Interviu neconvențional: O scriitoare liberă. La vorbă, la port, la gând…

Este una dintre scriitoarele apreciate ale momentului. Și, cu siguranță, nu doar, pentru că, nescriind umplutură, maculatură, altă ură, ca să zic așa, are, deja, un loc bun asigurat în literatura română. Vorba cântecului: am cu ce, mă, am cu ce…

Este sinceră, este deschisă, este transparentă, astea toate nefiind deloc, în cazul de față, sinonime, ci, fiecare spunând o poveste proprie și definitorie. Băi, frate, și mai arată și ca o divă! De zici că e una d-aia de apare pe la teveu și la care se uită, cu gura căscată, jumătate din nat. Nu e divă ca divele alea, așa că, pentru cealaltă jumătate de popor, o prezentăm noi, la ziar.

A… și, deloc lipsit de importanță, are coloană vertebrală, este asumată și responsabilă pentru tot ce spune. Dacă a zis ceva care nu convine cuiva, asta e, mămică, nu dă înapoi, ca turcii la Rovine. Din câte am ajuns să înțeleg, nu scoate niciodată castanele din foc cu mâna altcuiva. Are, cum e și firesc, respect pentru cuvântul scris și pentru cititorii ei.

Nu prea iese pe interval, la interviuri, nu dă din coate să ajungă în față, nu se folosește de alți oameni ca să se cocoațe pe vreun soclu. Mie, când am poftit-o la un interviu neconvențional, nu mi-a zis nu. Așa că, am luat repede hârtie și plaivaz și am trecut, frontal, la… atac. Unul al condeielor. A ieșit ce vedeți mai jos. Deci, scriitoarea Monica Ramirez în toată splendoarea ei!

Î: Vreau să începem discuția noastră pornind de la numele tău. Ramirez. De ce Ramirez? De ce nu te numești ca majoritatea de la noi, Ionescu, Popescu, Ioniță, Popa, Anton și tot așa.

R: Păi, m-am numit Danețiu înainte, deci tot cam pe lângă neaoș. Acum e cu Ramirez pentru că am fost căsătorită cu unul. Îmi aduc aminte că la un târg de carte, parcă pe la Iași, o doamnă se tot uita la cărțile mele și când i-am spus că sunt autoarea, drept pentru care pot să-i ofer autograf, nu m-a crezut până nu i-am arătat buletinul. După ce s-a lămurit, le-a cumpărat pe toate.

Î: Super chestie! Desigur, în sfera cititorilor ești o scriitoare cunoscută. Atât – și așa – cum și cât ai lăsat tu să fii cunoscută. Însă, vreau acum să te prezinți cum nu ai mai făcut-o vreodată. Înțelegi, că ești fată deșteaptă. Sunt ziaristă și vreau exclusivități. Deci, în câte fraze vrei tu, cine ești, Monica Ramirez? Fă-ți, pentru mine, dar și pentru cititorii ziarului Puterea, un CV literar.

R: Pe măsură ce trece vremea, urăsc tot mai mult să vorbesc despre mine, motiv pentru care am tot refuzat interviuri în ultima vreme. Mai ales alea cu întrebări standard, generalizate pentru toată lumea la care am răspuns deja de zeci de ori. Știi cum e, pe piața de carte aproape inexistentă din România suntem toți autorii la grămadă, toți geniali, sublimi și neapărat cameleonici. Ce-o mai însemna și asta. Dacă nu pomeneai de CV literar răspundeam că sunt om liber și cam atât. Noroc cu termenii oficiali, mă scutesc de filozofii inutile al căror unic scop ar fi să demonstrez cu o falsă modestie cât de minunată, unică și specială sunt. Drept pentru care o să vorbesc doar în termeni tehnici, cu faptele pe masă și copy/paste din CV. Cred că e suficient.

Monica Ramirez a locuit în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj/romance Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss și Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout.

Au mai apărut în România: Seria Alina Marinescu, care include șase volume: Asasin la feminin, Identități secrete, Balanța puterii, Bariere de fum, Abis și Recviem pentru un asasin, Kit Black, Cum se scrie un best-seller – Tehnica americană de scriere creativă cu ajutorul căreia poți transforma o idee într-un roman de succes, Seducția apei, Viață dublă la Veneția, Fantoma de pe lac, Seria GEMINI, care include trei volume: Gemini, Rogue și Ops Files: Intelligenex, Protocol 9 și Modus 7, primele volume ale Seriei Emma Moss, Cealaltă jumătate de vis, Parallel – Povestiri în nuanțe de gri.

Autoarea are în lucru thriller-ul Ghostwriter, ce va apărea în luna martie a acestui an, precum și Darknet 3, următorul volum al Seriei Emma Moss.

Î: Bun. După atâta oficial, s-o luăm, cum să zic, mai particuler, așa, după cum se spune pe la mine, pe la mahala. Autoarea seriilor Alina Marinescu, Gemini, Emma Moss. Să le facem… de râs, mămică. Adică, să vorbim lumii despre ele. Când, cum, de ce, unde, chestii de astea, despre ele.

R: O să răspund mult mai pe scurt la întrebarea asta și-o să spun doar că merită citite. Așa zic cititorii.

Î: Îhâm… Concis zici, pe scurtătură… Cui se adresează cărțile tale? Pentru cine scrii?

R: N-o să bat câmpii cu răspunsul standard, că scriu pentru mine. Nu scriu deloc pentru mine, scriu pentru cititori și încerc pe cât posibil să le ofer lecturi de calitate. Sper din suflet să și reușesc. Pentru mine fac alte chestii.

Î: Vreau să-mi spui cum se scrie o carte. Intri în fabrica de cuvinte, asamblezi, așezi, măsori cu șublerul, tai și e gata cartea? Oricine poate să facă asta ori e nevoie de o anumită măiestrie? Sau de altceva, nu știu. Întreb că, na… Nu mă pricep…

R: Fiecare scrie altfel, unii își fac planuri elaborate și aproape inginerești, alții scriu din mers. Suntem diferiți și asta e foarte bine. Eu tind să-mi schițez povestea în cap după ce-am terminat cu documentarea, care e esențială. Când încep să scriu, de cele mai multe ori schița din cap se duce naibii și povestea o ia în ce direcție vrea. De multe ori mă surprinde și pe mine finalul. Evident, ai nevoie de un strop de talent și neapărat de tehnică. Șoc și groază, ai nevoie de tehnică în orice formă de artă dacă vrei să creezi în mod profesionist, fără să lași în urmă un iz trist de amator. Mulți nu vor să accepte ideea și reinventează roata. Treaba lor, le doresc mult succes.

Î: Păi, știi cum e… Cică mai e și pătrată roata asta. Ești unul dintre oamenii care chiar știu să scrie. Și aici mă refer nu numai la stil, compoziție, subiecte, abordări, ci și la scrisul din punct de vedere gramatical. Tu știi că în lumea asta, unde scrie oricine crede că bibilește acceptabil o compunere de clasa a IV-a, e jale cu gramatica, mama ei de gramatică. Spune-mi, Monica, un autor trebuie să scrie corect sau e de ajuns să scrie și intră redactorul de la editură pe manuscris și corectează – dacă, desigur, corectează – manuscrisul? A cui e responsabilitatea pentru greșelile care apar în foarte multe cărți apărute pe la noi? Pe cine ar trebui să înjure cititorul?

R: Nu cred că poți scrie fără să stăpânești gramatica limbii în care scrii. E ca și cum ai vrea să cânți fără să ai ureche muzicală. Greșelile apar în cele mai multe opere (știi bine că scriitorul român nu scrie cărți ori povești, ci neapărat opere alese) pentru simplul fapt că nu se mai triază nimic. Piața e invadată de cărți proaste scoase pe bani. Adevărul care ne doare, contează pe mine să-l enunț fără nicio jenă. Așadar, ies cu nemiluita cărți proaste, scrise și editate mizerabil. Pe cine să înjurăm? Pe nimeni, poate doar goana după bani în detrimentul calității. Asta în ceea ce privește editurile. Și goana după o faimă falsă în ceea ce-i privește pe așa-numiții autori. Zic așa-numiții, pentru că sunt orice altceva. Pe mine nu asta mă intrigă, ci faptul că publicul cititor continuă să cumpere porcărioarele astea și se lamentează că, vai, ce porcării sunt. Păi, dacă te-ai fript o dată sau de mai multe ori cumpărând cărți de la o editură ori autor și continui s-o faci, înseamnă că de fapt te interesează mai mult bârfa aferentă de după lectură decât calitatea. Ori ești masochist literar. Părerea mea. Dar fiecare face cum știe mai bine, sunt un susținător al libertății de alegere în absolut orice.

Î: Ah, m-ai uns la inimioară cu acest răspuns! Mai ales când ai zis de opere ales. Căci, da, ai noștri, ca brazii, nu scriu cărți, e prea puțin pentru valorile care, nu-i așa, sunt ei, scriu opere și capodopere. Dar, să revenim la tăifăsuiala noastră. Piața de carte, știm amândouă, se cam duce-n cap. Mai ales acum, cu pandemia. Mai scriem sau ne apucăm de vândut castraveți și gogoși? Se trăiește în România anului 2022 din scris?

R: Ei, nu s-a trăit niciodată din scris, nu doar acum, despre ce vorbim? Cine poate accepta ideea că scrie strict din pasiune și cumva de amorul artei, go for it. Cine nu, recomand cu încredere castraveții și gogoșile.

Î: Ești adepta grupurilor de carte, a concursurilor literare? Ori, ca alții, crezi că literatura nu se face pe aceste grupuri și nici prin concursuri literare?

R: Nu de multă vreme am ieșit din aproape toate grupurile de carte. N-am nimic împotriva lor, doar n-am mai simțit că mă interesează, mai ales în urma scandalurilor și bârfelor aproape zilnice. Not my cup of tea. Cât despre concursuri literare, la noi cred că sunt irelevante, atâta vreme cât premiile sunt dinainte aranjate și plănuite. Așa că, nu, mă lasă rece.

Î: Mda… În America, unde ai locuit o vreme, cum era? Are acolo alt statut scriitorul față de aici, la noi? Și, în fond, dacă lucrurile stăteau mai bine, de ce te-ai întors?

R: În America există o industrie a cărții cu reguli clare care, culmea, se mai și respectă. Incredibil, nu? Sigur că scriitorul are alt statut, plus că mai face și bani de pe urma muncii lui. M-am întors din alte considerente care nu țin de pasiunea pentru scris.

Î: Ai scris, scrii, ești talentată. Nu te-a recomandat nimeni pentru USR? Stai, nu sări, nu zic de băieții ăia cu trotinetele. Zic de marea, inegalabila, minunata uniune a scriitorilor din România.

R: Am fost invitată să ader la uniune și-am refuzat. N-o să spun decât că nu vreau să-mi asociez numele sub nicio formă cu o entitate care nu reprezintă nimic în forma actuală. Sunt o pasăre liberă, baby, și așa vreau să rămân, mersi foarte important.

Î: Nu dau cu parul, doar întreb. Versuri scrii, Ramirez? Că, acuma, după câte am văzut, trebuie să le faci pe toate, dacă ești talentat…

R: Nu. N-am scris niciodată poezie, că n-am talent pentru așa ceva. Cine crede că poate scrie orice, oricând și oricum, bravo lui. Au americanii o vorbă care-mi place la nebunie: It’s your funeral. Subscriu.

Î: Și eu. Dar, na… Nici eu nu scriu versuri. Poate oi fi complexată din cauza asta, mai știi… Închid paranteza. Că a fost o paranteză, d-asta de care mai fac într-o discuție două fete cucuiete, ca noi. Cam câte volume ai în biblioteca ta, Monica? Le-ai citit pe toate? Te-a făcut vreo carte să plângi de să-ţi sară cămaşa în spate?

R: Având în vedere că viața mea s-a desfășurat mai mult pe drumuri, mai corect ar fi să spun că am avut mii de volume pe care le-am donat pe ici, pe colo, în funcție de plecări și sosiri. Măcar le-am citit pe toate, nu simt că am pierdut ceva. Din contră. Cât despre plâns, nu prea plâng de felul meu și, sincer, nu-mi aduc aminte să mă fi smiorcăit la vreo carte.

Î: Înjuri, sunt convinsă, când te-apucă amocul. Ce vrea, ca să zic așa, autorul să spună în și prin aceste înjurături?

R: În viața reală, da, înjur de mama focului. În cărți nu prea, încerc să păstrez un limbaj cât de cât decent. Nu mi-ar plăcea să citesc cărți în care personajele înjură ca mine, drept pentru care personajele mele înjură destul de rar. Le mai scapă câte una deocheată, însă nu asta îi definește.

Î: Aha… Ai pus punctul corect pe i, pe j, pe ce mai are punct în vreun alfabet de-al lumii… Pentru că, da. Literatura înseamnă altceva decât prostii și înjurături. Înseamnă mesaj. Pe care știi sau nu știi să-l transmiți, ca scriitor. Așa… Mergem mai departe. Încă mai mergem. Care e greșeala cea mai deranjantă – din punctul tău de vedere, desigur – pe care o vezi, adesea, în scrierile ori comentariile celor care se cred oameni ai cuvântului scris? Fie că scriu, fie că sunt cititori care recomandă cărți.

R: Sunt două treburi diferite. La scriitori cel mai mult mă deranjează că nu păstrează timpul verbelor pe tot parcursul cărții. Subiectul cărții poate fi genial, dacă ai făcut greșeala asta, din punctul meu de vedere ești amator și n-am nicio tragere de inimă să te mai citesc. În ceea ce privește cititorii/blogerii care citesc și recomandă cărți, cel mai tare mă deranjează atunci când emit judecăți savante despre orice, fără să se fi documentat în prealabil. Știi tu, gen, așa ceva nu se poate, e imposibil. Se cam fac de râs, căci ar fi suficientă o căutare pe Google ca să-și facă o idee și să poată judeca în cunoștință de cauză.

Î: Ești fată deșteaptă. D-aia te-am poftit la dialog. Ramirez – îmi place foarte mult numele tău – convinge-mă – pe mine, șmecheraș de cartier, ori pe mine funcționarul guvernamental, ori pe mine, mama cu trei plozi agățați de fuste, ori pe mine, pensionarul de la țară care nu mai am ziare tipărite la îndemână – să te citesc. Te ține?

R: Mă ține orice! Habar n-ai ce pierzi dacă nu mă citești. Cam asta ar fi, scurt și concis.

Î: Și? Acum ce scrii? Ce carte? Când apare, unde, în ce formă, cu ce titlu… Că nu pot s-o zic pe-aia cu ce planuri de viitor ai. Că am și eu, na, onoarea mea…

R: Acum lucrez la Ghostwriter, un thriller în care două scriitoare se sabotează una pe cealaltă. Rupt din realitate, right? O să apară prin martie la editura UP. După care, mă voi apuca de Darknet 3, următorul volum al seriei polițiste, Emma Moss, care o să apară în toamnă tot la UP.

Î: Oho, sună al naibii de bine! Asta cu scriitoarele e d-aci, de la noi, din bătătură. Drept care, declar public că vreau să fiu printre primii cititori – că prima n-am șanse, nu m-ajută mecla – ai acestui thriller. Se-nțelege, cu autograf de la scriitoare. Hai să vedem mai departe, că zic să punem și niște întrebări d-alea cu asta sau cu aialaltă: tocuri sau catalige?

R: Tocuri.

Î: Lumină sau întuneric?

R: Lumină.

Î: Ger sau alizeu?

R: Alizeu.

Î: Scânteie sau luminiţă?

R: Scânteie.

Î: Cană sau pahar cu picior?

R Cană! Mare cât o vază! 🙂

Î: Zici că vorbești despre mine, când beau cafeaua! Tobă sau piftie?

R: Tobă.

Î: Nicușor Dan sau Gabi Firea?

R: Altă întrebare.

Î: Sus sau jos?

R: Sus.

Î: Ness sau cafea?

R: Cafea.

Î: Engleză ori rusă?

R: Engleză.

Î: Nimfă sau zână?

R: Nimfă.

Î: Și, acuma, nimfo, care să fie: vraja mării sau fabrica de vrăjeală?

R: Vraja mării.

Î: Muzică sau carte audio?

R: Muzică.

Î: La Chilia-n port – chiar şi varianta statului de drept – sau Trece trenu’ printre munţi?

R: Ambele în cantități egale.

Î: Vin sau must?

R: Must.

Î: Mircea Cărtărescu sau Oana Arion?

R: Oana Arion.

Î: Palat sau castel?

R: Castel.

Î: Karmă sau destin?

R: Destin.

Î: Arogant sau timid?

R: Timid.

Î: Atitudine sau mentalitate?

R: Atitudine.

Î: Viclean sau ipocrit?

R: Viclean.

Î: Pagubă-n ciuperci sau precum ciupercile după ploaie?

R: După ploaie, evident, că ador furtunile.

Î: Facem un exercițiu de imaginație. Nu știu cum, nu știu prin ce partid, nu știu dacă independent, dar ajungi secretar de stat la Ministerul Culturii. Care e prima măsură în legătură cu cărțile și cu scriitorii pe care o iei sau pe care îl îndemni pe ministrul tău să o ia? Presupunem că nu reușești să implementezi și să rezolvi nimic. Treci la a doua sau renunți? A… Ai nevoie de consilier? Că, iată-mă, aicea sunt… Adică, știi, jună sunt, deșteaptă sunt, talentată sunt, devreme acasă ajung, ochii verzi îi am… Numai bună de consilieră sunt…

R: M-aș uita la ce-au făcut nordicii pentru autorii lor și-aș copia cu punct și virgulă până aș obține aceleași rezultate spectaculoase. Fără consilier, n-ar fi decât bani aruncați pe geam.

Î: Atunci, dacă nu mă ungi consilier, să mă țin, naibii, de interviu, icișa, la ziar. Încheiem taifasul cu mulțumiri – din parte-mi pentru tine – că, na… Omul mai întreabă, dar mai și tace. Zi-le și tu vreo două vorbe celor care ne citesc și, pa, mai vorbim noi… Și, știi… Când vrei să ieși la prim plan, noi suntem aici…   

R: Continuați să citiți dacă vreți să experimentați mai multe vieți, nu vă limitați la una singură. Contează.

Așa e. Monica Ramirez are dreptate. Contează! Tot și orice contează în lume. Contează și să dați semn că v-au plăcut taclalele noastre. Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...