Inspectorii sanitari, în control la vânzătorii de mici de pe Dealul Negru (FOTO)

Publicat: 08 iun. 2021, 16:15, de Eva Mihai, în ACTUALITATE
Inspectorii sanitari, în control la vânzătorii de mici de pe Dealul Negru (FOTO)

Inspectorii sanitari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au făcut controale la vânzătorii de mici de pe Dealul Negru. În urma verficărilor, activitatea a patru operatori a fost oprită temporar.

Activitatea a patru dintre restaurantele din zona Popasului Deduleşti, de pe Dealul Negru, a fost oprită.

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au descoperit, printre altele, spaţii frigorifice neigienizate.

Au fost scoase de la comercializare 78 de kilograme de produse alimentare.

„Echipe mixte de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sus-Muntenia Ploieşti, au întreprins o serie de acţiuni de verificare într-o zonă extrem de solicitată de consumatori – Deduleşti, judeţul Argeş. Controalele de pe Dealul Negru au făcut parte dintr-o campanie amplă, derulată în regiune, care a marcat Ziua Siguranţei Alimentare – sărbătorită pe 7 iunie”, anunţă ANPC, într-un comunicat intitulat ”Probleme mari cu micii de la Deduleşti”.

Acţiunea a fost coordonată pe teren inclusiv de Claudiu Dolot, preşedinte al instituţiei.

În total au fost controlaţi cinci operatori economici. Activitatea a patru dintre aceștia a fost oprită temporar.  

În urma verificărilor, au fost aplicate 5 amenzi contravenţionale, în valoare de 93.000 lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare 78 kg de produse alimentare, în valoare de 2.360 lei.

Echipele mixte ale CRPC Ploieşti continuă acţiunile de control şi supraveghere a pieţei în regiune şi în zilele următoare.

Principalele abateri constatate de comisari au fost:

  • Comercializarea produselor fără indicarea gramajului acestora,
  • Utilizarea de spaţii frigorifice neigienizate,
  • Comercializarea unor produse fără elemente de identificare şi caracterizare
  • Nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor (ex. Nerespectarea temperaturii de păstrare indicate de producător)
sursa: ANPC
Autor