Interlopul Bercea Mondialu, eliberat din arest și plasat sub control judiciar cu brățară electronică
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/bercea-jpg.jpg)
Anghel Sandu, cunoscut drept Bercea Mondialu, a fost eliberat din arest preventiv marți, 1 iulie, după ce Curtea de Apel Craiova a admis cererea de înlocuire a măsurii privative de libertate cu cea a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Bercea Mondialu, dat acasă
Decizia vine în contextul în care Bercea este acuzat de DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj, fapte pentru care fusese arestat împreună cu trei membri ai familiei, la începutul lunii aprilie. În același dosar, alte șase persoane au fost plasate sub control judiciar.
Pe durata controlului judiciar, Bercea Mondialu trebuie să poarte o brățară electronică de monitorizare, să se prezinte la poliție conform programului de supraveghere și să nu comunice în niciun fel cu ceilalți inculpați sau cu apropiații acestora. De asemenea, nu are voie să părăsească teritoriul României fără acordul organului judiciar și este obligat să informeze instanța cu privire la orice schimbare de domiciliu.
Percheziţii în trei judeţe
În luna aprilie 2025, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu polițiștii de la Crimă Organizată, au declanșat o amplă acțiune de destructurare a unei grupări infracționale suspectate de camătă și șantaj, activă în județele Olt, Teleorman și în București. Perchezițiile au vizat mai multe locuințe, în urma cărora au fost ridicate documente și bunuri considerate relevante pentru dosar.
Ancheta a dus la reținerea a patru persoane, printre care și Sandu Anghel, cunoscut drept „Bercea Mondialu”, împreună cu trei membri ai familiei sale. Alte șase persoane, între care și femei cu porecle cunoscute în mediul infracțional, au fost plasate sub control judiciar, cu obligația purtării unei brățări de monitorizare.
Potrivit procurorilor, grupul avea o structură bine definită, condusă de Bercea, care stabilea cine primește bani și în ce condiții. Împrumuturile erau acordate cu dobânzi ilegale, uneori cu până la 40% peste suma inițială. Recuperarea datoriilor se făcea prin constrângere, amenințări și, în unele cazuri, violență fizică.
Numele lui Bercea Mondialu este cunoscut publicului din cauza trecutului său infracțional bogat. A fost condamnat în 2020 la 13 ani de închisoare pentru tentativă de omor, iar în 2024 a primit o pedeapsă de 8 ani pentru uciderea unui nepot. În 2023, a fost vizat într-un alt dosar, alături de 17 membri ai familiei, pentru evaziune fiscală și spălare de bani, dar a fost achitat.