Interviu. Anastasia Grigore: „Ne-am dorit ca publicul german să aibă acces la arta din România, să poată pune un ac pe harta lui mentală”

O întrebare care pare bizară în asemenea vremuri pandemice, când actele de cultură au devenit din ce în ce mai rare: Ce se întâmplă cu experiența dansului atunci când acesta este adus în stradă? Tocmai aceasta este provocarea la care a răspuns RawDance – un proiect al tinerilor, pentru toți cei care și-au păstrat efervescența prin înțelegerea actului cultural.

Proiectul, desfășurat în regim hibrid, atât în format fizic cât și online, a fost produs de Asociația Delazero, în parteneriat cu Tanztheater Wuppertal ”Pina Bausch” și cu Institutul Goethe, co-finanțat de AFCN și finanțat de Ministerul Culturii și include o nouă generație de dansatori. A fost prezentat în Germania (la Wuppertal) și urmează în România (la București). Scopul proiectului? Crearea unei conexiuni între scena dansului contemporan din Wuppertal și cea din București, cu implicarea artiștilor români și germani. O inițiativă românească de a aduce cultura mai aproape de oameni. În Germania, cu opt intervenții stradale (dans și muzică live) și o proiecție de filme de dans românești, s-a dorit transformarea moștenirii culturale românești într-o formă de expresie contemporană. La București, o intalație video ce va fi prezentată în noiembrie la Institutul Goethe invită în călătoria grupului de artiști români la Wuppertal. Totul folosind mișcarea ca limbaj universal, facilitat de gândurile intime ale dansatorilor din România (RawDance) si Germania (Tanztheater Wuppertal ”Pina Bausch” și Tanz Station – Barmer Bahnhof). Astfel, instalația video numită  ”Move.Talk.” urmărește traseul solicitant, de la repetiții, până la performance-urile din stradă.





Mai multe despre proiectul unic în spațiul cultural românesc prin complexitate și ramificații, într-un interviu acordat Ziarului Puterea de Anastasia Grigore – absolventă a programului de Masterat de Artă Coregrafică din cadrul UNATC ”I.L.Caragiale” și coordonatorul artistic al proiectului.

Povestește-ne puțin despre experiența aceasta pe care nu toți ar fi înțeles să o trăiască. Iar, adevărul este că nu toți știu, pot sau înțeleg să o trăiască. De ce să nu recunoaștem, RawDance nu e pentru toată lumea…L-ați dorit oarecum exclusivist sau este atât de complex încât, organizându-l an de an, vă veți atinge scopul de a-l înțelege toată lumea?

RawDance pentru mine este cât se poate de simplu. Mi-am dorit să mă simt mai aproape de rădăcinile noastre, este un subiect care e pe lista mea de multă vreme și despre care știu că mai am extrem de multe de învățat, însă mă bucur că am avut curajul de a da cu nasul de el, într-o formă sau alta. Cum aduci un iz folcloric în ceva contemporan, în ce măsură, cum îl abordezi, toate sunt întrebări sensibile și relative. Desigur, ce am gândit a fost adresat publicului din Germania, care nu are relația intimă cu folclorul românesc ca publicul din țară, care nu cunoaște anumite subtilități, care nu identifică și nu rezonează la câteva acorduri sau formații sau mișcări.

Mai mult, germanii nu sunt tocmai genul de oameni care să chiuie și să sară de pe scaun să danseze când le place, cum se poate întâmpla în România, și nici nu se simt foarte atașați de propriul lor folclor. Frumusețea a ceea ce am reușit să facem constă într-o emoție universală, care totuși a reușit să treacă dincolo de ”umbrela românească” sub care ne-am situat. Am reușit să transmitem bucuria noastră, pentru că e un sentiment aparte – să fii urmașul străbunilor tăi, chiar dacă eu, copil născut și crescut în București, nu am avut șansa reală de a mă conecta cu rădăcinile mele. Poate cei care s-au uitat la noi nu au identificat neapărat cântecele sau dansurile românești, poate nici nu au făcut conexiunea cu România, dar știu sigur că au înțeles misticismul și relațiile speciale pe care mi-am dorit să le surprindem în intervențiile noastre stradale, și cu siguranță și muzica i-a transportat în altă lume.

Cred, tocmai, că RawDance este un proiect pentru toată lumea, din care fiecare poate extrage ce dorește – fie că e vorba de emoție, fie că se identifică cu ceea ce facem, fie că se trezește un sentiment al apartenenței, fie că doar i-am deturnat cursul zilei pentru că s-a oprit 5 minute să ne privească, fie că i-a plăcut sau nu, nu cred că un om poate rămâne inert la artă, mai ales când îi sare în cale (la propriu).

„Dansați, dansați…altfel suntem pierduți” spunea coregrafa Pina Bausch, cea a cărei „casă” tocmai ați vizitat-o la Wuppertal, acolo unde se află compania de dans Tanztheater Wuppertal Pina Bausch (care a făcut parte din experiența voastră). Cum ați fost primiți acolo, cum a fost receptat RawDance?

Relația mea cu compania începe în februarie 2020, când am luat pentru prima dată contact cu ei – trebuia să ajung la ei pe 1 aprilie 2020, iar pe 10 martie Germania și-a închis granițele. De atunci, am tot ținut legătura până am ajuns în sfârșit în Wuppertal, în ianuarie 2021. Deja din februarie 2021 știam că vreau ca și prietenii mei din domeniu să experimenteze ceea ce am trăit eu alături de companie și am căutat moduri de a-i aduce în Germania. Probabil am vorbit cu atâta pasiune (a se citi “am fost atât de insistentă și perseverentă”) despre ce știm noi să facem, încât conducerea companiei mi-a acordat încrederea de a fi partenerii noștri în ceea ce la acel moment încă nu se numea RawDance. Din discuțiile cu ei (și din dorul de casă, pe care nu îl experimentasem până atunci), am înțeles ce bogăție se află în cultura noastră și așa am ajuns la teme inspirate din folclorul românesc.

Cei de la Tanztheater Wuppertal Pina Bausch au fost alături de noi în multe demersuri și ne-au ajutat cu multe conexiuni în Wuppertal, deschizând ușile pentru noi, ceea ce deja pentru mine e un semn de încredere – ei nu fac asta chiar pentru oricine. Odată ajunși aici, ne-au oferit condiții de repetiții și au fost alături de noi la toate reprezentațiile, ne-au promovat chiar pe site-ul lor (ceea ce pentru mine este wow!) și s-au bucurat să cunoască alți artiști din România. Echipa a fost foarte îndrăgită în rândul membrilor companiei, iar tot proiectul a avut un impact pozitiv. Oamenii au fost impresionați de istoria noastră bogată, de simbolistica integrată în ce am făcut, le-a plăcut enorm muzica și au fost impresionați de emoția și energia dansului. Pentru mine, a fost mai mult decât îmbucurător și încurajator, iar faptul că artiști ai companiei ne-au felicitat pentru ce facem înseamnă foarte mult. Unii dintre ei mai luaseră contact cu arta românească și erau tare dornici să vadă mai mult, alții erau curioși, fiind prima dată când se întâlneau cu ea. Una peste alta, cred că am lăsat o impresie bună și sper eu să fie doar începutul unor conexiuni pe viitor.

Ce ați dorit să demonstrați?

Nu știu dacă era neapărat ceva de demonstrat, cât de afirmat. Pe de o parte,ne-am dorit ca publicul german să aibă acces la arta românească, să poată pune un ac pe harta lui mentală și să știe ce se întâmplă aici. Există o mare barieră – încă – între est și vest, din multe puncte de vedere, iar arta este un mod de a forța (dacă nu a înlătura) această barieră. Este important să creăm conexiuni și să deschidem uși. Pe de altă parte, în urma experienței noastre ca grup în intervenții stradale (făcând 3 proiecte similare în ultimii 2 ani în orașe mai mici din România), am vrut să măsurăm impactul dansului contemporan. Cu ajutorul unui cercetător cultural, vom realiza un studiu comparativ despre percepția dansului în România și în Germania. Vrem să aflăm în ce măsură diferă lucrurile, iar aceste date ne vor putea ajuta, sper, pe viitor, să putem implementa mai multe proiecte de acest gen și mult mai bine (și de ce nu, poate și în alte părți).

Pe lângă cele de mai sus, ne-am dorit să atingem și publicul din diaspora, însă nu știu în ce măsură am reușit acest lucru, comunitatea de români fiind destul de dispersată în Wuppertal. Nu în ultimul rând, faptul că o echipă de tineri coregrafi români a ajuns să danseze pe străzile din Wuppertal sper să fie începutul unei colaborări măcar între Wuppertal și București, care să crească în timp. Deja avem niște posibilități, dar momentan sunt doar la nivel de idei, însă așa încep toate! M-aș bucura tare mult să știu că am contribuit la ceva mai mare decât mine.

Cum s-a reușit gestionarea unei asemenea desfășurări de forțe? Având în vedere că derularea proiectului a început în Germania.

A fost un cumul de forțe, recunosc că nu a fost floare la ureche. A însemnat multe mailuri, telefoane, discuții, schimbări și reconfigurări de traseu. Din fericire, avem niște parteneri care au făcut diferența, a contat enorm sprijinul lor. Am reușit să ne împrietenim pe parcurs și cu alte instituții independente din Wuppertal care ne-au oferit suportul lor, și cum spuneam și mai sus, Tanztheater Wuppertal Pina Bausch deschide multe uși. Însă dincolo de toate acestea (pentru care sunt foarte recunoscătoare), am avut o echipă trecută prin multe (pentru care sunt și mai recunoscătoare), care și-a păstrat deschiderea, flexibilitatea și care a făcut ca totul să meargă muuult mai bine. Când sunt mai multe minți, sunt mai multe păreri, și deși există momente când mai multe păreri nu sunt neapărat în acord, există cele mai multe momente când mai multe păreri aduc perspective noi care se completează și formează întregul de care avem nevoie.

Este important să găsim un ritm comun și un loc pentru fiecare dintre noi și să înțelegem că fiecare dintre noi învârte o rotiță care angrenează întreg mecanismul și îl fac să meargă bine. Odată înțelese aceste lucruri, lucrurile își găsesc un fel de a se așeza și, cumva, ies!

Cum va decurge proiectul la București, în noiembrie? Mai ales în aceste condiții pandemice speciale?

În București, pe 13 și 14 noiembrie, între orele 11 și 17, la Institutul Goethe București (Calea Dorobanți 32) vom avea o instalație video, intitulată “Move.Talk.”, în care vor fi imagini din experiența noastră în Wuppertal – intervenții stradale, film de dans (“Dancen”) și interviuri cu membrii ai companiei Tanztheater Wuppertal Pina Bausch. Intrarea este gratuită, iar accesul se va face în baza reglementărilor de la momentul respectiv. Fiind o instalație video – mult mai similară ca experiență cu o expoziție decât cu un spectacol – fiecare poate veni oricând și petrece oricât de mult timp simte că are nevoie. Construim un sentiment al comunității prin expunerea la aceeași experiență, nu neapărat prin aducerea oamenilor la un loc în același timp. E un experiment și pentru noi, de care sunt foarte încântată și abia aștept să îl văd.

Un studiu comparativ realizat de un cercetător cultural va fi prezentat ca rezultat al experiențelor de pe parcusul acestui proiect. Studiul urmărește percepția despre dansul contemporan și despre artiștii români din România și Germania.

Ce sperați voi să demonstreze acest studiu? Și cui credeți că va folosi?

Pentru noi! Acest studiu sperăm să ne aducă o imagine aproximativă, dar reală, asupra percepției a ceea ce facem. Vrem să vedem dacă există diferențe între reacțiile publicului, dacă există mai multă expunere la genul acesta de manifestări într-o parte sau în alta, dacă există o mai mare dorință pentru genul acesta de manifestări într-o parte sau în alta. Nu știu ce ne va arăta acest studiu, dar cred că ne va ajuta să înțelegem unde ne situăm în comparație cu una din țările vestice puternice din punct de vedere cultural. Acest studiu cred că va veni în ajutor oamenilor din domeniu, în primul rând, pentru că e important să știm contextul în care creăm și publicul la care ne raportăm. Cu siguranță având acest studiu la bază vom putea să facem mai multe proiecte similare mai potrivite nevoilor publicului. Și sper să o și facem.

Ce înseamnă pentru tine RawDance și cum consideri că va fi dus mai departe? Mai simplu sau tot atât de complex?

Pentru mine, RawDance vine la pachet cu foarte multe lecții personale, este o experiență care mă ajută pe mine să cresc ca om. Din punct de vedere artistic, este o provocare. Dansul în stradă nu e ușor, iar asta știam deja din România, însă dansul în stradă într-o altă țară e altceva, iar să faci asta cu muzică live… mult succes! Și noi am făcut-o! Cu bune, cu rele, cu sentimentul că putea fi mai bine… mereu e loc de mai bine, dar uneori ”mai binele” e dușmanul binelui! Cred că RawDance va fi dus mai departe prin legăturile care s-au creat, în interiorul echipei și cu partenerii din Germania, deja par că se întrețes conexiuni și relații și m-aș bucura să știu că am contribuit la asta. Nu știu dacă RawDance va mai exista în formula aceasta, momentan sunt încă prea implicată emoțional ca să pot să mă uit obiectiv și să spun dacă ar mai merita sau nu să facem același lucru, în același fel.

Cu siguranță, formule în care să ne mai adunăm vom găsi, preocuparea pentru folclor pentru mine rămâne, și pentru fiecare cred că există un mic firicel care se desprinde de aici și merge mai departe, la fel cum dansatul în stradă pentru mine a venit din proiectele anterioare ale colegei mele, Beatrice. Cred că RawDance a trezit ceva în mine, și am învățat ca niciodată să nu spun niciodată.

Dacă dorești să mai adaugi ceva…

Da, țin să le mulțumesc tuturor celor care au făcut acest proiect posibil și care au contribuit la desfășurarea lui. Mii de mulțumiri echipei (în ordine aleatorie) – Cami, Bea, Radu, Mihai, Răzvan, Mara, Corina, Cătă, Luiza, George, Mari, Valentin, Vio, Miha – și celor care s-au alăturat ulterior și au completat acest proiect – Stefan, Bettina, Thusnelda, Pascal, Maik, Julie, Eddie, Alex, Andreas, MarieJulie, Dani, Filip, Dudu, Coza, Mădă. Mulțumiri partenerilor noștri,Tanztheater Wuppertal Pina Bausch, Goethe Institut Bukarest, TanzStation, LOCH,Apollo111, UNATC. Mulțumesc și celor care au fost implicați ”pasiv” în acest proiect și au contribuit la suportul moral, fără de care probabil acest proiect nu s-ar fi întâmplat și care primesc prea puțin credit. Fără niciunul dintre cei de menționați (și mulți alții), RawDance nu ar fi fost RawDance, iar toți merită recunoaștere. Și recunoștință în egală măsură!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...