Intervenții chirurgicale de excepție pentru salvarea unui singur pacient

O echipă medicală de la Secția Pneumologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor, coordonată de dr. Alin Suciu, pneumolog, a realizat două intervenții chirurgicale – una în premieră națională și alta în premieră județeană, pentru salvarea unui pacient aflat în stare gravă.

Este vorba despre un pacient în vârstă de 45 de ani cu insuficiență respiratorie severă în urma unei obstrucții tumorale traheale, cu capacitate pulmonară de numai 25% și risc de deces.  

”Au fost două intervenții la același pacient, la interval de câteva zile. Prima intervenție s-a realizat la nivelul traheei și bronhiilor, cu rezecție tumorală. Intervenția a fost minim-invazivă și s-a realizat cu ajutorul bronhoscopului. Premiera naţională constă în faptul că oxigenarea s-a realizat atât prin jet de ventilaţie, cât şi prin membrană extracorporală – ECMO. Astfel oxigenatorul cu membrană a permis extragerea temporară a sângelui din plămâni şi reintroducerea acestuia după oxigenarea în exterior. Intervenţia a decurs bine”, explicat pentru Agerpres, Lisa Crăiuţ, purtătoarea de cuvânt a SCJU Bihor.

Aceluiași pacient i s-a efectuat o traheostomie percutană cu ac şi dilatatoare în anestezie locală, pentru îndepărtarea unei tumori din cavitatea bucală. Deși intervenția se efectuează sub anestezie generală, de această dată, ”din cauza faptului că tumora se afla în cavitatea bucală, pacientul nu a putut fi intubat. Astfel, în premieră la nivelul judeţului Bihor, intervenţia a avut loc cu pacientul conştient”, a precizat dr. Lisa Crăiuţ.

Pacientul este în stare stabilă, respiră mai bine și face chimio și radioterapie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...