Înlocuire la Externe și la alte ministere: Boris Johnson şi-a remaniat guvernul

După mai multe săptămâni de zvonuri, premierul britanic Boris Johnson şi-a remaniat miercuri guvernul, înlocuindu-i pe miniştrii săi cei mai criticaţi, pentru a forma o echipă unită pentru perioada post-pandemie, după cum notează AFP.

După un an şi jumătate de criză provocată de epidemia de COVID-19, foarte dureroasă pentru Marea Britanie, şi o retragere din Afganistan foarte criticată, dar şi într-un moment în care Brexitul perturbă aprovizionarea în ţară, şeful guvernului conservator caută un nou suflu. Dintre ‘greii’ guvernului pe care presa îi vedea în pericol, şeful Foreign Office, Dominic Raab, a fost înlocuit, dar a devenit ministru al justiţiei (în locul lui Robert Buckland) cu titlul de vicepremier, post pe care îl ocupa deja de facto, conducând guvernul în primăvara lui 2020 când Boris Johnson, bolnav de COVID-19, a fost spitalizat.

Lui Raab, 47 de ani, i s-a reproşat lipsa de acţiune în criza afgană, când a rămas în vacanţă în Creta în timp ce Kabulul cădea în mâinile talibanilor. Ulterior, el a părut să paseze armatei responsabilitatea unor erori comise în timpul evacuărilor din capitala afgană. Ministrul comerţului exterior, Liz Truss, 46 de ani, îl înlocuieşte în postul strategic de la Foreign Office, într-un context în care Regatul Unit încearcă să-şi întărească locul pe scena internaţională după Brexit.

Răsfăţatul presei conservatoare rămâne

Ministrul educaţiei, Gavin Williamson, părăseşte guvernul, după cum se anticipa având în vedere modul de gestionare a închiderii şcolilor în perioadele de lockdown, dar şi fiascoul examenelor care a urmat. Un alt ministru remaniat este cel al Locuinţei, Robert Jenrick. În schimb, răsfăţatul presei conservatoare, tânărul şi popularul ministru de finanţe Rishi Sunak, 41 de ani, a fost reconfirmat în funcţie, la fel ca ministrul de interne Priti Patel, chiar dacă aceasta era dată pe picior de plecare din cauza incapacităţii de a reduce numărul sosirilor de migranţi prin Canalul Mânecii.

Downing Street a prezentat remanierea drept o modalitate de a ‘pune în funcţiune o echipă puternică şi unită pentru a reconstrui mai bine după pandemie‘, cu ‘obiectivul de a uni şi a nivela în sus întreaga ţară’. Acest anunţ intervine într-un moment delicat pentru Johnson, ajuns premier în vara lui 2019 şi învingător detaşat în alegerile legislative din decembrie 2019 cu promisiunea de a pune în aplicare Brexitul, votat în 2016, dar intrat în impas.

Un sondaj recent al institutului YouGov a relevat o scădere de popularitate a Partidului Conservator (la 33%), depăşit de Partidul Laburist (ajuns la 35%) pentru prima dată de la începutul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Hamburger cu carne de plastic la McDonald’s în București EXCLUSIV

Hamburger cu carne de plastic la McDonald’s, da ați citit bine. Ieri am avut parte de cea  mai urâtă experință pe care o puteam...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...