Inima frântă nu e o metaforă: bărbații chiar mor, mai des din iubire

O boală cu nume poetic și finaluri tragice – sindromul inimii frânte lovește mai dur în sufletul masculin. și nu, nu e o exagerare romantică, ci o realitate medicală. Există momente în viață când inima pare să nu mai suporte. Nu de colesterol, nu de sedentarism, nu de infarct clasic. Ci de tristețe. De durere pură, copleșitoare, o rană emoțională atât de profundă încât se imprimă în mușchiul cardiac și-l face să cedeze. Medicii îi spun „sindromul inimii frânte”, cercetătorii îl denumesc „cardiomiopatie Takotsubo”, dar oamenii obișnuiți îl cunosc cel mai bine atunci când spun, simplu și sfâșietor: „nu a mai putut trăi fără ea”.

Ce nu știam – sau refuzam să credem – e că bărbații sunt de două ori mai predispuși să moară din cauza acestei suferințe, în comparație cu femeile. Da, ai citit bine. Deși femeile suferă mai des de sindromul inimii frânte, bărbații sunt cei care plătesc prețul suprem.

Bărbați duri, dar nu imuni

Un studiu amplu, desfășurat în SUA pe un eșantion de aproape 200.000 de pacienți internați între 2016 și 2020, a scos la iveală o ironie amară: deși 83% dintre cazurile diagnosticate au fost femei, rata mortalității la bărbați a fost dublă – 11,2% față de 5,5%.

De ce? Pentru că, se pare, bărbații gestionează prost suferința sufletească. Nu plâng, nu cer ajutor, nu vorbesc. Strâng din dinți, bagă supărarea sub preș, fac glume proaste ca să-și mascheze rana. Iar inima, cu o încăpățânare crudă, cedează în liniște.

Ce este, de fapt, sindromul inimii frânte?

Este o afecțiune cardiacă temporară, provocată de un stres emoțional sau fizic acut: moartea cuiva drag, o despărțire neașteptată, o trădare, un accident grav, o veste devastatoare. Practic, inima suferă un șoc – dar nu din cauza arterelor înfundate, ci pentru că o zonă din mușchiul cardiac se contractă anormal, luând o formă bizară, asemănătoare cu o capcană pentru caracatițe – takotsubo în japoneză.

Simptomele sunt aproape identice cu cele ale unui infarct miocardic: durere toracică, dificultăți de respirație, amețeli. Dar, spre deosebire de infarct, nu există blocaje în arterele coronare. E o durere pur emoțională, somatizată în carne vie.

Complicații serioase, finaluri nedrepte

Sindromul nu e doar o treabă de „romantici exagerați”. Poate genera complicații teribile: insuficiență cardiacă congestivă (aproape 36% dintre cazuri), fibrilații, șoc cardiogen, AVC sau stop cardiac. Și cel mai rău e că poate surveni brusc, la oameni aparent sănătoși, fără factori de risc evidenți.

În cazurile studiate, se constată că bărbații dezvoltă forme mai severe, cu afectare multiplă, și ajung mai frecvent în secțiile de terapie intensivă. De multe ori, medicii nu apucă să reacționeze la timp – pentru că pacientul nu crede că e ceva serios. Sau pentru că nimeni nu se gândește că o „inimă frântă” ar putea ucide.

Hormonii, orgoliul și absența plânsului

Femeile beneficiază, paradoxal, de un fel de „scut hormonal” – estrogenii au un rol protector pentru inimă. În plus, au obiceiul sănătos de a vorbi, de a-și exprima durerea, de a plânge, de a cere ajutor. Plânsul nu salvează doar sufletul – poate salva și inima.

În schimb, bărbații – mai ales cei trecuți de 50 – rămân prizonieri ai unei tăceri toxice. Le e rușine să recunoască suferința, le e teamă să pară slabi. Crescuți într-o cultură care le cere să fie „stâncă”, ajung – ironic – cei mai vulnerabili.

Ce rămâne după un astfel de diagnostic?

O poveste neterminată. O viață brusc curmată. O iubire dusă până la capăt – dar pe lumea cealaltă. Poate că e timpul să luăm în serios expresia „i-a murit inima”. Poate că ar trebui să învățăm să nu mai ridiculizăm emoția, nici la femei, nici la bărbați.

Să nu mai spunem „ești prea sensibil”, ci „îți înțeleg durerea”. Să nu mai credem că doar infarctul omoară, ci să acceptăm că există și forme mai subtile, dar nu mai puțin letale, de sfârșit.

Ai grijă de inima ta. Mai ales când iubești.

Nu e nevoie de bisturiu, nici de pastile. Uneori, e suficient un telefon, o îmbrățișare, o mână pe umăr. Pentru că oamenii nu mor doar din lipsă de sânge. Mor și din lipsă de sens. Din singurătate. Din abandon.

Sindromul inimii frânte nu e un basm. E o tăcere mortală. Iar dacă te simți prins în ea – nu ezita să strigi. Nu e rușinos. E uman. Iar viața ta – cu tot ce e imperfect, trist și frumos în ea – merită trăită mai departe.