INHGA: Debitul Dunării, peste media multianuală a lunii septembrie în următoarele zile

Debitul Dunării la intrarea în ţară, pe sectorul Baziaş, se va situa peste media multianuală a lunii septembrie, pe parcursul săptămânii viitoare, până la o valoare maximă de 4.400 metri cubi/secundă, reiese din prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Conform hidrologilor, până pe 11 septembrie, debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în primele cinci zile până la valoarea de 4.600 mc/s, apoi în scădere în ultimele două zile ale intervalului până la valoarea de 4.400 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 mc/s).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând primele două zile ale intervalului sectorul Isaccea – Tulcea unde vor fi staţionare şi ultimele două zile ale intervalului sectorul Gruia – Corabia unde vor fi în scădere.

Prognoza de specialitate arată că, în perioada 5 – 11 septembrie, pe râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, exceptând râurile din sudul ţării, pe cele din bazinul Bârlad şi afluenţii Prutului unde vor fi staţionare.

Sunt posibile uşoare creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, cu o probabilitate mai ridicată în prima parte a intervalului, datorită precipitaţiilor, slabe cantitativ, prognozate„, arată INHGA.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință...

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Presa americană: ”Mafia românească vine după cardurile voastre”. Metoda prin care...

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit. Infractorii din mafia românească au instalat...