Întâlnire în Camera de Criză: Trump ar vrea să atace Iranul

Publicat: 17 iun. 2025, 22:06, de Alice Călin, în Internațional , ? cititori
Întâlnire în Camera de Criză: Trump ar vrea să atace Iranul
Sursă foto: Flickr - Gage Skidmore / Donald Trump

Președintele american Donald Trump a organizat o întâlnire de urgență în Camera de Criză a Casei Albe, alături de echipa sa de securitate națională. Potrivit informațiilor publicate de Axios, aceștia vor lua o decizie privind intervenția militară a SUA în conflictul dintre Israel și Iran.

Întâlnire tensionată în Camera de Criză

Trump a revenit mai devreme din summitul G7 pentru a se concentra asupra situației din Orientul Mijlociu. Pe durata zborului cu Air Force One, acesta a declarat că nu este interesat de un armistițiu, ci de o încetare imediată a războiului și a programului nuclear iranian. Întâlnirea cu echipa sa de securitate este programată pentru marți, la ora locală 13.00.

Conform sursei citate, Trump ia în calcul un atac asupra instalațiilor nucleare iraniene, în special asupra complexului subteran de îmbogățire a uraniului de la Fordow. Până acum, SUA au sprijinit Israelul în apărarea aeriană, dar au evitat implicarea în operațiuni ofensive.

Trump amenință Iranul pe rețelele sociale: „avem control total asupra cerului deasupra Iranului”

Înaintea reuniunii din Camera de Criză, Trump a transmis mai multe mesaje amenințătoare pe Truth Social. Acesta a afirmat că are control asupra spațiului aerian al Iranului. Președintele american a mai spus că sistemele de apărare iraniene nu se pot compara cu cele americane.

Tot pe social media l-a avertizat pe liderul suprem iranian, Ali Khamenei, să nu atace trupele americane din Orientul Mijlociu.

„Știm exact unde se ascunde așa-numitul ‘Lider Suprem’. Este o țintă ușoară, dar nu îl vom elimina, cel puțin nu pentru moment”, a scris președintele.

Într-o altă postare acesta a transmis mesajul: „CAPITULARE NECONDIȚIONATĂ”.

Trump a criticat continuu acordul nuclear cu Iranul și a retras SUA din înțelegerea internațională semnată în 2015. O implicare militară a SUA în conflictul actual ar putea escala tensiunile din regiune. Mai mulți analiști sunt îngrijorați de un potențial răspuns din partea Chinei și a Rusiei în cazul în care SUA va ataca în mod direct Iranul.