare, județul Olt, traficul se desfășoară îngreunat întrucât au început lucrările la Drumul Expres Craiova – Pitești.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să adapteze viteza tuturor condițiilor de trafic și de drum.