Interlopul constănțean Nuredin Beinur, reținut alături de liderii clanului Caranilor

Publicat: 24 nov. 2023, 07:48, de Florentin Lucaniuc, în News , ? cititori
Interlopul constănțean Nuredin Beinur, reținut alături de liderii clanului Caranilor

După ce au decimat Clanul Caranilor, mascații au reținut un alt interlop celebru: constănțeanul Nuredin Beinur.

Potrivit informațiilor din presă, printre cei ridicați de mascați, în urma unor percheziți de amploare, este și Nuredin Beinur, „spaima litoralului“. După o audiere maraton, la sediul DIICOT, acesta a fost reținut, în timp ce toată familia lui aștepta în fața instituției amintite, să vadă dacă-l eliberează sau îl rețin procurorii.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Grupări Violente au făcut, joi, percheziţii în zeci de locaţii din ţară, în special în Bucureşti, la membrii clanului Caran, cea mai puternică grupare interlopă din România. Liderii grupării au fost săltaţi de mascaţi, dimineaţa, direct de la o petrecere.

Percheziţiile la clanul Caran au loc într-un dosar în care interlopii sunt cercetaţi pentru 16 infracţiuni, printre care unele dintre cele mai grave prevăzute de Codul Penal din România. Anchetatorii au descoperit că interlopii aveau influenţă în aproape toată ţara, dar şi în străinătate, respectiv în Statele Unite ale Americii, de acolo de unde „importau” milioane de dolari obţinuţi din infracţiuni informatice.

Procurorii au precizat, într-un comunicat oficial, că liderii clanului Caran, respectiv trei fraţi plecaţi în urmă cu câţiva ani din localitatea Piteasca, judeţul Ilfov, aveau afaceri ilegale în numeroase domenii şi se ocupau atât cu cămătăria şi şantajul, cât şi cu proxenetismul şi traficul de persoane, dar şi cu infracţiuni informatice sau spălare de bani. Mai mult, în urma percheziţiilor, anchetatorii au descoperit că unul dintre lideri avea 7 milioane de dolari într-un portofel electronic.