Interviu neconvențional cu Niculina Stoican, regina oltenilor și a întregii muzici populare! Prima parte

O știam, normal. Ca tot omul, ca tot românul. Păi, ce, e cineva, de la ăl cu sânu-n gură, pân’ la ăl cu barba sură, să n-o știe? Neeeeee… Nici vorbă! Toată lumea o cunoaște! O și auzisem cântând de multe, multe ori.

Însă – prostia mea! – n-o ascultasem cu atenție. N-o privisem în rărunchii ei de fată dumnezeiesc și demențial de extraordinară! Nu aprofundasem! Nu descoperisem cât de fabuloasă e! Ei, bine, mea culpa. Am remediat greșelile înșirate, pentru că, în ultimele săptămâni, numai astea am făcut.

Am deschis cartea care e ea – eu i-aș zice Lină, Lină, Niculină! – și am „citit-o”, cum ar veni, din scoarță-n scoarță. Și, Doamne, cât de bine c-am citit-o! De fapt, ca să fiu sinceră, o citesc pe mai departe. Cu încântare. Și cu drag mare. Iar și iar! Și încă o dată! Fiecare pagină, fiecare rând… Sunt copleșită de ce descopăr. Și nu mă satur de așa… lectură!

Lumea știe, și știam și eu, că fata asta, – Lină, Lină, Niculină! – cântă. Muzică populară. Artistă, ziceam eu că e. Numai că, nu e numai asta și nu e numai atât. Fata asta simte. Fiecare vers, fiecare cuvânt, fiecare silabă! E caldă. Și luminoasă. Aprinzi, într-o clipă, candela cu ea. E specială. Și vie. Apă vie, chiar! Are simțul umorului. E deșteaptă. Are clasă. Și ținută. Nu că dreaptă, maiestuoasă e!

O ascult, o privesc și nu-mi mai tace gura, adică zic întruna: Doamne, ce voce! Și ce interpretare! Și ce versuri! Și ce povești! Și ce trăiri! Cântă, da, invitata de azi de la interviul neconvențional. Așa se spune generic. Și în popor.

Dar ea TRĂIEȘTE! Tot ce face. Și orice cântă. Se întreabă – mi-a mărturisit asta – dacă face bine ce face. Dacă e corect, dacă e bine, dacă e destul. Mai rar vedete – invitata mea chiar e vedetă! – să-și pună întrebări de genul ăsta! Mai rar să caute răspunsuri! Mai rar să aștepte, ca pe agheasma popii, aprecierile celor din jur!

Și, da, și mai rar să aibă lacrimi de fericire la niște laude! Pentru că vedetele cred că dețin absolutul și nu mai au nevoie de nimic din astfel de chestiuni lumești. Dar fata asta, vedetă și celebră pe bune, ajunsă sus, pe scara vieții, prin muncușoara ei, și om, om simplu din popor, om de la firul ierbii, le face pe toate.

A vrut să fie mai înaltă. Și, deși știe că e mare, nu știe, nu are idee, cât de mare e, de fapt! Pentru că Niculina Stoican e, cu adevărat, magnifică și imperială în ceea ce face! Unii o plac, alții o îndrăgesc, alții o iubesc. Nu, cele scrise acum nu sunt, deși par, sinonime. Fiecare are propriul înțeles.

Și fiecare deține propria caracteristică. Și, cum altfel, sunt și oameni care o dușmănesc. Ca să nu zic că o urăsc de-a dreptul. De ce ne-am feri de cuvinte? Astea nu sunt scorneli gazetărești. Fac parte din viață. De fapt – am învățat-o pe-asta acum destulă, ca să nu zic multă, vreme când am început să scriu în presa centrală – valoarea unui om e dată și de numărul de dușmani și invidioși cu care s-a căpătuit.

Căci – i-am spus-o și ei – Niculina Stoican este o cântăreață născută, nu făcută. Ar fi putut să facă altceva. Sunt sigură. Dar ea a fost născută să ducă dorurile omului mai departe. Să panseze cu vocea ei suflete. Să atingă stelele înaltului cu mâna. Eh, dragii moșului… Că ai babei nu poci să zic… De cântat, cântă mulți. Și eu – Doamne ferește! – cânt de nebună prin casă, când nu mă pune viața în furci.

Adică, vorbind cinstit, lălăi. Dar, ea are scrisă în vocea și-n ținuta ei halca aia de îndumnezeire. Poate o are de la mama ei. Și de la toate femeile din neam. Poate o are, pe linie directă, fix de la Bunuțu, cel care strunește cu mână fermă toate bunele și toate nemaipomenitele vieții. Poate i-au picurat-o ursitorile în biberonul cu lapte.

Nu știu. E cert doar că are ce n-are, nu că toată lumea, ci oricine. Și, dacă tot zicem cu toții, loviți, în vremea din urmă, de românism, să mâncăm românește, să citim românește, să trăim românește, eu, acum, aici, vă îndemn să cântăm românește!

Dar, mai ales, să-i ascultăm pe cei care știu să facă asta, nu se fac că fac asta. Că noi mai suntem și afoni. Să ascultăm, când ascultăm românește, și muzică populară. O doină. Un cântec. O melodie. Pe care, ca nimeni altcineva, le cântă Niculina Stoican.

Întrebare: Am pus masa, micucica, am umplut platourile cu mere și pere, ba și cu gogoși și cu plăcinte. Am, scoase de pe-un raft mai ascuns, ținute pentru ocazii, și niște macarons. Na, ca pentru o invitată de marcă la interviul neconvențional… Fă-mi cinstea și treci icișa, în capul mesei! Bineînțeles că nu mai ai nevoie de nicio prezentare! Tu, Lină, Lină, Niculină, ești ditamai vedeta. Însă eu vin, na, ca ziarista, și zic: spune-ne dulce, dulce de tot, cum numai tu știi, cine ești, Niculina Stoican! Nu mă supăr deloc dacă ne spui și un lucru pe care nu l-ai mai spus în alt context.

R: Sunt un om care credea despre el, până mai ieri, că e unul simplu, dar care, odată cu trecerea timpului, își înțelege trăirile și complexitatea. Ceva ce n-am mai spus… Uite, nu fac față suferinței, fie că îmi aparține, fie că o văd în jurul meu.

Î: Îhâm, am înțeles. Pe mine chestiunea cu frecvența îngerilor, despre care mi-ai spus între patru ochi, m-a uluit și m-a topit. Dezvolți? Se poate? Sau am făcut o indiscreție?

R: Frecvența îngerilor este un “diagnostic” care mi-a fost pus la un control de rutină al corzilor vocale pe care l-am făcut la Paris. Acolo mi-au făcut un fel de măsurătoare a emisiei mele vocale pe sunet și mi-au spus că există acest sunet pe care eu îl am în glas și care se numește așa cum ai zis, Frecvența îngerilor. Sau, dacă vrei, FRECVENȚA ÎNGERILOR. Adică, vocea mea poate diminua suferințe și poate amplifica trăiri atunci când o asculți. N-am știut ce să cred atunci, la acel control, dar, în timp, am primit tot felul de mesaje. O să exemplific: „bebelușul meu se liniștește și doarme cu cântecele dv”; „am trecut prin suferințe cumplite și doar cu glasul dv alături am găsit alinare”; „când vă ascult, simt că mă încărcați energetic”. Și toate aceste „laude” eu le asociez acum cu această putere a îngerilor din glasul meu! E dumnezeiesc, de-a dreptul, acest lucru!

Î: Ce înseamnă costumul popular pentru tine? E mai prețios ca o rochie de seară? Și câte costume ai?

R: În costum popular sunt regină! (Să știi că, mie, lăutarii în Oltenia îmi spun Regina, dintr-un context foarte amuzant pe care nu-l pot face public. Și, uite că am mai spus ceva ce nu se știa). Eu sunt născută să port costumul popular! O fac cu demnitate, cu feminitate, cu eleganță și, dacă vrei, cu un soi de superioritate care-mi dă măreție. Am sute de costume populare și, absolut toate sunt extrem de valoroase! Le iubesc pe toate. Îmi place să fiu cochetă, dar atenția mea nu este niciodată concentrată pe ținutele, să le zic civile. În schimb, la un costum valoros, dacă-l știu, dacă-l aflu pe undeva, visez la el și nu renunț până nu îl am! Până nu e al meu! Dacă, după ce ai îmbrăcat costumul popular, ridici fruntea sus și-ți îndrepți umerii înțelegând că porți pe tine parte din NEAMUL TĂU, atunci înseamnă că l-ai purtat cum se cuvine. Că, de îmbrăcat e ușor. Important e să știi să-l porți.

Î: Ai dreptate, Micucica. (De fapt, Niculina Stoican, regina oltenilor și, adaug eu, a muzicii populare). Asta mă face să mă întreb și, mai ales, să te întreb, cât din sufletul femeilor românce a trecut, prin migala și truda acului, în câmpul cu flori de pe ie? Și lacrimi câte s-au strecurat printre împunsături? Sânge din degetele înțepate de ac cam cât ar fi?

R: Multă trudă, multă migală, mult suflet se pun când se coase o ie! Toate modele de pe ie, deși eu aș zice IE, au simbolistică proprie. Și, dacă am cunoaște ce înseamnă fiecare simbol în parte, am putea citi pe ie istoria și trăirile acestui neam.

Î: Scriu întrebările cum îmi vin. Așa că, dacă o trebui, ne-om mai întoarce. Lină, Lină, Niculină! Fiecare om are, cum altfel, romanul lui. Unii sunt atât de impresionați de aceste romane, că le scriu și le prezintă și altora. În autobiografii, zic. Ce titlu ai da romanului vieții tale? Și, mai spune-mi: e unul de dragoste? Dramă? Găsim și filosofii în el? Chestii de psihologie? Sfaturi? E cu multe pagini cartea asta?

R: Ce titlu aș da romanului vieții mele? Păi, „Binecuvântata mea viață cu de toate” cred că ar fi cel mai potrivit. Se spune că lumea este construită din bine și din rău, din lumină și din întuneric, din frumos și din urât, din iubire și din ură și toate aceste extreme susțin echilibrul. Am trăit, și trăiesc, cu intensitate fiecare experiență, dar întotdeauna cu măsură. Din punctul meu de vedere ăsta este secretul unei vieți trăite frumos, puterea de a avea măsură. Căci, cele mai multe romane ale vieților, ca să fie bine scrise, au, chiar trebuie să aibă, de toate. Altminteri, sunt fade, nu înveți nimic din ele și nu prea ai de ce să le citești.

Î: Frumos răspuns, regină a muzicii populare! Și acum te întreb așa: ești cu cititul în toi. Și deschizi cartea la pagina 52. Că mai e nițel până la ziua ta. Ce scrie acolo?

R: Știi ce scrie? Uite, îți spun: „Ce faci viață? Eu sunt foarte, foarte, foarte bine, datorită provocărilor tale! Uite, vezi, râd zgomotos la fiecare prostioară pe care o debitez, plâng instantaneu când vorbesc despre țara mea, despre măicuța și despre Vlad, fiul meu, cânt din rărunchii sufletului meu fericit, dar și rănit, iert, dar nu uit cât rău mi-au făcut unii, greșesc și mă căiesc, deci TRĂIESC! Așa că, tu, viață, să faci bine să mă duci până peste o sută de ani, cu sănătate și cu aceeași risipă de suflet în trăiri! Și să nu uiți, viață, CĂ EU PORUNCESC! (a se vedea piesa „Spune-mi, viață, ce-mi mai dai!”)

Î: Scrie frumos la tine, Lină, Lină, Niculină! Înțelepciunea asta vine, nu doar cu vârsta… asta… cu pagina, ci și cu vadra de eleganță a sufletului. La ce pagină ai vrea să ștergi sau să rescrii ceva din acțiunea romanului tău? Și ce personaje ai scoate ori ai adăuga în cartea asta?

R: Eeeeeeiiiii… N-aș șterge nimic, să știi! Dar, niște personaje din romanul vieții mele ar avea parte de alt tratament. Cum să zic… Unul fără măsură. Personajele principale din viața mea, și mă refer la familie, sunt exact ce trebuie pentru mine. Așa că, yuhuuuuuuu, braaaaaavooooo mieeeeee!…

Î: Niculina Stoican, cum e să fii fiica Angelicăi Stoican, cum e să fii fiica unei mari și de seamă interprete? E apăsare? E obligație? E binecuvântare? E altceva?

R: Mama este singurul OM care mă reduce la tăcere din punct de vedere profesional. Este idealul pe care, firesc, n-o să-l ating niciodată!

Î: Pe-asta cu neatinsul n-o cred, neam! Căci, tu, Niculina Stoican, ești deja regina muzicii populare! Cântecul ți-e rai. Ce altceva îți mai e?

R: Cântecul este existența mea. Îmi e și există în fiecare por. Îmi curge prin vene, deodată cu sângele. El m-a ajutat să fiu, el m-a ajutat să am…

Î: Sunt convinsă că așa e! Câte albume ai, câte melodii, câte culese, câte proprii? Poți să le numești – pe albume – că noi citim cu drag. Și care îți e cea mai dragă și care te reprezintă? Melodie, zic acuma.

R: Sunt peste 20 de albume muzicale, fiecare cu minimum 15 piese, deci, sunt peste 300 de piese pe care le dăruiesc publicului. Multe sunt culese, multe sunt create (dar, cu sursă de inspirație, pentru că așa este folclorul) și toate sunt cu mesaje profunde. Nu am o melodie favorită! Le iubesc pe toate. Sunt parte din mine și din sufletul meu. Mă gândeam, încercând să-ți răspund, că eu, cu melodiile mele, sunt exact ca lumea, cu extremele acelea despre care am povestit că o formează, cu de toate, dar măsurate…

Î: Adevărat. N-ai cum să iubești mai mult ori mai puțin ce vine din sufletul tău. Se culege greu folclorul? Căci, presupun, nu te duci într-un sat și e ca și cum ai culege dalii sau cârciumărese de pe marginea șanțului.

R: Păi, dacă ar fi să fac culegere ca la carte (după cum spune Constantin Brăiloiu), cu chestionar în care să existe tot, de la actanți până la detaliile despre piese, text și variante, ar fi perfect. Folclorul, tocmai pentru că are sursă de inspirație, caracter colectiv și își asigură continuitatea prin variante și prin transmitere pe cale orală de la o generație la alta, este infinit. Totuși, există niște rigori pe care trebuie să le respecți. Este, cum bine înțelegi, un subiect pe cât de frumos, pe atât de amplu. Despre care, dacă vrei, mai putem să vorbim.

Î: Așa facem. Căci, o iau ca o invitație la un alt dialog. Tu ai făcut Conservatorul. E obligatoriu să ai studii potrivite când cânți? Se poate cânta și după ureche?

R: Nu, eu nu am făcut Conservatorul! Eu sunt licențiată în Studii Culturale, secție a Facultății de Litere din cadrul Universității de Stat București. Educația – și muzicală – nu face rău nimănui, dar muzică populară (dacă ai calitățile necesare) poți cânta și fără Conservator.

Î: Aha, am înțeles. Ca în orice domeniu, în fond. Dacă nu există zvâcul ăla, talentul ăla, harul ăla, ceva-ul ăla, poți să faci și scară la cer, că nu iese cum trebuie! Niculina Stoican, regina oltenilor dar și a întregii muzici populare, zi-mi care e doina care țipă după tine când ți-e sufletul cenușă? S-o doinești, s-o iubești, s-o trăiești…

R: Iarăși e o discuție amplă. Ca să iubești o doină, ca s-o simți, trebuie să fi trăit patimi grele și să te fi ars pe obraz lacrimi amare. Altfel, nu ai cum s-o cânți, cum s-o interpretezi, cum s-o transmiți mai departe, în așa fel încât cel care ascultă să simtă la fel. Pentru că, vezi tu, doina este unduire, iar glasul nu se unduiește decât la suferință.

Î: Zi-mi așa, Lină, Lină, Niculină! (Mărturisesc celor care ne citesc că am auzit formularea asta într-un cântec de-ale tale și mi-a plăcut foarte mult, de aceea o folosesc în adresarea-mi față de tine). Danț, horă de mână, ungurică. Toate de la tine, de la Mehedinți. Care e diferența dintre ele?

R: Exact ca diferența dintre tango, vals și bluz! Doar că, aici, sunt jocuri populare specifice zonei din care vin, pe care am pus versuri.

Î: E, cred, foarte importantă și colaborarea solistului cu orchestra. Cât greu duce omul de pe scenă care cântă și cât orchestra? Jumi-juma, altă proporție…

R: Omul și orchestra trebuie (gen – must have – vorba ăstora moderni) să fie un întreg. Altfel, vraja mesajului care trebuie să ajungă la public se rupe.

Î: Cu ce formație, cu ce lăutari preferă să cânte un cântăreț de la noi și de ce? Am înțeles că au o mare trecere orchestrele de la Chișinău. Lăutarii lui Botgros cel mai mult. De ce?

R: Orchestrele de la Chișinău au avantajul unor școli cu programă care obligă la studiu aprofundat pe folclor (ceea ce, din păcate, noi nu avem), oamenii de la Chișinău sunt disciplinați și foarte, foarte conștiincioși. Lucrurile se schimbă și la noi, încet, încet. Eu mă pot mândri cu orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” al cărui manager sunt și cu un dirijor și orchestrator pe măsură, profesorul Nicolae Drăghia, care este și mehedințean de-al meu!

Î: Bine de știut. Zici undeva, dragă Niculina Stoican, regină a oltenilor și nu doar, că ești cântăreață. E formularea corectă? E preferabil să se folosească în loc de artistă, solistă, interpretă? Ori e strict pentru o melodie și un videoclip?

R: Da, eu sunt cântăreață și ador să cânt cu lăutari! Înainte de a te considera artistă (acum, nu mai există niciun forum care să aibă niște criterii după care să departajeze) trebuie să cânți, sau, ca să subliniez cât mai bine, să CÂNȚI foarte, foarte bine cu vocea: să fii muzicală (pe ton), să ai inflexiuni specifice zonei și pe care să le dezvolți la nivel de tehnică vocală, să ai dicție, să ai respirație bună, să cunoști zona din care vii în amănunt. „Artistele” de azi se fac frumoase și urcă pe scenă, iar criteriile pe care eu le-am enumerat nici nu le cunosc (ele, artistele). Cât despre lăutari… Ei sunt cei care, pe lângă partitură (care, da, necesită studii) pot cânta stilistică zonală, adică una cu specific – Gorj, Olt, Sibiu, etc. Sunt multe de spus. Le abordăm pe larg, când vrei.

Î: Bine. Am reținut. Ce teme apar în cântecele tale, dragă Niculina Stoican? Ori, ca să fiu în ton cu lăutarii Olteniei, dragă regină a Olteniei și a întregii muzici populare. Și cum le alegi? Pe ele, pe teme. Ori, nu știu, te aleg ele pe tine?

R: În cântecele mele apare VIAȚA, cu absolut tot ce poate trăi o comunitate, de la naștere și până la marea trecere.

Î: Frumos cum spui: marea trecere… Blestemul din dragoste – ori altcumva, este destul de întâlnit în cântecele tale. Îl rostește, mai degrabă, personajul feminin pe care tu îl interpretezi, ori mai degrabă bărbatul?

R: Lumea e formată din doi. El si ea. Un el și-o ea. Doar că ea este binecuvântată cu darul de a perpetua viața. Iar iubirea este unitatea de măsură a vieții. Deci, pentru că din iubire se întâmplă tot, e liber la blestem pentru fiecare !

Î: Ai și cântece cu satiră, cu umor, cu împunsături. Sunt primite bine de public?

R: Cântecele satirice și cântecele de lume sunt specifice oltenilor, dintre care mă trag și eu. Tot așa cum cântecele patriotice sunt specifice ardelenilor (și se explică istoric prin faptul că ei au fost sub ocupații diverse.) Noi, oltenii, nu prea am putut fi supuși, deci, temele noastre din cântece sunt despre libertatea de a trăi cum vrei.

Î: Trăiești și în lumea satului, și în lumea orașului. Ce le desparte și ce le apropie pe cele două?

R: Lumea orașului fierbe și se zbate într-o căutare și într-o veșnică nemulțumire și, deși orășenii au de toate, nimic nu le este de ajuns! Lumea satului oprește timpul în loc pentru fiecare clipă trăită și doar aici, în lumea satului, găsești esența cuvântului AJUNGE!

Î: Micucica! Pentru că am tot folosit exprimarea asta, hai să spunem celor care nu știu ce înseamnă micucică.

R: Micucică (în graiul de la Mehedinți, de la mine) este sinonim cu minionă.

Î: Perfect! Eu știu că tu îți iubești locul natal și patria. Ce înseamnă patria pentru tine? Vreau să definești România și românismul.

R: Patria sunt eu și ești tu. La fel cum suntem noi, toți cei care, prin ce facem, o cinstim sau o facem de rușine. Românismul reprezintă istoria și cultura acestui neam și depinde de noi cât de bine îl păstrăm

Î: Dar frumosul? Ce e frumosul, Niculina Stoican?

R: Frumosul este bunătatea. Dar și empatia, lumina, căldura, icoana, semnul crucii care vin din fiecare suflet de om.

Î: Vreau să ne spui pe cine ai admirat, în afară de mama ta, din generația de dinainte de tine, și cine îți place – și promite să fie mare și să-ți calce pe urme – din generația mai tânără.

R: Generația mamei mele este una COLOSALĂ și nu am un singur nume care-mi place! De aceea, nu vreau să nominalizez. Sunt mulți tineri talentați, dar și foarte multe compromisuri pe care ei le fac, pe principiul “must have” “rait now”! E greșit!.

Î: Am văzut că te înconjori, adesea, de tineri interpreți de muzică populară. Asta înseamnă că vin tineri din urmă în meseria asta? Că folclorul e pe mâini bune?

R: Trebuie să dau girul experienței mele generației care vine! Viața are continuitate prin fiecare dintre noi, așa că, eu ador să contribui la ce va fi mâine, prin generațiile viitoare. Și, da! Folclorul, și prin el, identitatea noastră națională, e pe mâini bune!

Î: Stai așa… Spui, adesea, că ai fi vrut să fii mai înaltă. Ia, zi, fata mea, ce înălțime voiai să ai? Și cât ai, de fapt? Te întreb pentru că vreau să te asigur că ești muuuuuuuult peste 1, 80 – 2,00 metri, cât ar avea o fată mai înaltă.

R: Am 1,57 și aș fi vrut să am măcar 1,60! Dar, mă consolez la gândul că am glas, și suflet, și trăiri, cât toate înălțimile lumii.

Î: Ca să te citez: te-ai născut în Mehedinți, te-ai măritat la Gorj, ești directoare la Dolj. Cum le definești pe cele trei zone în câte trei cuvinte?

R: Mehedinți: sufletul meu. Gorj: dragostea mea. Dolj: maturitatea mea. Vezi că am respectat cerința și am zis în trei cuvinte ce mi-ai cerut?

Î: Văd. Și apreciez. E greu, e ușor să cânți și de la olteni, și de la bănățeni? Căci, tu, fiind la confluența dintre astea, poți să cânți orice din ambele zone.

R: Pentru mine, să cânt, nu e niciodată greu, indiferent despre ce zonă a țării este vorba.

Î: Faci vocalize, micucica? Întreb cum îți întreții, păstrezi, perfecționezi vocea, căci e tot mai amplă, tot mai înaltă, tot mai minunată. Înghețată mănânci?

R: Înghețata este dulcele meu favorit și nu-mi cauzează la voce. Numai la siluetă. N-am făcut niciodată vocalize (nu știu cât este de corect, dar nu am făcut). Încerc, deși nu întotdeauna reușesc, să fac repaos vocal, atunci când sunt extrem de obosită.

Facem și noi, acum, un repaos. Cât să ne încărcăm bateriile și să citim prima parte a interviului neconvențional cu Niculina Stoican, regina oltenilor și a întregii muzici populare. Și ne pregătim, strunind nerăbdarea și curiozitatea, pentru a doua parte a interviului. Avem și alte întrebări pentru Niculina Stoican, pentru regina muzicii populare, nu doar a oltenilor.

Mulțumesc mult, Niculina Stoican, că ți-ai făcut timp să stai la taifas cu mine!