Intrare liberă de 8 Martie la trei muzee MMB

De 8 Martie, intrarea va fi liberă la Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck şi la expoziţia tematică „Dress Code. Parfum de secol XIX” de la Palatul Suţu, anunţă Muzeul Municipiului Bucureşti.

La realizarea lor au contribuit femei care şi-au pus amprenta asupra vieţii artistice a Bucureştiului de secol XIX şi XX şi, intrând în cele cele trei muzee, oaspeţii pot afla povestea vieţii, a creaţiei lor şi a unui mod de a înţelege şi trăi dăruind bucurie celor din jur.

Un refugiu din realitatea cotidiană pentru iubitorii de artă şi frumos este atelierul Ceciliei Cuţescu Storck din Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck. O elegantă casă atelier care impresionează prin conceptul creaţiei artistice. Casa, la ridicarea căreia a contribuit alături de soţul său, este monument de arhitectură construit de cei doi artişti între anii 1911 şi 1913 şi conservă creaţia unei întregi familii de artişti plastici.

Cecilia Cuţescu Storck (1879-1969) – pictor, soţia sculptorului Frederic Storck – a fost prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. A predat pictura şi artele decorative la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Muzeul Storck se află în nordul Bucureştilor, pe strada Vasile Alecsandri, la nr. 16. Patrimoniul muzeului constituie donaţia făcută în octombrie 1951 de către Cecilia Cuţescu Storck şi de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck şi Cecilia Frederica Storck-Botez, către Sfatul Popular al Capitalei.

Ligia Macovei – eleva maestrului Jean Alexandru Steriadi şi a pictoriţei Cecilia Cuţescu Storck – este artista care a realizat una dintre cele mai importante opere de ilustrator din cultura plastică românească, fiind unanim elogiată mai ales pentru transpunerea grafică a creaţiei eminesciene.

Ea spune o poveste a femeilor, zilele acestea putând fi vizitată expoziţia tematică intitulată sugestiv  „Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei”. Într-un joc impresionant de planuri stilistice, artista tratează diferite ipostaze ale femeii în viaţa de zi cu zi, femeia atunci când este fericită, dar şi atunci când este abătută, tristă aflată în spaţii diverse, în interioare sau în natură.

Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei se află în sectorul 4, la poalele Dealului Mitropoliei şi la doi paşi de Parcul Carol. Vizitarea acestui loc minunat reprezintă o veritabilă incursiune culturală în epoci şi locuri diferite, colecţia fiind formată din lucrări de artă plastică, reprezentată prin lucrări semnate de mari maeştri ai picturii române, sticlă, ceramică, metal, mobilier şi textile decorative din diverse perioade şi zone culturale. Aflată pe Strada 11 lunie, la nr. 36-38, Colecţia include, de asemenea, un important fond al lucrărilor de pictură ale Ligiei Macovei şi o însemnată bibliotecă de artă.

Ridicat între anii 1833 şi 1835, peste drum de Biserica Colţei, Palatul Suţu se deosebeşte de toate clădirile Bucureştilor din acea vreme. Arhitectura romantică, o noutate la acea vreme, aduce o adiere de modernitate la sfârşit de domnii fanariote. Curând după căsătoria lui Grigore Suţu cu Irina Hagi-Mosco, palatul începe sa primească oaspeţi. În timpul lor, palatul a trăit o perioada de maximă splendoare şi însufleţire la care Irina Suţu a contribuit din plin. Faimoasele baluri, carnavaluri, petreceri onomastice şi alte sindrofii nu aveau rival în Bucureştiul de odinioară. Traseul inimii include expoziţia tematică „Dress Code. Parfum de secol XIX”, de la Palatul Suţu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2).

Admirând piesele de costum şi accesorii vestimentare, piese de artă decorativă (mobilier, metal, cristal/ porţelan), ceasuri, bijuterii, pictură şi gravuri de epocă, fotografii şi cărţi poştale din patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti, veţi pătrunde într-o atmosferă ce evidenţiază stiluri, eleganţă, atitudini, ce gravitează în jurul ideii de etichetă vestimentară. 

Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck, Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macavei şi Palatul Suţu cu expoziţia „Dress Code. parfum de scol XIX”, îşi aşteaptă vizitatoarele, pe 8 martie, între orele 10.00 – 18.00. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Este NATO tarat in razboi, daca Franta trimite trupe in Ucraina

Este NATO târâtă în război, dacă Franța trimite trupe în Ucraina?...

Mulți oameni s-au întrebat dacă NATO ar fi implicat în războiul din Ucraina, în cazul în care Franța chiar ar trimite trupe în război....

Birocrația dă în clocot: ANAF înghite ”Marii Contribuabili”!

Activitatea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este privită cu neîncredere de către conducerea Guvernului, motiv pentru care această entitate va fi absorbită...